*Unii se văd “curaţi ca lacrima”, alţii se bucură de publicitate, chiar şi negativă
Cele mai penibile meciuri din istoria fotbalului buzoian continuă să stârnească rumoare în rândurile microbiştilor din întreaga ţară. Viorel Bodan, tehnicianul formaţiei FC Puieşti, formaţie care a câştigat cu 36 – 2 duelul cu Recolta Cislău, din cadrul ultimei etape a play-off-ului care desemnează reprezentanta judeţului Buzău la barajul pentru Liga III-a, a spus că nu se poate vorbi de un aranjament în cadrul partidei pe care elevii săi au disputat-o împotriva celor din Cislău:
*Unii se văd “curaţi ca lacrima”, alţii se bucură de publicitate, chiar şi negativă
Cele mai penibile meciuri din istoria fotbalului buzoian continuă să stârnească rumoare în rândurile microbiştilor din întreaga ţară. Viorel Bodan, tehnicianul formaţiei FC Puieşti, formaţie care a câştigat cu 36 – 2 duelul cu Recolta Cislău, din cadrul ultimei etape a play-off-ului care desemnează reprezentanta judeţului Buzău la barajul pentru Liga III-a, a spus că nu se poate vorbi de un aranjament în cadrul partidei pe care elevii săi au disputat-o împotriva celor din Cislău:“Noi nu am participat, nu participăm şi nu vom participa nicicând la jocuri trucate. Cu mâna pe inimă vă spun că nu am avut cunoştiinţă de niciun meci aranjat, mai ales în partida cu Recolta Cislău. Vă rog să luaţi legătura cu jucătorii pentru a afla cum am pregătit partida, câte antrenamente am făcut înaintea jocului şi câtă atenţie i-am acordat acestui ultim joc”.
“Rezultat normal, care a reflectat situaţia din teren”
Întrebat dacă rezultatul final nu i s-a părut “cam mare”, tehnicianul râmnicean a răspuns într-o notă de maximă seriozitate: “La prima vedere este, într-adevăr, un scor foarte mare, însă dacă îmi permiteţi, vă spun că rezultatul final a fost oglinda manierei în care au decurs ostilităţile din teren. Am evoluat în faţa unei echipe de juniori, de copii. Noi suntem o formaţie puternică, lucru confirmat şi de rezultatele obţinute în ultimii ani. Era anormal dacă nu câştigam la o asemenea diferenţă. Vă repet, nu a fost vorba de nici un aranjament. Eu nu am ştiu nimic”.
“Au jucat cu creieru-n ghips”
Antrenorul râmnicean şi-a permis totuşi să glumească atunci când a venit vorba de prestaţia portarului advers: “Domnule, dacă unul sau altul evoluează ca şi când ar avea creierul în ghips, asta nu e problema mea. Nu ştiu ce a avut portarul advers, am văzut că făcea precum un peşte pe uscat când trăgeam la poartă, însă am pus prestaţia sa pe seama problemelor <de la mansardă>, nu a vreunui presupus blat”. În cadrul ultimei etape a play-off-ului care desemna campioana judeţeană s-au înregistrat următoarele rezultate: FC Puieşti – Recolta Cislău, scor 36 – 2; Voinţa Lanuri – Pescăruşul Luciu, scor 33 – 1 şi Viitorul Verneşti – Unirea Stâlpu 6 – 8. În urma întrunirii comitetului de urgenţă a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău, s-a hotărât excluderea din play-off şi anularea tuturor rezultatelor pentru echipele Pescăruşul Luciu, Recolta Cislău, FC Puieşti şi Voinţa Lanuri. Totodată cele patru echipe au fost retrogradate în Liga a V-a, acolo unde vor începe stagiunea cu minus şase puncte. Delegaţii formaţiilor enumerate anterior au fost suspendaţi pentru un sezon, iar grupăriile lor amendate cu 1000 lei. În urma aceleaşi şedinţe a oficialilor buzoieni s-a stabilit ca Unirea Stâlpu să reprezinte judeţul Buzău în cadrul barajului petnru Liga a III-a.
Finanţatorul formaţiei din Lanuri, “mândru” de isprava fotbaliştilor săi
Omul de afaceri râmnicean Cristea Constantin, finanţatorul formaţiei Voinţa Lanuri, este mândru de parcursul echipei sale în cadrul play-off-ului Ligii a IV-a, chiar dacă aceasta a fost exclusă după ultima etapă, din cauza “blatului” cu Pescăruşul Luciu, scor 33 – 1. “Am auzit că s-au dat la Puieşti cu Cislău. Noi ne-am gândit să nu fim mai proşti şi să procedem asemănător. Nu a fost doar decizia mea, ne-am gândit cu toţii şi am procedat în această manieră. Să ştiţi că nu am vrut să umblăm cu măgării, ci doar am vrut să ne asigurăm că se joacă corect, iar promovarea se va face pe valoare. Oricum, toate măsurile luate de AJF împotriva noastră nu m-au determinat să renunţ la această echipă. O voi sprijini în continuare, indiferent de eşalon, aşa cum am făcut-o şi până acum. Nu-mi pare rău de nimic. Măcar aşa a auzit lumea de noi. Îmi e de ajuns”. Omul de afaceri mai spune că a auzit că în meciul dintre FC Puieşti şi Recolta Cislău s-ar fi dat 10.000 de lei echipei din Cislău.
Vezi mai jos video de la meciul Voinţa Lanuri – Pescăruşul Luciu