Câți absolvenți „la păcănele“ au votat duminică stânga?

   Fără îndoială, scrutinul de duminica trecută a adus câteva premiere „sociologice“, care, probabil, vor fi obiect serios de studiu pentru cei interesați, fără ca, bineînțeles, poporul de rând să cunoască rezultatele și concluziile celor care vor lua la puricat aceste aspecte.

   A fost, în primul rând, absen­teismul general al scruti­nului, dar, în premieră, s-a remarc­at absenteismul din me­diul rural. Dincolo de interpretările oficale, există o explicație pe care mulți evită să o dea: oamenii de la țară nu s-au mai prezentat la vot în număr mare pentru că, de această dată, nu li s-a mai dat nimic: nicio sacoșă cu alimente, niciun pix cu vreo bancnotă rulată în interior, nici o orătanie vie, nicio geacă și niciun fes. În ge­neral, repre­zentanții partidelor s-au ferit de asemenea gesturi, iar oame­nii le-au răspuns prin absen­ța de la urne.

   Dacă liberalii au fost pre­ferați de studenți și de oamenii cu vârsta între 25 și 34 de ani, social-democrații au câștigat, de data aceasta, la capitolul vo­tanți din mediul urban și la cei cu studii superioare. La aceas­tă ultimă categorie aș vrea să mă opresc puțin. În categoria „studii superioare“ intră și absolvenții tomnatici de facultăți private cu examene promovate „la păcănele“, adică susți­nute și „trecute“ din fața vreunui computer plasat cine știe unde, în preajma cine știe că­ror surse alternative de cunoș­tințe. Dacă nu știți unde îi găsiți pe aceștia, căutați-i cu atenție în mediul urban, prin toate instituțiile bugetare, speriați, până duminică seara, de promisiunile dreptei privind eficientizarea administrației și normalizarea raporturilor ce­tățean-funcționar public.

   Cum spuneam la început, nu vom ști niciodată ce procent din intelectualii din mediul rural care i-au preferat pe social-democrați fac parte din categoria de mai sus.