Municipalitatea a reuşit să prindă, în proiectul bugetului local, care a fost publicat în vederea dezbaterii publice, aproximativ 10 milioane de euro pentru investiţii, a anunţat primarul Constantin Toma în înregistrarea video săptămânală postată pe pagina sa oficială de Facebook.
Cu această ocazie, primarul a enumerat care sunt principalele investiţii preconizate a fi realizate pe parcursul anului 2017. Este vorba, în primul rând, despre asfaltarea celor 56 de străzi neasfaltate vreodată, precum şi de modernizarea intrării în municipiu din Bariera Ploieşti: ,,Vom încerca să avem o stradă de nivel european, cu tot ceea ce trebuie, atât o calitate extraordinar de bună a asfaltului, dar şi cablurile îngropate în trotuar, iluminat cu eficienţă maximă pe bază de leduri, repararea domului din Cimitirul Eroilor, refacerea gardului etc. Vom încerca, de asemenea, să refacem stadionul de atletism – lucrăm la un proiect în acest sens – în aşa fel încât să se poată organiza inclusiv concursuri naţionale. Bineînţeles, vom avea mai multe sensuri giratorii aici”, a spus Toma.
Un alt proiect care se vrea implementat în acest an este cel privind platforma electronică de management educaţional: ,,Am reuşit să trecem prin Consiliul Local şi am prins şi în proiectul de buget această platforma educaţională, care va ajuta foarte mult familia, profesorul şi elevul, să se integreze mai bine şi să obţină rezultate cât mai bune la şcoală. Vom fi, sper, primul oraş din România care va introduce la nivel total această platformă. Învăţământul modern funcţionează în lume cu aplicarea unor astfel de paltforme; vom încerca şi noi, până la sfârşitul anului, să implementăm această tehnologie”, a precizat primarul.
În ceea ce priveşte transportul local, municipalitatea intenţionează să achiziţioneze, în acest an, între 15 şi 30 de autobuze, iar anul viitor ,,încă aproximativ 30 de autobuze moderne, concomitent cu modernizarea principalelor străzi din Buzău, astfel încât buzoienii chiar să renunţe să mai plece cu maşina la serviciu şi să folosească transportul public, care va fi unul modern, finanţat cu bani de la Uniunea Europeană, 25 de milioane de euro”.
Vor continua, a mai precizat Constantin Toma, proiectele privind realizarea platformelor de gunoi îngropate – în acest an preconizându-se a fi construite încă 20, pe lângă cele trei de anul trecut – şi modernizarea celor 25 de jocuri de joacă din municipiu, care se vor adăuga celor şapte reabilitate în a doua jumătate a anului trecut.
O sumă importantă va fi dedicată proiectelor tehnice, necesare obţinerii de finanţări: ,,Am prins, de asemenea, 3,7 milioane de euro din cei zece milioane, pe dezvoltarea de proiecte tehnice, pentru că nu poţi atrage nici fonduri europene, nici de alt fel – bănci, obligaţiuni municipale, bani de la guvern – dacă nu ai proiect. Am demarat o mulţime de proiecte diverse, de la centru de înot şi recreere în Parcul Tineretului până la refacerea Bazarului, reabilitarea Colegiului Naţional «Mihai Eminescu». Avem o mulţime de proiecte pe creşterea eficienţei energetice pentru clădiri, extinderi de reţele de gaze. Bineînţeles, în cele 3,7 milioane de euro sunt prinse toate proiectele europene, în prima fază de vreo 31 de milioane de euro, dar putem ajunge la 60 de milioane de euro până la sfârşitul acestui mandat, în 2020”, a mai spus primarul Constantin Toma.