Cazul „mită la ministrul de Interne“/Interceptările SRI rămân baza în dosarul retrocedării dubioase a 15 hectare de teren în municipiul Buzău

   Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să păstreze ca probe interceptările realizate cu ajutorul SRI în cel de-al doilea dosar al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, trimis în judecată în iulie anul trecut pentru spălare de bani, împreună cu fostul ministru de Interne Cristian David, judecat pentru luare de mită, cu afa­ceristul buzoian Gheorghe Doloiu, pentru spălare de bani, şi cu Valeriu Roger Niţescu, fostul şef de cabinet al lui David, pentru trafic de influenţă, spălarea banilor şi  complicitate la luare de mită, în legătură cu retrocedarea cu cântec a unei suprafeţe de 15 hectare de teren în municipiul Buzău. Este dosarul care a cutremurat întreaga protipendadă pesedistă ori aservită PSD.

   „Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul David Cristian de înlăturare a tuturor probelor, mijloacelor de probă, înregis­trărilor ambientale şi interceptărilor telefonice care au fost obţinute cu participarea altor organe decât cele enumerate la art. 55 Cod procedură penală“, se arată în decizia instanţei.

   Acesta este cel de-al doilea dosar în care instanţa supremă păstrează ca probe interceptările realizate cu ajutorul SRI.

   Referatul întocmit de procurorii anticorupţie care a însoţit cererea de arestare preventivă a fostului ­mi­nistru Cristian David a devoalat modul în care s-a acţionat, de fapt plecându-se de sus în jos, pentru ,,convingerea” decidenţilor din Prefectura Buzău în scopul urgentării procedurilor de împroprietărire a necunoscutei Cecilia–Viorica Ştirbulescu cu un teren râvnit de mulţi potentaţi ai urbei.

   În anul 2007, Adrian Mladin, fost primar PNL la Jilava, mandatat de Cecilia–Viorica Ştirbulescu să îndeplinească toate formalită­ţile necesare în vederea revendicării supra­feţelor de teren de 15 hectare din intravilanul oraşului Buzău, a luat legătura cu „şeful de Cabinet Ministru de Interne”, Valeriu Roger Niţescu, pentru a-l ajuta să obţină terenul revendicat. Adrian Mladin i-a cerut şefului de cabinet să-l pună în legătură cu Cristinel Bîgiu, prefect al judeţului Buzău la acel moment, care era şi preşedintele comisiei jude­ţene de punere în posesie, pentru a opri tergiversarea restituirii terenului şi a obţine titlul de proprietate pentru Cecilia-Viorica Ştirbulescu.

   Pentru că şeful de cabinet Niţescu nu îl cunoştea pe prefectul Bîgiu, s-a intervenit la ministrul de Interne, Cristian David. Astfel că acesta l-a abordat pe prefectul Buzău­lui, iar în urma acestei intervenţii, Adrian Mladin a mers la Prefectura Buzău, unde s-a întâlnit cu Bîgiu, i-a explicat situaţia şi i-a înmânat copii de pe documentele ­afe­rente solicitării retrocedării terenului de 15 hectare.

   Bîgiu îi spune însă că este vorba de o speţă dificilă, deoarece sunt multe persoane care „se bat pe el”. Pe acel teren urma să se construiască un mall, proiect care ridicase mult valoarea terenului în 2007. Înţelegând sensul cuvintelor şi pentru a lămuri toate aspectele ce decurgeau din acestea, Adrian Mladin i-ar fi solicitat lui Bîgiu o întâlnire privată. Această întâlnire ar fi avut loc într-o cafenea din Buzău, ocazie cu care lui Mladin  i-ar fi fost prezentat  omul de afaceri buzoian, ca fiind persoana de contact pe viitor pentru rezolvarea tuturor aspectelor. Ulterior, în aceeaşi locaţie ar fi avut loc mai multe întâlniri ale lui Mladin cu prefectul Cristinel Bîgiu. În urma discuţiilor purtate, Bîgiu i-ar pretins suma de 1.000.000 euro, având în vedere „locaţia” şi existenţa mai multor „persoane decidente”. Cu alte cuvinte, a solicitat o sumă mare, pentru că terenul era valoros, iar mita trebuia împărţită. Potrivit romanialiberă.ro, Bîgiu i-ar fi comunicat lui Mladin că, pentru a masca suma pretinsă,  trebuia să încheie cu un om de afaceri buzoian mai multe documente. În urma acestor întâlniri, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenu­rilor a emis titlul de proprietate nr. 100964 în data de  18.09.2007, pe numele Cecilia-Viorica Ştirbulescu. După emiterea acestui titlu de proprietate, la data de 30.10.2007, Ştirbulescu (cea care a revendicat terenul) „i-a vândut“ lui Adrian Mladin două terenuri situate în intravilanul municipiului Buzău, în suprafaţă de 59.518 mp, respectiv de 14.085 mp. Potrivit unor surse, acele terenuri au fost vândute pentru a se achita suma totală  de 1.100.000 euro, ce urma a fi împărţită între participanţii la înţelegere. Banii au fost depuşi de Mladin într-un cont bancar în Bucureşti. Tranzacţia fiind încheiată, ­mi­nistrul Cristian David a cerut pentru sine suma de 500.000 de euro pentru că a intervenit la prefectul Bîgiu ca să elibereze titlul de proprietate pe numele Ceciliei ştirbulescu. Dosarul s-a deschis în 2014, în urma unui denunţ făcut de Adrian Mladin, condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru corupţie, după ce ar fi cerut ca mită milioane de euro pentru parcelarea unor terenuri. La scurt timp, primarul de la Jilava, Adrian Mladin, a făcut un denunţ la DNA şi a povestit cum a dat, în februarie 2008, o şpagă de 1,1 ­mi­lioane de euro, pentru a i se stabili dreptul de proprietate asupra unui teren de 15 hectare aflat în intravilanul oraşului Buzău. Aşa au aflat procurorii că urmare a acestor „intervenţii”, „în perioada 2007-2008, cu ocazia discuţii­lor purtate de către denunţător cu Marian Cristinel Bîgiu, acesta din urmă i l-a prezentat pe inculpatul Doloiu Gheorghe ca fiind persoana de contact pentru rezolvarea tuturor aspectelor referitoare la terenurile de pe raza municipiului Buzău.

   Aflând poziţia terenului respectiv, inculpatul Bîgiu Cristinel i-a subliniat denunţătorului faptul că nu poate fi restituită suprafaţa respectivă pe vechiul amplasament, întrucât este vorba de «un teren foarte mare şi foarte valoros». Ulterior, s-au reconstituit drepturile litigioase, după cum urmează: 59.518 m.p. în centrul municipiului Buzău, chiar la drumul naţional, 14.085 m.p. în centrul municipiului Buzău, aproximativ în spa­tele terenului sus-menţio­nat, 6.397 m.p. tot în centrul municipiului Buzău, între cele două terenuri sus-menţio­nate, 70.000 m.p. la intrarea în municipiul Buzău dinspre Bucureşti, tot cu ieşire la drumul naţional. 

   Pentru «sprijinul oferit», cu prilejul unei alte întâlniri, inculpatul Bîgiu Marian Cristinel a pretins de la denunţător suma de 1.000.000 euro, primind într-un final 700.000 euro, solicitare motivată de «locaţia terenurilor şi existenţa mai multor persoane decidente», dispunând totodată ca transferul sume­lor de bani, ce urmau a fi remise, să se realizeze prin intermediul conturilor persoanele ale inculpatului Dolo­iu Gheorghe. Acest lucru s-a şi întâmplat ulterior, după ce Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a emis titlul de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă de 15 ha.

   Totodată, pentru a masca originea sumelor primite cu titlu de mită şi pentru a evita tragerea la răspundere penală, au fost încheiate mai multe contracte de vânzare – cumpărare, având ca obiect tranzacţii imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârşirea infracţiunilor de corupţie“, precizează DNA.

   Din cei 700.000 euro rămaşi, Bîgiu i-ar fi dat 170.000 lui George Scutaru, pe atunci şeful PNL Buzău, şi 250.000 de euro lui Dan Motreanu, secretarul general al partidului. Aceştia ar fi folosit banii pentru campania electorală a partidului din 2008, deşi ştiau că sunt bani negri, susţine DNA.

   După ce a stat mai bine de un an în arest preventiv, Mladin, presat din toate părţile, s-a decis să colaboreze cu procurorii şi a denunţat pe toată lumea. A mers apoi la întâlniri cu ceilalţi, astfel încât procurorii să îi intercepteze ambiental.

   Spre exemplu, pe 30 iunie anul trecut, s-a întâlnit cu Doloiu, omul prefectului Bîgiu:

Mladin: Nu faceţi decât să mă înverşunaţi şi să… efectiv să mă deranjaţi… Cum puteţi spune că mi-aţi dat vreun ban vreodată? 

Doloiu: Păi, cum nu vi i-am dat, domnu’?

Mladin: Ce bani mi-aţi dat, domn’e? Când mi i-aţi dat? Ia să vedem, cum mi-aţi plătit ăia paişpe’ mii de metri? Haideţi să ne amintim să vedem, cum mi i-aţi plătit? În euro, în lei, cash, în dolari? Cum mi i-aţi dat?

Doloiu: În lei v-am dat!

Mladin: În lei?

Doloiu: Da!

Mladin: Unde? În care bancă mi i-aţi virat?

Doloiu: Ne uităm pe act dacă vi i-am dat numerar sau… Că ştiu că eraţi într-o mare foame de bani la momentul acela… 

Mladin: Eu eram într-o mare foame de bani?

Doloiu: Da, da! …neinte­ligibil’…

Mladin: Sau dumnea­voastră eraţi într-o mare foame să vă luaţi şpaga, terenurile şi… Păi, dacă vreţi să vorbim realitatea, vorbim realitatea!

   Directorul de cabinet al ministrului David, Valeriu Niţescu, a făcut acelaşi lucru. L-a denunţat pe fostul lui şef. Niţescu le-a povestit procurorilor că i-a dus şpaga ministrului chiar în biroul de la MAI.

   Bîgiu ar fi făcut şi el denunţuri ca să scape de arest şi i-ar fi turnat pe şefii lui de la PNL, George Scutaru şi Dan Motreanu. Cei doi au fost puşi sub acuzare de DNA anul trecut.