Cea mai mică şi cea mai mare medie la admiterea la liceu în Buzău

De la o extremă la alta. Evaluarea Naţională a scos în evidenţă la Buzău atât elevi cu o pregătire deosebită, cât şi alţii care vor intra la liceu cu medii de tot râsul.

 

De la o extremă la alta. Evaluarea Naţională a scos în evidenţă la Buzău atât elevi cu o pregătire deosebită, cât şi alţii care vor intra la liceu cu medii de tot râsul.

Astfel, cea mai mare medie de admitere (formată 50% din media claselor 5-8 şi 50% din cea de la testele naţionale) este media 10 obţinută de trei elevi (Elena Jugănaru – Şcoala Puieşti, Valentina Alina Soare – Şcoala 2, rm. Sărat, George  Cristian Urmuzache – Şcoala nr. 7 Buzău). De cealaltă parte, în topul ruşinii se află un elev de la şcoala din Vadu Soreşti, Zărneşti care are media 3,32. Nu la mare distanţă de el se mai regăsesc medii de 3,44 sau 3,6 şi 3,71, toate obţinute la şcolile din mediul rural (Năieni şi Largu).

În urma Evaluării Naţionale, la Buzău s-au înregistrat 735 de medii peste 9; 17 de 10; 918 medii sub 5 şi 16 medii de 3.

„Rezultatele de la examenul de anul acesta sunt bune. Spun asta, pentru că notele peste 5 au fost în proporţie de 87 la sută”, a declarat inspectorul şcolar general, Florina Stoian.