Ce au făcut aleșii buzoienilor în Parlament în urmă cu o săptămână / Deputatul Marian Ghiveciu, inițiator al proiectului de lege care permite vânătoarea cu arcul

   OPINIA continuă monitori­zarea activității parlamentari­lor buzoieni, după criteriile de apreciere a activității puse la îndemâna oricui, pe cale ofici­ală, pe site-urile Senatului, res­pectiv Camerei Deputaților: inițiative legislative, întrebări și interpelări, luări de cuvânt în plen și luări de cuvânt în ședințele Birourilor Permanen­te ale Ca­merei Deputaților și Senatului.

   În săptămâna 25-31 mai, doi senatori și doi deputați buzoieni nu au avut vreun fel de activitate parlamentară conform criteriilor de apreciere enunțate mai sus. Aceștia sunt deputații Eugen Nicolicea (UNPR) și Adrian Mocanu (PSD), cărora li se adaugă sena­torii PSD Eugen Teodorovici și Victor Mocanu. De notat că luările de cuvânt ale deputatului Marcel Ciolacu din plenul Camerei Deputaților din 25 și 27 mai au legătură cu calitatea sa de secretar al acesteia, nu cu aceea de parlamentar de Buzău.

   Deputatul Marian Ghiveciu se numără printre inițiatorii a trei proiecte de lege depuse la Biroul Permanent al Camerei pe 26 mai. Este vorba despre pro­iectul pentru completarea art. 60 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic ( formă propusă de inițiator și expunerea de motive ), proiectul privind completarea art. 62 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (formă propusă de inițiator și expunerea de motive), precum și proiectul pentru modificarea Legii vânătorii și a fondului cinegetic nr. 407/2006, a cărui formă propusă de inițiator o puteți găsi AICI.

   „Legea vânătorii și fondului cinegetic nr. 407/2006 reglementează, la art. 23, alin. (1) lit. ț și art. 42, alin. (1), lit q inter­zicerea accesului în fondurile de vânătoare și a vânatului cu arcul. Astfel, prin prevederile sus-menționate se interzice accesul, în fondul cinegetic, și a persoanelor care practică antrenamente și participă la competiții cu arcul tradițional, sport diferit de cel ce se desfășoară în general în sală cu arcul modern. Sportul cu arcul tradițional se practică în întreaga lume și a crescut în  popularitate în ultimii ani. În România avem în acest moment mulți medaliați internaționali și un campion național la tras cu arcul. Cu privire la arcuri, trebuie să menționăm că acestea sunt de mai multe feluri, la fel ca și săgețile folosite. Orice arc pu­ternic poate fi de vânătoare, însă numai un anumit tip de vârf poate fi folosit în acest sens“, se arată în expunerea de motive, pe care o puteți găsi AICI.