Liberalul Cristinel Bîgiu, învestit preşedinte al Consiliului Judeţean

               * În această dimineaţă are loc şedinţa de constituire a deliberativului judeţului

     Preşedintele ales al Consiliului Judeţean, senatorul PNL Cristinel Bîgiu, a fost învestit, vineri, în funcţie, după ce a rostit şi semnat jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Tribunalului Buzău, judecătorul Constantin Florescu, şi a prefectului Gabriel Baltă,.

Doi parlamentari buzoieni cu titlul de doctor în ştiinţe

     Aproape un sfert din actualii parlamentari au titlul de doctor sau sunt pe cale să obţină acest statut, cei mai mulţi regăsindu-se în rândurile social-democraţilor, respectiv o treime dintre aleşii cu această titulatură. Din cei 460 de parlamentari aflaţi încă în mandat, 97 de aleşi sunt doctori, iar 26 sunt doctoranzi.

Vlase: „Zvonuri răutăcioase privind neimplicarea PC în campania lui Bîgiu”

            Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Conservator, Gheorghe Vlase, a declarat, ieri, pentru OPINIA, că zvonurile, răspândite în mediile politice buzoiene, privind neimplicarea formaţiunii pe care o conduce în campania electorală a preşedintelui ales al Consiliului Judeţean, liberalul Cristinel Bîgiu, sunt cel puţin răutăcioase.

Cezar Preda: „Fiecare organizaţie PDL îşi face curăţenie în lista de consilieri”

            Fiecare organizaţie teritorială a Partidului Democrat Liberal îşi face curăţenie şi-i elimină de pe listele de consilieri locali pe acei care, pe parcursul campaniei electorale, s-au culcat pe-o ureche şi nu au mai muncit pentru un scor cât mai bun în alegeri, fiind siguri că poziţia de pe listă le va asigura prezenţa în deliberativele locale, a declarat, ieri, liderul judeţean al PDL Buzău, deputatul Cezar Preda.

Afişul care l-a făcut pe Vlase să rateze fotoliul de vice al Consiliului Judeţean

            Zile de foc în politica buzoiană, nu doar în cea judeţeană, ci şi la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale în parte. Aceasta pentru că, începând de mâine şi până pe 30 iunie, vor avea loc şedinţele de constituire ale celor 87 de consilii locale alese în urma scrutinului din 10 iunie, prilej cu care vor fi desemnaţi şi viceprimarii comunelor şi oraşelor din judeţ.

Din aberaţiile alegerii dintr-un singur tur: Cum ieşi primar cu 100% când te-au votat doar două treimi dintre cetăţeni

            Sistemul electoral care prevede alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, în baza principiului „câştigătorul ia totul” – pus pentru prima oară în practică, la alegerile din acest an – şi-a demonstrat, pe 10 iunie, neajunsurile în ceea ce priveşte reprezentativitatea aleşilor locali.

Cine n-a fost fan Mocanu, are şanse să fie vice

           *Şi la Primărie şi la Consiliul Judeţean, mai ales dacă este social-democrat

            Negocierile din interiorul Uniunii Social Liberale pentru stabilirea componenţei executivelor Primăriei Buzău şi Consiliului Judeţean sunt, în momentul de faţă, suspendate. Motivul: Partidul Naţional Liberal nu şi-a nominalizat, încă, propunerile pentru viceprimar şi pentru cel care îl va seconda pe preşedintele deliberativului judeţean, Cristinel Bîgiu.

Emil Moise se dezice de observatorul de Săgeata

         Profesorul buzoian Emil Moise, președintele Asociației „Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă”, organizație non-guvernamentală care a fost amestecată în scandalul consumat, în după-amiaza zilei alegerilor locale, în comuna Săgeata, se dezice de eroii acestei întâmplări.

Cezar Preda, dezamăgit şi supărat pe Boc şi Udrea

     Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a vorbit, ieri, despre demisia din partid a senatoarei PDL Sorina Plăcintă, declarându-se „foarte dezamăgit” de anunţata trecere a acesteia în rândul liberalilor. Totodată, Preda a spus că este dezamăgit şi de alţi lideri ai PDL, nominalizându-i pe Emil Boc şi pe Elena Udrea.

Declaraţie de presă: Victor Mocanu merge mai departe!

        După acest scrutin de la Buzău, care a fost cel mai curios din istoria acestui judeţ, un ochi îmi râde, celălalt plânge. Sunt mulţumit că am pus umărul, într-o manieră decisivă, la victoria zdrobitoare a PSD la alegerile locale în ceea ce priveşte numărul primarilor aleşi după votul din 10 iunie. Social-democraţii din Buzău, împreună cu care am făcut campanie zi de zi, sunt câştigătorii incontestabili ai acestui scrutin, pentru că PSD are mai mult de jumătate dintre primarii din judeţ.

Aşa a votat Buzăul

         OPINIA prezintă rezultatele finale ale localelor de duminică

            Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană a încheiat, ieri, procesele-verbale privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatelor alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi pentru cele de consilier în deliberativul judeţului pentru legislatura 2012-2016, aşa cum rezultă ele în urma scrutinului de duminică.

Ce configurație politică are noul Consiliu Județean

          Biroul Electoral Județean a definitivat în această dimineață procesul verbal cu rezultatul alegerilor și atribuirea mandatelor pentru funcțiile de consilier județean. Din 409.584 buzoieni înscriși pe listele electorale, s-au prezentat la urne 257.270 alegători.

USL Buzău: adversari în campanie, aliaţi la rezultate

            Uniunea Social-Liberală a câştigat alegerile locale şi la nivelul judeţului Buzău, cele două mari partide componente adjudecându-şi atât funcţiile de primar al municipiului Buzău, cât şi pe cea de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Boșcodeală l-a bătut pe Negoiță cu 10.000 de voturi

         Constantin Boșcodeală și-a învins rivalul, pe candidatul independent Paul Negoiță, obținând cu aproape 10.000 de voturi în plus față de acesta, la votul de duminică, arată rezultatele finale centralizate de Biroul Electoral de Circumscripție Municipală de la 80 de secții amenajate în oraș.

După numărarea unui sfert din voturi, ierarhia candidaților pentru Consiliul Județean se păstrează

          Ierarhia candidaților care s-au aflat, ieri, în cursa pentru președinția Consiliului Județean, se menține aceeași și după ce Biroul Electoral de Circumscripție Județeană a prezentat un nou set de rezultate parțiale în urma centralizării rezultatelor din 113 secții votare din totalul de 422 de pe raza județului.