Ce mai fac foştii parlamentari importaţi la Buzău: Teodorovici pleacă din PSD, Voican Voiculescu dă cu subsemnatul în Dosarul Revoluţiei

   Social-democratul Eugen Orlando Teodorovici, fost senator de Buzău în legislatura 2012-2016 şi ex-ministru de Finanţe şi al Fondurilor Europene, şi-ar putea anunţa demisia din partid în perioada următoare, au declarat surse din Partidul Social Democrat pentru ,,Evenimentul Zilei”. Potrivit surselor citate, Teodorovici  nu mai vrea să facă parte din PSD şi acuză că partidul a ajuns să fie condus de ,,slugoii lui Dragnea“. Teodo­rovici ia în calcul ca, în semn de revoltă la adresa conducerii partidului, să nu participe la şedinţa parlamentarilor social-democraţi care va avea loc, săptămâna viitoare, la Tulcea, au mai spus sursele citate de ,,Evenimentul Zilei”. Absenţa lui Teodorovici ar veni în contextul în care senatorul a deschis lista Partidului Social Democrat în acest judeţ la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.

   Pe de altă parte, foştii miniştri ai lui Victor Ponta, printre care şi Eugen Teodo­rovici, vor avea, luna aceasta, o întâlnire cu ocazia împlinirii unui an de la înfiinţarea fundaţiei “Black Sea Regional Projects 2020”, condusă de fostul premier. Din aceeaşi fundaţie a lui Ponta mai fac parte actualii senatori PSD Titus Corlăţean şi Robert Cazanciuc şi actualul deputat PSD Nicolae Bănicioiu.

Martor în cel mai tergiversat dosar din România

   Fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, ex-sena­tor de Buzău în legislatura 1990-1992, a fost audiat, marţi, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de martor în dosarul Revoluţiei, în care se fac cercetări pentru infracţiuni contra umanităţii. El nu a vrut să spună, la ieşirea de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ce dosar a fost citat şi nici dacă anchetatorii i-au adus vreo acuzaţie. În cadrul anchetei, procurorii militari au audiat, în ultima perioadă, mai mulţi foşti membri ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi au cerut acte de la mai multe instituţii, care vor fi folosite în ancheta în care se fac cercetări pentru infracţiunii contra uma­nităţii. Printre cei care au fost audiaţi de procurori, în calitate de martor, sunt fostul premier Petre Roman, pastorul Laszlo Tokes, actorul Ion Caramitru şi scriitorul Mircea Dinescu.

   Procurorii militari din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 1 noiembrie 2016, extinderea urmăririi penale in rem, pentru infracţiuni contra umanităţii. Din actele dosarului rezultă că, pentru păstrarea puterii, prin acţiunile desfăşurate şi măsurile dispuse, conducerea politică şi militară instaurată după decembrie 1989 a determinat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea integrităţii fizice şi psihice, respectiv lipsirea de li­bertate a unui număr mare de persoane, „fapte care se circumscriu condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii contra uma­nităţii”. Procurorii cercetează toate faptele comise după data de 22 decembrie 1989 în întreaga ţară, conform dispoziţiilor din încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză. Dosarul ,,Revoluţiei din 1989” este una dintre cele mai tergiversate anchete din istoria practicii judiciare din România. Procurorii au avut de lămurit cauzele în care s-a produs decesul a 709 persoane, rănirea prin împuşcare a 1.855 de persoane, rănirea prin alte forme de violenţă a 343 de persoane şi privarea ilegală de libertate a 924 de persoane.