Pe 15 iunie încep înscrierile la fertilizări in vitro gratuite

Pentru prima dată la noi în ţară, cuplurile care îşi doresc dar nu pot avea copii vor beneficia de o şansă pe care majoritatea nu şi-o permit, respectiv o procedură de fertilizare in vitro, asigurată prin Ministerul Sănătăţii, care a iniţiat acest program naţional.

      Astfel, până la finalul acestei săptămâni, se va definitiva lista clinicilor  din ţară interesate să se înscrie în Programul pentru Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer, iar aceasta va fi publicată, astfel încât cuplurile interesate să-şi poată alege o unitate unde să realizeze procedura menţionată.

Avalanşă de solicitări la Ambulanţa Buzău

Echipajele de urgenţă intervin şi la 180 de cazuri pe zi

     Intrarea în drepturi depline a sezonului estival a coincis la Buzău cu intensificarea activităţii la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, care se confruntă în ultima perioadă cu o creştere semnificativă a numărului de solicitări pentru cazuri de urgenţă, situaţie confirmată şi de  sirenele maşinilor de intervenţie care sunt auzite frecvent în  municipiu, dar şi în afara lui.

Astfel, dacă în urmă cu o lună media solicitărilor  preluate de Ambulanţă nu depăşea 120 de  cazuri pe zi, în ultima perioadă  personalul serviciului  medical de urgenţă intervine zilnic şi la 180 de asemenea situaţii.

Lipsa reţetelor compensate a redus la jumătate adresabilitatea în farmaciile buzoiene

Conflictul prelungit al medicilor de familie cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) afectează şi farmaciile, alături de pacienţi, care nu-şi pot lua reţetele compensate şi nu pot beneficia de trimiteri la specialist.

     Refuzul majorităţii medicilor de familie de a prescrie reţete cu preţul diminuat pentru asiguraţi se oglindeşte şi în activitatea farmaciilor buzoiene, unde se înregistrează şi câteva ore fără niciun pacient în aceste unităţi, nici vorbă de cozile care se formau  nu demult, înainte de tensiunile din ultima perioadă.

Pacienţii buzoieni vor fi consultaţi gratuit, indiferent de durata conflictului medicilor cu CNAS

* În pofida deciziei luate la nivel central de Federaţia Patronatelor

Conflictul dintre medicii de familie şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate(CNAS) pe tema prevederilor cuprinse în Contractul-cadru pe 2011 pare a nu se mai stinge, iar cei care au de suferit din ce în ce mai mult de pe urma acestor dispute sunt pacienţii, responsabilitatea situaţiei acestora fiind plasată de la o tabără la cealaltă.

Recomandări DSP pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu E.coli

Amploarea luată de epidemia de toxiinfecţie alimentară provocată de E.coli în Germania, extinsă recent şi în alte ţări europene, a determinat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) să le recomande buzoienilor să respecte cu stricteţe practicile de igienă de la bucătărie, precum şi cele referitoare la igiena personală, esenţiale în prevenirea acestor îmbolnăviri.

Noul cămin pentru vârstnici Vintilă-Vodă îşi deschide porţile pe 1 iulie

Lucrările de reamenajare la noul cămin pentru persoane vârstnice de la Vintilă-Vodă au ajuns pe ultima sută de metri şi în curând umează să fie dat în folosinţă.

      Astfel, viitorul aşezământ destinat vârstnicilor şi care este adăpostit în clădirea fostului Spital Comunal Vintilă-Vodă, desfiinţat la 1 aprilie, îşi va deschide porţile în mai puţin de o lună, respectiv pe 1 iulie.

Ionica Tarău, buzoianca a cărei asociaţie ajută sute de surdo-muţi din întreaga ţară

      A preferat să-şi vândă locuinţa decât să-şi abandoneze proiectele dedicate celor care trăiesc în lumea tăcerii

      Va prezenta  la invitaţia Ministerului Comunicaţiilor un plan ambiţios de realizare a unui sistem naţional gen “112” pentru hipoacuzici

De şapte ani îşi dedică  timpul şi toată  energia  organizaţiei pe care a creat-o cu mult efort, după câţiva ani în care a gândit nenumărate planuri şi strategii pentru realizarea ei.

      Este vorba despre Ionica Tarău, care a pus la Buzău bazele Asociaţiei “1 Iunie 2001”, care luptă pentru incluziunea socială şi drepturile persoanelor cu deficienţe de comunicare verbală, reuşind prin multitudinea de proiecte derulate să se impună ca unul dintre cele mai apreciate ONG-uri cu acest domeniu la nivel naţional.

Rămaşi fără reţete compensate, pacienţii ar putea plăti şi consultaţiile la medic

      În pofida semnării cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate(CJAS)  a actului adiţional la contractele pentru funizare de servicii, de către aproximativ un sfert dintre medicii de familie buzoieni, cei mai mulţi colegi ai acestora continuă să se menţină fermi pe poziţie. Ei  refuză deocamdată să îşi dea acordul pentru acest document valabil până la finalul lunii iunie, prin care s-ar asigura cadrul legal pentru derularea relaţiilor contractuale între medici şi CJAS Buzău.

La Buzău, numărul infecţiilor cu sifilis a scăzut la jumătate

În pofida reducerii, ne menţinem pe locul 1 în Europa la acest capitol

În timp ce doar în situaţii rare suntem  fruntaşi în topurile  europene  care fac referire la aspecte cu care ne putem mândri, din nefericire ne înscriem frecvent în clasamente negative, unul dintre acestea fiind şi cel legat de infecţiile cu sifilis, unde ţara noastră deţine un neonorant loc I, urmată la mare distanţă de Germania.

      Astfel, din 1990 şi până în 2009 s-au înregistrat  142.000  de cazuri de sifilis la nivel naţional, evidenţiindu-se în ultimii ani o diminuare semnificativă a numărului de cazuri, dar care continuă totuşi să ne menţină în capul listei la acest capitol.

Clinica de cardiologie intervenţională de la Buzău, printre cele mai moderne din ţară

În doar zece luni de activitatea a soluţionat cazurile a peste 300 de pacienţi din mai multe judeţe

Asemenea unităţi medicale mai funcţionează, la nivel naţional, doar în cinci centre universitare

Cu o aparatură medicală de ultimă  generaţie, pentru care s-a investit peste 700.000 euro, Clinica de cardiologie intervenţională care funcţionează în parteneriat cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău  a oferit, din august şi până acum, servicii de specialitate la peste 300 de pacienţi, dintre care mai bine de 70 la sută sunt din alte judeţe.     

Spitalele din judeţ, finanţate de la 1 iunie după noua clasificare

Noua categorie în  care se încadrează după clasificare  fiecare spital va fi decisivă pentru stabilirea bugetului de care va beneficia de la 1 iunie, potrivit deciziei Ministerului Sănătăţii.

     Astfel, din totalul celor peste 350 de unităţi sanitare clasificate potrivit noilor măsuri, majoritatea sunt de categoria a IV-a de competenţă, urmate de cele incluse în clasa a V-a, respectiv monospecialitate.

Medicii de familie buzoieni, “liberi de contract”

 

* Pacienţii nu mai primesc de ieri reţete compensate şi bilete de trimitere

 *  Această situaţie s-ar putea prelungi dacă ultimele modificări ale documentului legislativ nu vor fi acceptate de doctori

De ieri, buzoienii nu mai beneficiază  de reţete compensate,  analize gratuite sau bilete de trimitere, după ce, pe 31 mai,  a expirat valabilitatea actului adiţional al Contractului-cadru pe 2010 încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) şi în baza căruia medicilor de familie le erau  decontate serviciile.

Condiţii restrictive la internare, impuse de CNAS şi contestate de Ministerul Sănătăţii

Doar febra persistentă, coma, tensiunea anormală sau hemoragia ne vor asigura accesul în spital

      Internările în spitale urmează să fie drastic limitate, potrivit  proiectului iniţiat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi care conţine o serie de condiţii restrictive pentru pacienţii care necesită tratament într-o unitate sanitară.

 

 

Ziua Porţilor Deschise, sărbătorită de Liceul pentru Deficienţi de Vedere Buzău

În Germania şi Austria au ajuns şi doi bebeluşi cu malformaţii cardiace

      La final de săptămână, mai exact pe 3 iunie, Liceul pentru Deficienţi de Vedere Buzău organizează în premieră o acţiune specială,  intitulată Ziua Porţilor Deschise. La eveniment sunt invitaţi să participe toţi buzoienii interesaţi  să afle amănunte despre specificul activităţii elevilor şi a profesorilor acestei unităţi de învăţământ cu un statut deosebit.

Nouă buzoieni s-au tratat în 2011 la clinici din străinătate cu ajutorul formularului E112

În Germania şi Austria au ajuns şi doi bebeluşi cu malformaţii cardiace

       La Buzău, numărul solicitărilor de eliberare a formularului E 112, prin care pacienţii pot beneficia de calitatea de asigurat, având posibilitatea să îşi trateze o serie de afecţiuni medicale grave la clinici specializate în străinătate, în absenţa unor asemenea servicii în ţară, se menţine în 2011 la un nivelul  similar anului trecut.

      Potrivit precizărilor făcute de dr. Nina Mihai, director adjunct al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Buzău, în perioada ianuarie- mai 2011, nouă buzoieni au solicitat şi au obţinut eliberarea celebrului formular E 112 pentru a-şi rezolva anumite probleme de sănătate în străinătate, în lipsa unei soluţii la spitalele din ţară.

Sistemul sanitar buzoian, mai sărac cu 20 de medici

     * Aceştia lucrează acum în clinici din Anglia, Franţa şi Suedia

Dezastrul din sistemul sanitar pare să nu mai aibă şanse de redresare, iar la adâncirea lui contribuie semnificativ şi exodul medicilor, plecaţi în străinătate în căutarea unui loc de muncă decent, pentru care sunt remuneraţi corect, incomparabil cu salariile primite pentru activitatea în  spitalele din ţară.

 

La Buzău s-au intensificat controalele DSVSA la legumele şi fructele bio După epidemia provocată de castraveţii de import Spania

       Infecţiile  cu bacteria E.coli depistate în castaveţi, care au provocat până la acest moment 200 de îmbolnăviri, precum şi  10 decese în Germania, i-au determinat pe reprezentanţii Centrului European pentru Prevenirea Epidemiilor să declare acest fenomen  drept una dintre cele  mai ample epidemii de tip SHU (Sindrom Hemolitic Uremic) din lume.

Ziua de 1 iunie, sărbătorită de copiii din cadrul DGASPC Buzău

      Ziua de 1 iunie va fi una specială şi pentru copiii din sistemul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Buzău, reprezentanţii instituţiei care îi are în responsabilitate pregătindu-le o serie de surprize, menite să-i încânte în absenţa părinţilor lor.

Vom folosi cardurile de sănătate electronice abia din 2013

     Mai trebuie să aşteptăm doi ani până când vom putea fi consultaţi, internaţi sau vom primi reţete prin intermediul cardurilor de sănătate, deşi iniţial se estima că anul viitor se va produce această modificare importantă în sistemul sanitar.

     Se pare însă că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, iar ritmul de parcurgere a etapelor informatizării este îngreunat de numeroasele licitaţii care  corespund fiecărei porţiuni din sistem.