Bursă pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului

               * 20 de angajatori sunt prezenţi cu locuri de muncă în domeniul industriei, confecţiilor şi comerţ

     Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău organizează vineri, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGAPSC) Buzău, o bursă a locurilor de muncă pentru tinerii care părăsesc în acest an sistemul de protecţie a copilului.

Întreprinzătorii de la sate pot face propuneri pentru politica de dezvoltare rurală 2014-2020

                * Ei sunt invitaţi să se înscrie în comitetele consultative pentru stabilirea acţiunilor care vor fi incluse în programele cu finanţare europeană

         Până la data de 31 august 2012, membrii societăţilor agricole care fac parte din organizaţii de profil, ai organizaţiilor societăţii civile, precum şi  partenerii economici şi sociali din mediul rural sunt invitaţi să se înscrie în comitetele consultative pentru stabilirea acţiunilor care vor fi incluse în programele cu finanţare europeană.

CEC Bank, partener în Programul Start de susţinere a tinerilor antreprenori

         Reprezentanţii CEC Bank au încheiat cu Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM) o nouă conventie de colaborare privind „Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START”, aferent anului bugetar 2012.

Economia Buzăului, în creştere în următorii patru ani

                * Cel puţin aşa arată o radiografie a următorilor ani realizată de Comisia Naţională de Prognoză

         Vom avea locuri de muncă mai multe, iar salariile vor creşte simţitor. Produsul intern brut în judeţul Buzău va creşte şi el, iar începând cu acest an şi continuând până în 2015, speranţa unui trai decent în judeţul Buzău va creşte semnificativ.

Fondul de Garantare reduce comisioanele pentru IMM-uri

            Reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) au decis operarea unor reduceri la comisioanele practicate în relaţia cu IMM-urile care fac împrumuturi pentru derularea activităţii sau pentru susţinerea unor investiţii.

5,2 milioane lei, fonduri europene pentru restaurarea Complexului Brâncovenesc

            Reprezentanţii Primăriei Rm. Sărat, împreună cu cei ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est au semnat luna trecută contractul de finanţare pentru proiectul de restaurare a Complexului Brâncovenesc, investiţiile necesare pentru punerea în valoare a obiectivului de categorie A a patrimoniului cultural românesc urmând a beneficia de o finanţare substanţială în următoarea perioadă.

Bilete mai ieftine cu trenul printr-un card special

            CFR Călători stimulează cererea pentru călătoriile cu trenul printr-un card, prin care pasagerii pot achiziţiona bilete cu 25 la sută mai ieftine. Cei peste 1.000 de pasageri care au optat pentru acest card au efectuat în prima lună de la lansare, aproape 5.000 de călătorii cu trenul, potrivit oficialilor companiei.

Bunuri imobile în suprafaţă de 78.000 metri pătraţi, scoase la licitaţie în Buzău

                 * Este vorba de 77 de clădiri şi un teren în suprafaţă de 70.530 metri pătraţi din zona Drăgăicii

            Societăţile comerciale sau persoanele fizice care dispun de capital în această perioadă au posibilitatea să cumpere construcţii şi terenuri aferente acestora, aflate pe raza municipiului Buzău.

Afacerile din industrie au urcat cu 3,5 la sută

            Cifra de afaceri din industrie, pe total piaţă internă şi piaţă externă, a crescut cu 3,5% în primele cinci luni comparativ cu perioada similară a anului trecut, în principal datorită creşterilor din industriile extractivă şi prelucrătoare, se arată într-un bilanţ dat publicităţii de Institutul Naţional de Statistică.

ANAF a modificat formularul 208

            Direcţia Generală a Finanţelor Publice informează că, prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 892/2012, publicat în Monitorul Oficial, a fost modificat şi completat modelul formularului 208 ”Declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimonial personal”.

Banca Mondială acordă consultanță Consiliului Concurenței

         Reprezentanţii Consiliului Concurenţei, în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului, au semnat cu Banca Mondială un contract prin care instituţia internaţională va acorda consultanţă în domeniul analizei operaţionale specifice concurenţei, în cadrul proiectului “Eficientizarea activităţii de aplicare a politicilor de concurenţă în corelare cu politicile sectoriale”.

Societăţi din domeniul construcţiilor, în insolvenţă

     Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 9498 din 4 iulie 2012 şi nr. 9560 – 9630 din 5 iulie 2012, pentru şase societăţi comerciale buzoiene a fost deschisă procedura de insolvenţă, în timp ce pentru alte două firme a fost deschisă procedura de faliment.

Comisariate Regionale pentru Protecţia Consumatorului, din toamnă

           *Buzăul va face parte din Comisariatul Regional Prahova

        Potrivit unui unei Hotărâri de Guvern adoptate în cadrul şedinţei de săptămâna trecută, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) va funcţiona, începând cu luna septembrie, cu numai 12 comisariate dintre cele 42 câte sunt în prezent, numărul posturilor fiind redus, de asemenea, cu 39. ANPC va avea un număr de 668 posturi, exclusiv demnitarii, din care pentru aparatul central 107, iar pentru comisariatele judeţene 561.

66 de locuri de muncă, disponibile la Buzău

        Doar trei dintre acestea se adresează persoanelor cu studii superioare

            În această perioadă, în întreaga ţară sunt disponibile 9.730 de locuri de muncă, dintre care 66 în judeţul Buzău, potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici pentru evidenţa Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Agroglobal SA şi Maragro SRL, proiecte cu finanţări europene de peste 4,67 milioane de euro

           *Cele două firme buzoiene au semnat contractele de finanţare  pentru înfiinţarea unui depozit de cereale la Lipia şi a unei fabrici de procesare a fructelor la Cozieni

         Reprezentanţii  SC Agroglobal SA Buzău şi ai SC Maragro SRL din Cozieni vor dezvolta două proiecte de investiţii în domeniul agricol cu finanţări europene care totalizează împreună peste 4,67 milioane de euro.

Câştigul salarial net a scăzut în luna mai

     Câştigul salarial mediu net a scăzut în mai cu 23 lei, sau 1,5%, comparativ cu aprilie, ajungând la 1.530 lei, cele mai mari salarii, de 4.325 lei, fiind înregistrate în extracţia de petrol şi gaze, iar cele mai mici (845 lei) în hoteluri şi restaurante.

Au început lucrările la noul supermarket de la gară

     Veste bună pentru buzoienii care locuiesc în zona Gării Buzău. Din toamnă, grupul REWE va deschide un supermarket Penny în locul unde, altădată, funcţiona Autogara Buzău. Acesta este al doilea magazin pe care grupul REWE îl construieşte în municipiul Buzău, după supermarketul PENNY XXL de la ieşirea din oraş spre Mărăcineni.