CEC Bank acordă credite fermierilor pentru achiziţia de terenuri

 * Împrumuturile sunt destinate încurajării exploatării agricole a terenurilor

 * Împrumuturile sunt destinate încurajării exploatării agricole a terenurilor

         Fermierii buzoieni, dar şi oamenii de afaceri care vor să investească în domeniul agricol pot beneficia de credite de la CEC Bank destinate exclusiv achiziţiei de terenuri pentru producţia agricolă.

         Noul produs bancar destinat încurajării exploatării agricole a terenurilor lansat recent de CEC Bank este „Creditul pentru achiziţia de teren pentru producţia agricolă”, produsul fiind destinat persoanelor juridice. Astfel, clienţii eligibili pentru aceste finanţări sunt producătorii agricoli sub diverse forme de organizare: persoane fizice autorizate, asociaţii agricole familiale, asociaţii de producători agricoli, grupuri de producători, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, societăţi agricole private, societăţi comerciale şi cooperative agricole etc.

         Potrivit datelor publicate pe site-ul băncii, împrumutul se acordă în lei, pe o perioadă de minimum şase luni şi maximum 120 de luni, pentru achiziţia de teren pentru producţie agricolă şi reabilitarea acestuia în vederea exploatării agricole. Beneficiarii pot împrumuta maximum 75% din valoarea totală a investiţiei, iar perioada de graţie este de până la 12 luni, în funcţie de perioada de creditare. Conform sursei citate, costurile practicate de CEC Bank pentru acest tip de credit constau într-o dobândă cuprinsă între 9,15% şi 12,40%, în funcţie de clasa de risc în care se încadrează clientul, un comision de analiză de 1%, aplicabil la valoarea creditului, în timp ce comisionul de gestiune este de 0,08 %, aplicabil lunar la valoarea creditului.

         După acest an agricol cu producţii bune, reprezentanţii CEC Bank Buzău consideră că vor exista investitori şi fermieri interesaţi de acest produs. „Prin lansarea acestui produs de creditare, CEC Bank continuă politica de susţinere şi încurajare a sectorului agricol. Pe plan local este de datoria noastră să informăm clienţii noştri, dar şi alţi potenţiali oameni interesaţi de acest produs. Deja s-a constatat că, printre clienţii pe care îi avem, există oameni interesaţi de achiziţia terenurilor agricole, ori acest produs a fost pregătit tocmai ca urmare a unor solicitări de acest gen“,  ne-a declarat Gabriela Radu, şef Serviciu Relaţii Clienţi din cadrul CEC Bank Buzău.