Cea care a dat startul anul trecut filmărilor într-o herghelie a fost Mirela Ursache, artista preferând să-și realizeze și un clip în care și-a testat echilibrul pe cal. Frumoasa cântăreață de muzică populară, ușoară și etno și-a realizat clipul în cadrul unei herghelii în care a îngrijit, a testat și “a îmblânzit“ armăsarii, alături de un antrenor profesionist. Filmările s-au desfășurat fără niciun incident, așa că Mirela Ursache a promis că va mai reveni la călărie, din plăcere, dar întotdeauna alături de un instructor specializat, ca sa se simtă pe deplin în siguranță.
Tatiana Răduță a trecut și ea la această pasiune în trend și s-a fotografiat pe un armăsar la o herghelie din județ, ca să vadă cum se simte la înălțime. Ora de echitație s-a desfășurat într-o zi mohorâtă, de vară, însă tot alături de un instructor profesionist, cursul derulându-se fără niciun incident.
Loredana Răduță a luat și ea exemplul Tatianei și a urcat și ea în șa, declarându-se fără frică. A cântat, a zâmbit și a stat la fotografiat înainte și după ora de călărie, semn că noua pasiune a „prins“ și la ea.
Și dacă artistele sunt curajoase, la fel se declară și fostele manechine, care au făcut ore de echilibristică pe tocuri mulți ani, așa că menținerea în poziție corectă în șa a fost floare la ureche. Asta ne-a demonstrat și fosta miss popularitate Loredana Lupu, care și-a făcut poze pe un ponei.