Cea mai modernă cramă din România, inaugurată la Finţeşti

  • Printr-o investiţie de 6 milioane de euro, austriecii de la LacertA Winery îşi propun şi dezvoltarea turismului în zonă

LacertA Winery a inaugurat vineri, la Finţeşti, cea mai modernă cramă de producere şi degustare a vinului din România.

Complexul de construcţii se întinde pe o suprafaţă de peste 2.000 de metri pătraţi şi a fost realizat de o echipă de arhitecţi austrieci, care au îmbinat elemente ale unor proiecte similare din zonele viticole de renume din Spania, Franţa, Italia sau America de Sud, cu construcţia deja existentă semnată de celebrul arhitect român Ion Mincu. Construcţia a fost realizată în urma unei investiţii de 6 milioane de euro şi găzduieşte atât activităţile de producţie, cât şi pe cele de stocare şi degustare a vinului, dar şi o sală de evenimente.

Noua structură reprezintă un mix de beton, oţel şi lemn, materiale moderne, uşoare şi recomandate pentru a conferi clădirii o rezistenţă foarte mare la mişcările seismice, posibile în zona Dealu Mare. ”Suntem la primul nostru proiect în România şi am fost fascinaţi de acest loc (…). Astfel, am decis să realizăm proiectul având în vedere trei elemente principale-tradiţie, om, peisaj. Tradiţia şi-a spus cuvântul prin integrarea conacului existent şi armonia existentă între acesta şi noile construcţii. Mai departe, conceptul nostru are în prim plan omul şi conceptul spaţial, care a ţinut seama de valorificarea peisajului (…)”, a declarat Volker Miklautz, unul dintre arhitecţi.

LacertA Winery îşi propune să impună noi standarde de calitate în ceea ce priveşte producerea vinului în România, dar şi să atragă cât mai mulţi turişti la degustări în podgoria Dealu Mare. „Am ales această zonă pentru a investi, pentru că Dealu Mare este cea mai bună zonă pentru vinul roşu. Producem vinuri premium pe care le distribuim în special în România, în reţeaua HoReCa, dar ne dorim ca această cramă să reprezinte şi un punct de atracţie pentru turiştii români sau străini amatori de o degustare de vin”, a spus Walter Friedl, reprezentant al grupului de proprietari austrieci LacertA.

La eveniment a fost prezent şi ambasadosrul Austriei la Bucureşti, Dr. Michael Schwarzinger, precum şi numeroşi oameni de afaceri români şi austrieci, dar şi oficialităţi ale judeţului Buzău. A lipsit însă ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, care confirmase inţial participarea.