Sunt unele dintre cele mai bune produse ale învățământului buzoian, amândoi ajungând să studieze în două dintre cele mai importante universități din lume: Oxford și Amherst College din Massachusetts. Horia-Andrei Gheorghe și Ion Ambrinoc au absolvit cu brio anul trecut Colegiul „B. P. Hasdeu”, moment la care aveau să acorde ziarului OPINIA două ample interviuri despre cum văd sistemul de învățământ, într-un an în care Bacalaureatul se dovedise un dezastru.
Sunt unele dintre cele mai bune produse ale învățământului buzoian, amândoi ajungând să studieze în două dintre cele mai importante universități din lume: Oxford și Amherst College din Massachusetts. Horia-Andrei Gheorghe și Ion Ambrinoc au absolvit cu brio anul trecut Colegiul „B. P. Hasdeu”, moment la care aveau să acorde ziarului OPINIA două ample interviuri despre cum văd sistemul de învățământ, într-un an în care Bacalaureatul se dovedise un dezastru. Inspirat de un interviu recent acordat la București de Ion Ambrinoc pentru MEDIAFAX, am încercat să vedem ce mai fac cei doi buzoieni la aproape un an de zile de la apariția în paginile OPINIA.
„Aici poți răzbate doar cu munca ta”
Horia-Andrei Gheorghe, numit acum un an „Fenomenul”, pentru rezultatele excepționale de pe parcursul celor patru ani de liceu (primul șef de promoție cu media generală 10 din istoria Colegiului „Hasdeu”; doar 21 de note de 9 în toți cei patru ani) este astăzi student în America la Amherst College din Massachusetts.
Reporter: Cum ți se pare viața în America? Care sunt părțile bune și părțile rele?
Horia Gheorghe: Pe mine, cel puțin, m-a surpins, și asta ar trebui să vă dea o idee despre modul în care privesc americanii educația (am înțeles că acest lucru este valabil peste tot, nu doar aici): la fiecare examen profesorul intră în clasă, lasă subiectele, scrie pe tablă unde îl putem găsi dacă avem întrebări și apoi pleacă; nu avem absolut niciun supraveghetor, dar nimeni nu încearcă să se inspire din alte ,,surse”. Fiecare răspunde ce știe, în funcție de cât s-a pregătit. Mi s-a întâmplat chiar să încep un examen cu o oră mai târziu decât restul clasei și, deci, pentru o oră întreagă, să fiu singur pe tot etajul (era cred 7 seara) – nici nu s-a pus problema de a copia ceva, căci pun un mare accent pe aceste aspecte. Furtul intelectual constituie aici o gravă infracțiune. Poți răzbate doar cu ce ai studiat, cu ideile și munca ta.
Rep.: Cum sunt profesorii?
H. G.: Aici este un sistemul foarte flexibil: profesorii sunt în general de acord că, dacă în urma unui test demonstrezi că stăpânești materia, să sari peste anumite cursuri. Eu am profitat de acest lucru și acum mă pregătesc în grupe unde majoritatea colegilor sunt de anul II sau III. Mai mult, în anii mai mari voi putea să aleg cursuri de doctorat de la University of Massachusetts, o universitate în care se pregătesc în jur de 25.000 de studenți, situată foarte aproape de Amherst College (la 10 minute de mers cu autobuzul), ca să nu mai spun că Amherst face parte dintr-un consorțiu de cinci colegii din zonă, ceea ce înseamnă că orice student de la unul din aceste colegii poate urma cursurile dorite de la celelalte (deși observ că mai curând alții vin aici, ce-i drept).
„M-au întrebat care este limba nativă, pe lângă engleză”
Rep.: Ce studiezi?
H.G.: Mi-am ales să studiez fizica, pasiunea mea din liceu, informatică și, pentru că peste tot ai nevoie de ea, desigur, matematica.
Rep.: Ce îți lipsește cel mai mult de acasă și din liceu?
H. G.: Nu aș fi sincer cu mine, în primul rând, dacă nu aș recunoaște că mi-e dor de casă, de părinți, de prieteni, de oraș, de modul nostru de a fi în general. Noroc cu net-ul, care face un pic mai ușoară despărțirea. Și, chiar dacă la cantină avem N feluri de mâncare, da, mi-e dor și de mâncarea noastră. Pe scurt, îmi este dor de acasă.
Rep.: Vrei să te întorci? Ai vrea să schimbi ceva în țară?
H. G.: Acum cu siguranță aș răspunde că, la un moment dat, vreau să mă întorc acasă și, ținând cont de generalitatea expresiei „la un moment dat”, bănuiesc că răspunsul va rămâne mereu același. După absolvire pot să continui studiile de doctorat, pot să îmi găsesc o slujbă aici sau acasă, sau oriunde în Europa. Rămâne de văzut. Oricare ar fi alegerea, cumva cred că singur nu pot schimba nimic și, mai mult, poate nici nu sunt atât de multe lucruri care ar trebui schimbate. Nu atâtea câte am crede noi, în orice caz.
Rep.: Cum sunt percepuți românii acolo?
H. G.: Aici românii sunt în general priviți foarte bine: fie sunt cei care nu știu prea multe, dar au auzit că suntem din Europa, ceea ce nu poate însemna decât de bine, fie cei care știu mai multe, și adesea asta înseamnă că avem studenți foarte buni la matematică, fizică sau informatică ori, cumva individualizându-ne, că vorbim o limbă de origine latină, spre deosebire de cei din jur. Chiar am întâlnit oameni care printre primele lucruri pe care mi le-au spus când au auzit că sunt din România a fost „a, o insulă de latinitate într-un ocean slav” – chiar am râs atunci, pentru că mereu am crezut că asta este doar o scurtă (și normală) propagandă menită să ne insufle mândria de neam. Sigur, am întâlnit și oameni care credeau că vorbim rusă sau care m-au întrebat care este limba noastră nativă, pe lângă engleză, bineînțeles.
„Până și manifestările de necivilizație au început să îmi lipsească”
Ion Ambrinoc este buzoianul pentru care Bacalaureatul a fost mult mai ușor și asta pentru că, la data la care liceenii obișnuiți erau în focul examenului, el aflase deja că a fost admis la celebrul Oxford. Pasionat de chitară, râmniceanul are ambii părinți profesori: mama de franceză, iar tatăl, care i-a îndreptat pașii către o universitate din străinătate, de matematică.
Reporter: Ce îți lipsește cel mai mult de la Buzău din liceu?
Ion Ambrinoc: Greu de zis… atmosfera unică din clasa a XII-a, când s-au cristalizat legăturile foarte puternice cu unii dintre colegi.
Rep.: Spuneai într-un interviu că obișnuiești să îți iei de acasă mâncarea preferată, pentru că acolo mâncarea nu are gust și că îți gestionezi banii cu atenție…
I.A.: Da, iau borcane întregi de brânză și de mămăligă doar ca să am ceva bun de mâncare. Ceva este în neregulă cu mâncarea lor. Plastice, E-uri, organisme modificate genetic… tot ce se poate. Am avut câteva experiențe – un articol nu poate cuprinde tot ce pot spune despre mâncarea britanicilor. Am stat patru luni pe-acolo și m-am umplut de experiențe. În ceea ce privește banii, pleci cu 2.000 de lire pe trimestru (trimestru de două luni; avem trei trimestre), iar din banii ăștia peste 1.000 se duc pe cazare și mai trebuie să și mănânci, trebuie să îți drămuiești bine banii și asta cam înveți.
Rep.: Am înțeles că ai spus că vrei să te întorci în țară după facultate. Ai schimba ceva aici?
I. A.: Sincer, nu știu câte lucruri aș schimba și câte nu. Îmi place să mă cred realist… și știu că nu aș putea schimba foarte multe, mai ales că uneori, într-un mod straniu, până și manifestările de necivilizație aparentă de la noi au început să îmi placă. Nu îmi plac neapărat la un nivel logic, ci la unul sentimental. Voi trăi și voi vedea. Nu am planuri pe termen atât de lung. Eu sunt cu matematica mea, nu cu politica, dar, la o adică, sunt optimist – și Brătianu a fost inginer. Privind lucrurile la rece, sistemul de învățământ românesc trebuie regândit clar, pentru a ridica tare media…
„Să fim serioși, la noi la HASDEU se face școală”
Rep.: Ai resimțit probleme acolo?
I. A.: Nu pot să zic că nu mi-a convenit școala pe care am făcut-o. Și, să fim serioși, la noi la HASDEU se face școală. Oricât de mult mi-ar fi displăcut în clasa a noua să scriu eseu peste eseu, acum simt că a meritat. Românul care a învățat în liceu și mă refer la matematică, pentru că… e felia mea, pleacă din start cu un avantaj destul de consistent. Dacă a umblat și pe la olimpiade, e un avantaj imens.
Rep.: Cârcotașii ar spune că nimic nu se compară cu viața din căminele studentești din România. Tu ce zici?
I. A.: Sincer să zic, aproape că tind să le dau dreptate. Nu știu de ce, dar în căminele din România – am mai fost pe acolo, simt atmosfera pe care o simțeam când mergeam la olimpiade. Nu o zic pe un ton pretențios, o zic apropo de apropierea dintre oameni din diverse colțuri care se distrează într-un fel… aș zice boem. Nu prea simt chestia asta aici, din păcate. Distracțiile sunt altele; nu vezi lumea adunându-se în jurul unei chitări. Se merge în pub-uri, cluburi…