Ce se mai întâmplă în dosarul retrocedării dubioase a peste 5.000 de hectare de pădure de la Gura Teghii

   S-a mai bifat un termen şi urmează un altul, la sfârşitul acestei luni. Dosarul „lotului Beganu“ merge din amânare în amânare de doi ani şi jumătate de când a fost trimis în instanţă de procurorii anticorupţie. La termenul de miercuri, completul de judecători a dispus amânarea cauzei după ce apărătorul inculpatului ­Gheo­rghe Ceteraş a cerut suplimentarea de probatorii, astfel că dosarul va fi luat iar în discuţie pe 28 noiembrie.

   Reamintim că, în acest dosar, fostul prefect de Buzău Paul Beganu a fost arestat la sfârşitul lunii noiembrie 2014, acuzat de DNA că ar fi primit un milion de euro mită pentru a-l sprijini pe afaceristul ialomiţean Gheorghe Ceteraş să intre în posesia a peste 5.000 de hectare de pădure din comuna Gura Teghii. Împreună cu Beganu, în luna aprilie 2015 au fost trimise în judecată în acest dosar alte 11 persoane, printre care şi fostul prefect Maria Buleandră,  la data comiterii faptei şef al Serviciului Controlul Legalităţii, al Aplicării Actelor Normative, Contencios Administrativ, Aplicarea Apostilei şi Relaţii cu Autorităţile Locale, pentru instigare la infracţiunea continuată de abuz în serviciu.

   De asemenea, au mai fost deferiţi justiţiei un avocat buzoian, un judecător de la Pătârlagele, altul din cadrul Direcţiei Silvice, un inginer de la Ocolul Silvic Siriu şi doi administratori de societăţi comerciale.

   Potrivit procurorilor DNA, Gheorghe Poenaru, afaceristul ialomiţean Gheorghe Ceteraş, inginerul silvic Edu­ard Gabriel Moiseanu şi avocatul buzoian Mihail-Cosmin Vasile s-au înţeles, în 2010, să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134,29 hectare de teren forestier care aparţinuse Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră, în numele nou-înfiinţatei SC Forestiera Ardeleana SRL, administrată de Poenaru.

   În acest scop, în perioada ianuarie-decembrie 2011, Ceteraş i-a remis 1.000.000 de euro, în două tranşe, lui Ion ­Iri­mia, angajat al Romsilva, care a pretins că are influenţă asupra prefectului de Buzău Paul Beganu şi a altor funcţionari din cadrul regiei, pentru a-i determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5.132,29 de hectare revendicat de SC Forestiera Ardeleana SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, susţineau procurorii.

   Potrivit sursei citate, în acelaşi scop, în prima jumătate a anului 2011, Ceteraş i-ar fi remis 1.000.000 de euro prefectului de Buzău Paul Beganu, în legătură cu emiterea unei adrese conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanţelor având ca obiect suprafaţa respectivă de pădure, urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a lui Ceteraş şi eliberarea titlului de proprietate.