Gloria va aborda ultimele etape din sezonul regulat, plus meciurile din play-off / play-out aproape cu același lot cu cel pe care antrenorul Ilie Stan l-a folosit în primele 15 etape. În această iarnă, au părăsit gruparea din Crâng patru jucători, lotul fiind completat doar cu cinci nume noi. Astfel, în Crâng au sosit mijlocașul ofensiv Gheorghe Andronic (29 de ani, nouă prezențe și două goluri pentru naționala Republicii Moldova), Cristian Poștoarcă (21 de ani, mijlocaș de bandă), Daniel Vîrtej (23 de ani, fundaș central), Mădălin Socol (17 ani – mijlocaș de bandă) și Claudiu Ionescu Racovițean (17 ani – mijlocaș). La capitolul despărțiri figurează numele lui Dragoș Huiban (Steaua București), Alexandru Piftor (Ripensia Timișoara), Lucian Dumea (Poli Iași) și Andrei Ignat (CSM Rm. Sărat). „Vedeți, suspendarea lui Ioniță ne-a luat pe nepregătite dacă ținem cont că, de când sunt eu la echipă, a fost om de bază în departamentul nostru defensiv. Am căutat un înlocuitor și chiar dacă nu este un jucător cu nume, eu am încredere în Daniel Vîrtej, tânăr, buzoian, care își dorește să demonstreze că merită mai mult. Cristian Poștoarcă, tânăr și el, e un jucător care a venit cu dorința de a confirma și, la calitățile pe care le are, nu îi va fi greu să se impună cât mai repede. Gheorghe Andronic este al treilea jucător venit în această iarnă, și el tot liber de contract, un jucător cu experiență, dovadă cele nouă prezențe ale sale în naționala de seniori a Republicii Moldova, pentru care a marcat și două goluri. Lotul a fost completat cu jucători tineri, de la propriul Centru de Copii și Juniori. O să le dăm și lor încredere, pentru că trebuie să crească și, dacă la anul ne ajută Dumnezeu să fim bine, să îi avem pregătiți, să ne putem baza pe ei la categoriile de juniori impuse de regulament”, a declarat Ilie Stan pentru site-ul oficialul Gloriei.