Crăiţele, o nouă vârstă, un nou stil, un nou album
* Dora, Dana şi Bianca lucrează la cel de-al doilea proiect pe care vor să-l adapteze la vârsta pe care o au acum, respectiv 14 ani
* Titlul albumului ales de cele trei va fi “Fetele de la liceu”
* Dora, Dana şi Bianca lucrează la cel de-al doilea proiect pe care vor să-l adapteze la vârsta pe care o au acum, respectiv 14 ani
* Titlul albumului ales de cele trei va fi “Fetele de la liceu”
Unul dintre avantajele sezonului rece îl reprezintă diversitatea posibilităţilor de asortare a accesoriilor pentru a obţine ţinute deosebite.
* Ea a primit deja cel mai frumos cadou, fiind invitată să cânte chiar de către vărul Mihaelei Runceanu la festivalul organizat în memoria regretatei artiste
Un review al colecţiilor designerilor de top, dedicate sezonului rece, ar puncta diferite interpretări ale fenomenului colourblocking.
*„Cameleonul” buzoian acceptă fiecare transformare pentru ca personajul său să fie 100 la sută adevărat
* Ultima schimbare drastică a implicat podoaba capilară, la sfaturile creatoarei de modă Doina Levintza
Lumea modei va fi întotdeauna fascinantă, cu atât mai mult cu cât, cu trecerea anilor, ea nu mai este chiar atât de exclusivistă.
Influenţele boho nu au dispărut din modă în sezonul rece. Dacă îţi place acest stil, îl poţi adopta purtând o fustă maxi în nuanţe pastel, cu un imprimeu discret şi cu detalii feminine, cum ar fi volanele.
*Buzoienii aşteaptă voturi de susţinere pentru a ajunge în finala internaţională, printre cele mai bune trupe din underground
*Buzoianca a ales o costumaţie stranie şi sexy în acelaşi timp în noaptea dovlecilor
*A petrecut de sărbătoarea americană alături de cele mai bune prietene ale ei, într-un club de fiţe din Capitală
Fusta maxi este unul dintre articolele vestimentare must-have în această toamnă. Este comodă şi călduroasă şi, în acelaşi timp, arată senzual şi extrem de chic.
*Buzoianul a fost încurajat de Paula Seling să îşi urmeze visul muzical
*Ea l-a admirat pentru frumuseţea sa fizică şi mai ales sufletească
*Artista cântă individual muzică populară, iar din dragoste pentru iubitul ei, întreţine petrecerile cu muzică uşoară
*În paralel, ţine şi cursuri de canto private şi predă pentru buzoienii cu mare talent vocal
*A fost ultima concurentă de la „Vocea României” selectată de artist pentru echipa sa
*Buzoianca a cântat o piesă a Christinei Aguilera şi a fost încurajată din cabină de mama şi bunica ei
*Concurenta recunoaşte că nu a fost deloc pe placul ei piesa formaţiei Metallica
*Cei care au îndrăgit-o au dat startul unei petiţii în care cer reintroducerea buzoiencei în concurs
*Alexandru Rotaru şi Bianca Gheorghe au primit din partea juriului premiul „Tinere speranţe”
*Evenimentul de talie naţională a avut loc la Bucureşti şi s-a aflat anul acesta la a treia ediţie
*Acţiunea s-a aflat la ce a de-a cincea ediţie şi au participat 36 de copii
*Juriul evenimentului a punctat ideile elevilor pro şi contra globalizare şi vestimentaţiile care reprezentau bogăţiile toamnei
*Cei doi cântăreţi, Simona şi Cornel, au petrecut aseară până târziu alături de cei mai buni prieteni, cumetri şi fini
*Ziua de ieri a avut triplă semnificaţie: ziua Simonei, ziua Mariei, fata cea mică, şi “tăierea” moţului mezinei
*Interpreta de muzică autentică populară şi-a definitivat cel de-al doilea album solo, după ce în 2009 l-a lansat pe cel de debut
*Buzoianca mai are o compilaţie alături de prietenii ei din generaţie, Mugurel Grama şi Nicolae Oprişan
*A încercat mai multe stiluri muzicale, dar marea dragoste s-a fixat pe etno-popular
*Regretă însă că în Buzău nu sunt apreciaţi artiştii la adevărata valoare
Galerie foto