Fie că evoluează în Liga I sau în divizia secundă, fotbaliştii buzoieni au gânduri mari pentru ultima parte a campionatului.
Unii vor să îşi asigure prezenţa pe prima scenă a fotbalului românesc în următoarea stagiune, în timp ce alţii se „mulţumesc” doar cu participarea în cupele europene.
Buzoieni în Liga I
Primul eşalon fotbalistic din ţară nu a fost niciodată mai sărac în prezenţe ale buzoienilor ca stagiunea curentă. Cu doar trei jucători în Liga I, judeţul Buzău este printre codaşele ţării care furnizează „actori” pentru prima scenă fotbalistică din România. Practic, sunt doar Ciprian Petre, de la Gaz Metan Mediaş (locul 12, 24 de puncte) şi fraţii Andrei şi Daniel Stan, de la Concordia Chiajna (locul 11, 25 de puncte), alături de tatăl lor Ilie, singurul tehnician buzoian din prima ligă. Am luat legătura cu cei patru buzoieni prezenţi în prima divizie pentru a afla care le sunt planurile şi obiectivele în actuala stagiune a Ligii I.
Buzoieni în Liga a II-a
Grosul jucătorilor buzoieni din Liga a II-a este dat de CS Otopeni, formaţie care ocupă locul trei, în prima serie din eşalonul secund. Iulian Dăniţă, Cătălin Vlaicu, Gabi Ion şi George Marcu sunt cei patru fotbalişti din Buzău care îmbracă tricoul otopenarilor. La fel ca în cazul primei divizionare Concordia Chiajna, antrenorul ilfovenilor este tot un buzoian, Ion Viorel. „Suntem în cărţi pentru Liga I şi avem un colectiv puternic şi unit. Am trecut prin foarte multe împreună, bune şi rele, care ne-au călit. Nu pot afirma că vom face pasul sigur în Liga I, dar mai mult ca sigur vom arbitra lupta pentru promovare”, a precizat Marcu, mijlocaşul buzoian de la CS Otopeni. Cătălin Vlaicu, fundaşul ilfovenilor, a fost la fel de ponderat în declaraţii, precizând că lupta pentru promovare va fi aprigă şi, în momentul de faţă, sunt şapte echipe care pot spera la prezenţa în Liga I. „Problemele pe care le are liderul Sportul Studenţesc nu cred că le va permite jucătorilor din Regie să meargă în Liga I, mai ales că doi dintre cei mai buni fotbalişti au fost declaraţi liberi de contract. Cred că trupa din Regie va fi devansată în clasament, mai ales că sunt şapte echipe care prin prisma poziţiei din clasament pot spera la acest lucru”, a menţionat fostul căpitan al Gloriei Buzău.
Brăila, gânduri de „A”
În lotul viceliderului din seria secundă, CF Brăila, se află buzoianul Ştefan Leu, portarul de rezervă al trupei de lângă Dunăre. Prin prisma poziţiei pe care o ocupă la capătul turului gruparea brăileană, dar şi a declaraţiilor pe care le oferă atât autorităţile locale din Brăila, cât şi oficialii echipei de fotbal, se pare că echipa de fotbal din localitate are gânduri serioase în ceea ce priveşte accederea în prima ligă.
Statistica dă verdictul
Cifrele nu ţin deloc cu jucătorii buzoieni. Statistic vorbind, sezonul 2012-2013 este unul dintre cele mai slabe pe care le-a trăit fotbalul buzoian. Judecând atât prin prisma echipelor din localitate prezente în primele eşaloane ale ţării, cât şi prin faptul că la nivelul primelor două ligi, fotbaliştii buzoieni pot fi număraţi pe degetele unei singure mâini. Judeţul nostru nu are nicio reprezentantă în primele două ligi şi doar două în eşalonul al treilea.
Obiectiv mediocru pentru „Iliesta”
75% dintre buzoienii prezenţi în Liga I, adică cei trei Ilie de la Concordia Chiajna, sunt în grafic pentru îndeplinirea obiectivului. Ilie Stan, tehnicianul buzoian al ilfovenilor, a spus că este mulţumit de maniera în care au evoluat elevii săi în această stagiune, precum şi de faptul că aceştia au ajuns până în sferturile Cupei României: „Ţinta noastră este clasarea în jumătatea superioară a clasamentului, obiectiv pentru care suntem în grafic şi pe care cred cu tărie că-l vom împlini. Am mers în Cupă până în faza sferturilor, acolo unde ne-a pus capăt drumului formaţia Petrolul Ploieşti, după un meci aprig disputat. Sper să fim feriţi de accidentări, ca să ne putem bucura la sfârşitul anului competiţional”. Andrei (19 ani), fiul cel mic al familiei Ilie, speră într-un sezon cât mai bun, mai ales că anul acesta a făcut pasul către primul eşalon: „Îmi doresc în primul rând să fiu sănătos. Sunt încă la început de drum, dar vreau să dovedesc că am faţă de Liga I, că merit să joc în acest eşalon. Sper ca alături de Concordia să încheiem campionatul pe o poziţie cât mai satisfăcătoare”.