De obicei, Sărbătorile pentru artişti înseamnă muncă, muncă şi iar muncă, adică înveselit mesenii şi întreţinut atmosfera până în zorii zilei.
De obicei, Sărbătorile pentru artişti înseamnă muncă, muncă şi iar muncă, adică înveselit mesenii şi întreţinut atmosfera până în zorii zilei. Însă, printre picături, şi vedetele buzoiene îşi fac timp şi pentru familia lor, pentru masa de Crăciun şi pentru preparatele tradiţionale. Dacă preferă carnea de porc, mâncărurile exotice sau reţete "ca la mama acasă" vom vedea în declaraţiile ce urmează, unde Simona Bănică, Ana-Sorela Mladin şi Lucia Dumitrescu ne-au detaliat meniul lor de pe 25 decembrie.
Simona Bănică: "Nu fac nimic fără ajutorul soţului"
O gospodină desăvârşită, aşa cum o ştiu majoritatea prietenilor şi apropiaţilor familiei Bănică, Simona, în prag de sărbătoare, este în mari pregătiri, dar are un ajutor de nădejde tot timpul şi cu prilejul Crăciunului pe masă vor predomina bucatele tradiţionale: "Sarmale, caltaboş, tobă, cârnaţi, prăjituri şi cozonac de la mama de acasă, cam asta vom pune pe masă în zi de sărbătoare, pentru că nouă ne plac foarte mult mâncărurile tradiţionale şi păstrăm obiceiurile. Nu vor lipsi nici ciorbele, de perişoare sau de os afumat, pentru că la noi nu există masă fără ciorbă. Dar soţul mă va ajuta la toate, mai ales la cârnaţi, tobă şi lebăr, iar în privinţa dulciurilor, o să mă rezum la nişte prăjituri, pentru că mamă face încă cel mai bun cozonac din lume şi voi apela la ea şi în acest an", detaliază cântăreaţa de muzică populară.
Lucia Dumitrescu: "Voi merge exclusiv pe pui"
Tânără buzoiancă recunoaşte că Sărbătorile o prind foarte rar acasă, dar anul acesta cel mai sigur îşi va petrece Crăciunul la părinţi, la Buzău, şi va servi ceea ce a preparat mama sa, adică sarmale din piept de pui, lebăr din pui şi chiar supă cremă de legume, pentru că după ce doi ani s-a rezumat la un regim ouă-lacto-vegetarian, Lucia a devenit cea mai mare iubitoare de carne de pui. "Am ales acel regim, dar nu m-am simţit bine, nu mi se potrivea, dar în acelaşi timp nu am mai putut mânca porc, vită sau alte tipuri de carne. Rămân doar la pui şi de aceea tot ce îmi va prepara mama din pui voi mânca cu plăcere. Eu nu voi avea timp să gătesc sau să o ajut nici de acest Crăciun, voi veni doar în vizită, dar voi savura reţetele mamei, pentru că sunt grozave. Nu mă voi abate nici de la cozonacul de casă sau de la supă cremă de legume, pentru că sunt favoritele mele. Eu în rest gătesc şi singură clătite, piure, sos cu ficăţei, ciorbe de pui, dar de Sărbători vreau să fiu răsfăţata mamei", recunoaşte Lucia Dumitrescu.
Ana-Sorela Mladin: „Sarmalele cu ţuica fiartă sunt preferatele mele”
Frumoasa buzoiancă spune că şi anul acesta îşi va petrece Crăciunul la gura sobei, la ţară, alături de părinţi, pe care îi va ajuta cât poate cu prepararea tradiţionalelor bucate de Sărbătoare."Carnea de porc va fi la loc de cinste, mama le va prepară cum ştie ea mai bine, eu o voi ajuta cu ţuica fiartă. Mie îmi plac Sărbătorile, pentru că reprezintă perioadele în care mă abat puţin de la meniurile mele obişnuite, brocoli şi frunze, aşa că aştept masa de Crăciun, aştept grătarele de porc, sarmalele şi plăcintele calde din cuptor cu mult interes", spune şi artista de muzică populară Ana-Sorela Mladin.