Succesorul său ar putea fi orelistul Cosmin Ursăchescu
Demisie neașteptată, ieri, la vârful conducerii Spitalului Județean de Urgență Buzău. La un an și jumătate de la preluarea șefiei celei mai mari unități sanitare buzoiene, și la numai șase luni de la promovarea concursului de manager, medicul chirurg Marius Anastasiu a decis să renunțe la funcție și să se întoarcă la conducerea Secției Chirurgie a SJU.
El și-a anunțat decizia ieri dimineață, când a depus la cabinetul președintelui Consiliului Județean demisia din funcție, din ,,motive strict personale”. Amănunte despre demisie nu au fost oferite nici în comunicatul de presă remis ieri mass-media de Compartimentul de Relații Publice al spitalului, însă la baza deciziei a stat faptul că de când a preluat managementul spitalului, acesta nu a mai avut timp suficient pentru a-și exercita meseria de medic chirurg. ,,Astăzi, 25.11.2013, Dl.Dr. Marius Anastasiu – Manager general la Spitalul Județean de Urgență Buzău și-a prezentat demisia din funcția de manager al spitalului din motive strict personale, înaintând cererea Președintelui Consiliului Județean Buzău. Precizăm că domnul doctor Marius Anastasiu își va desfășura activitatea din punct de vedere profesional pe secția de Chirurgie a SJUBZ ca medic șef de secție”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.
În locul său, cu delegație, ar putea fi numit medicul ORL Cosmin Ursăchescu, însă o decizie privind succesorul lui Anastasiu va fi luată în zilele următoare, cel mai probabil, în ședința de joi a Consiliului Județean. Dr. Cosmin Ursăchescu, originar din Ialomița, este căsătorit cu medicul internist Andreea Ursăchescu, fiica orelistului Stelian Manole, decedat anul trecut, și a pediatrului Cornelia Manole.
Deocamdată, atribuțiile managerului au fost preluate de medicul Ion Drăghici care rămâne director medical, el promovând acum câteva luni concursul pentru această funcție. Medicul Marius Anastasiu se întoarce astfel la șefia Secției Chirurgie din cadrul unității medicale, funcție pe care o deține, prin concurs, de aproximativ 15 ani. Decizia sa i-a surprins chiar și pe șefii Consiliul Județean, care l-au propus și susținut chiar și în timpul scandalului legat de contenționarea copiilor în secția de Pediatrie, gestionat mai mult sau mai puțin responsabil, în urma căruia medicul anestezist Victor Ioniță și-a dat demisia din funcția de director medical, nefiind de accord cu sancțiunile aplicate personalului găsit vinovat de situație.
Cu toate acestea, în perioada de la preluarea mandatului, chirurgul Marius Ansatasiu, cu sprijinul Consiliului de Administrație al spitalului și al conducerii CJ, a reușit să reducă datoriile spitalului cu aproape 200 de miliarde lei vechi, respectiv de la 300 de miliarde lei, la 130 de miliarde lei, aducând arieratele unității sanitare la numai 46 de miliarde lei, prin renegociere de contracte, prin renunțări la contracte de mentenanță păguboase și nejustificate, prin plata prioritară a utilităților care pot genera penalități executorii, dar și prin recuperarea unor datorii, suplimentarea listei de servicii contractate cu CJAS, renegocierea contractului pe 2013 cu Casa de Asigurări de Sănătate la o valoare de 39,434 miliarde lei/lună. De asemenea, s-au făcut pași importanți în ceea ce privește acreditarea spitalului care ar putea primi la începutul anului viitor comisia de evaluare.
Demisie anunțată după greva de avertisment
Anunțul privind demisia managerului a fost făcut la raportul de gardă convocat mai târziu din cauza grevei de avertisment, în care s-a aflat ieri personalul medical între orele 8.00 și 10.00. S-a atras astfel atenția asupra revendicărilor: creșterea veniturilor, un nou statut pentru spitale, deblocarea posturilor.
Greva de avertisment de ieri este ultimul pas înaintea grevei generale anunțată de personalul medical pe data de 28 noiembrie, ca urmare a discuțiilor eșuate până acum între sindicaliști și ministrul Eugen Nicolaescu. Mai exact, angajații din sistemul sanitar cer alocarea a minimum șase procente din produsul intern brut pentru Sănătate și vor o legislație care să garanteze independența profesională a celor care lucrează în sistemul public și privat, o lege a salarizării specifică sistemului de Sănătate, aspect pe care responsabilii din Ministerul Sănătății nu înclină să le găsească o rezolvare urgentă.