Cauza îmbolnăvirii celor 18 elevi de la Zoiţa, apa menajeră cu bacterii coliforme din forajul propriu al şcolii

   Suspiciunea de toxiinfecţie alimentară în cazul celor 18 copii de la Şcoala gimnazială Zoiţa, comuna Ziduri, a fost infirmată ieri de reprezentanţii Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău, alături de prefectul George  Sava, în cadrul unei conferinţe de presă.

   Cauza care a provocat starea de rău a celor 18 elevi a fost, de fapt, bacteriile coliforme care au fost depistate în apa menajeră din forajul propriu al şcolii, care nu deţine dovada calităţii apei.

   Astfel, potrivit rezultatelor analizelor de laborator la care a fost supus alimentul incriminat, respectiv iaurtul consumat de elevi în cadrul programului naţional ,,Cornul şi laptele“, probe de pe mâinile angajatului care distribuia produsele alimentare elevilor, de pe mese şi din frigiderul în care erau depozitate alimentele, nu au fost evidenţiate sub nicio formă modificări care ar fi dus la problemele de sănătate ale celor 18 elevi.

   Directorul DSVSA, dr. Marijean Milea, a declarat că rezultatele analizelor nu au arătat neconformităţi la exa­menele microbiologice şi ­fi­zico-chimice, nefiind des­coperite nereguli nici la unitatea producătoare a ­ia­urtului, unde a fost verificat tot traiectul corespunzător preparării materiei prime, respectiv laptele.

   De asemenea, acesta a subliniat că, înainte cu o săptămână de alerta creată la Şcoala gimnazială din Zoiţa, firma producătoare a iaurtului distribuit elevilor  a făcut obiectul unor controale şi analize efectuate de echipe DSVSA şi nici la acea dată nu au fost depistate ­nere­guli.

   De asemenea, dr. Carmen Scântei, medic epidemiolog în cadrul DSP Buzău,  a precizat că „există suficiente date prin care să susţinem infirmarea suspiciunii de toxiinfecţie alimentară”. Repre­zen­tantul DSP a declarat că în cazul elevilor care au fost, timp de o zi, sub ­suprave­ghere la Spitalul Municipal Rm. Sărat, a fost vorba, de fapt, despre o gastroenterită, generată de apa menajeră de la grupul sanitar al şcolii, care are un foraj propriu ce nu a fost supus, conform ­le­gislaţiei, testărilor periodice.

   Apa este folosită şi pentru curăţenia curentă în şcoală şi, probabil, copiii au folosit-o pentru a se spăla pe mâini sau au atins mobilierul curăţat cu aceeaşi sursă, aşa se explică pruritul, acea formă de alergie de contact acuzată de elevi.

Totodată, dr. Carmen Scântei a spus că la unii dintre copii simptomatologia a fost mai mult indusă, după ce primii elevi au constatat acea reacţie alergică.

În acest sens, Primăria Ziduri a fost atenţionată să respecte legislaţia în vigoare, să verifice periodic calitatea apei din forajul propriu al Şcolii Zoiţa şi a celorlalte surse de apă din comună  şi să efectueze dezinfecţii permanente.