Jurnalul iubirii față de Sfântul Sava de la Buzău, lansat la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu” Buzău, instituție de cultură ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, organizează, vineri, 17 septembrie, de la ora 12.00, lansarea cărții „Jurnalul meu cu Sfântul Sava de la Buzău”, semnată Sava Bogasiu, pseudonimul literar al pr. Mihail Milea. Manifestarea face parte din programul Zilelor Chișinăului la Buzău, eveniment organizat în perioada … Citește mai mult

„Cartea junglei”, un musical magic la Teatrul „George Ciprian”

Reprezentanții Festivalului  Internațional de Teatru Independent de Comedie 7 B îi invită pe cei mici, dar și pe cei mari  să vadă spectacolul.„Cartea junglei”, o poveste veche de peste 100 de ani, spusă sub forma unui musical magic, un spectacol autentic al inocenței, potrivit pentru toată familia. „Este un spectacol despre natura jucăușă, sălbatică și … Citește mai mult

Valeriu Șușnea: ,,Școala de artă din Buzău merită să fie prezentată la Roma”

Activitatea Uniunii Ar­tiștilor Plastici din Buzău a fost una foarte intensă în perioada de vacanță și continuă în același ritm și în lunile de toamnă. Președintele UAP Buzău, prof. dr. Valeriu Șușnea, a avut două invitații în luna august, pe care le-a și onorat, de a participa la rezidențe, cu  rol central în dezvoltarea unor … Citește mai mult

„Pe ulița satului meu”, o tradiție emblematică a satului Câmpeni

Satul românesc, odinioară sursă inepuizabilă de subiecte literar-artistice, este animat în prezent și scos din anonimat de festivalurile câmpenești care, ca un fir subțire, țes mai departe povestea locurilor și crează o punte de legătură a prezentului cu istoria și tradiția locurlor. În fiecare an, în primul weekend din luna septembrie, satul Câmpeni este scos … Citește mai mult

ISTORII | Școli ctitorite de Dr. Constantin Angelescu în județul Buzău

Este cunoscut faptul că de Buzău se leagă numele a trei mari oameni ai școlii: Petrache Poenaru – directorul Eforiei Școalelor Naționale, căsătorit cu buzoianca Caliopi Hrisoscoleu -, Spiru C. Haret – marele reformator al învăță­mântului românesc și primul doctor în matematici de la noi, căsătorit la 23 ianuarie 1883, cu Ana Popa, una din … Citește mai mult

FOTO – VIDEO | Expoziție-autoportret Florin Menzopol, cu „Abisale” despre o identitate „pierdută”: Reni, Republica Moldova

Miercuri, 1 septembrie, la Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău, sala etaj, a avut loc vernisajul expoziției de grafică și pictură a unuia dintre cei mai apreciați artiști ai Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) Buzău la nivel național, Florin Menzopol, un maestru care transformă„ actul picturii într-unul de puternică reflecție personală. Florin Menzopol este unul … Citește mai mult

VIDEO | Premieră la Buzău: piesă de teatru adaptată pentru deficienți de vedere, auz și vorbire

Un spectacol de teatru în premieră la Buzău a avut loc, luni seară, în Parcul Tineretului: o piesă special adaptată pentru copiii cu deficiențe de vedere, auz și vorbire. Conform organizatorilor evenimentului, piesa de teatru se adresează și celorlalți copii, care vor să descopere cum funcționează lumea din jurul lor, dar și celor care vor, … Citește mai mult

„Lupul de la Cârlomănești” a ajuns în Spania

,,Lupul de la Cârlo­mănești’’ și alte 11 piese din colecția muzeală a instituției buzoiene de cultură se numără printre cele 835 de artefacte și obiecte de artă ce vor fi expuse, începând cu data de 30 septembrie, în cadrul expoziției „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane”, organizată la Muzeul Național de Arheologie din … Citește mai mult

FOTO | Cum a fost reabilitat Moș Tarcoci prin monografia lui Girel Barbu

Sâmbătă, 28 august, poetul Girel Barbu a lansat o monografie dedicată legendarului Moș Tarcoci din Munții Buzăului, sau din „Țara Luanei”, cum îi place autorului să spună. Evenimentul a marcat împlinirea a 20 de ani  de la lansarea cărții sale de debut editorial, „Că­lător în calea Domnului”, lansare care s-a desfășurat, la vremea aceea, la … Citește mai mult

FOTO | Povestea Clarei, adolescenta de 14 ani cu o expoziție personală de pictură, care este așteptată de școli de artă din Italia

Talentul nu are vârstă. O dovedește și Clara Posea, o adolescentă de 14 ani din Buzău, care a vernisat, la mijlocul acestei luni, prima expoziție personală de pictură la Galeriile de Artă din municipiu, expoziție care poate fi vizionată până pe 10 septembrie. Este o expoziție care a fost bine primită de persoanele avizate în … Citește mai mult

Medalion literar – Șlefuitorii de cuvinte – Ștefan PETICĂ

Considerat de critică, mai ales de George Călinescu, primul poet simbolist autentic din literatura română, Ștefan Petică s-a născut la data de 20 ia­nua­rie 1877, la Bucești, în județul Galați, fiind fiul lui Ianache Petică, țăran răzeș, și al Catincăi. A fost poet, prozator, publicist, traducător și dramaturg. Studiile primare le face la Liești, iar … Citește mai mult

La mulți ani, Valeriu Nicolescu!

Astăzi, vechiul și statornicul prieten și colaborator al ziarului OPINIA, istoricul VALERIU NICOLESCU, își aniversează ziua de naștere. Așa cum o facem de mulți ani, îl felicităm și îl așteptăm în continuare cu articole interesante despre locurile de baștină, pe care nu le uită, chiar dacă în prezent se află la o anumită distanță geografică. … Citește mai mult

Festivalul „Buzăul lui Marghiloman” se încheie sâmbătă cu un nou concert de excepție

Festivalul ”Buzăul lui Marghiloman” și-a deschis pentru prima dată porțile în data de 30 iunie cu un concert marca Vama, un concert care i-a bucurat pe buzoienii veniți la festival într-un număr foarte mare. Timp de o lună, grădina Vilei Albatros a găzduit evenimente culturale diverse, organizatorii reușind din nou să pună Buzăul pe harta … Citește mai mult

FOTO | Buzăul devine capitală culturală timp de o lună

Începând de astăzi, chiar înainte de deschiderea oficială, Buzăul se transformă în capitală culturală a României timp de o lună, odată cu debutul unui festival al artelor, unic în țară, cu o puternică componentă internațională. O parte din evenimente vor fi transmise și online pentru românii din afara granițelor țării. „Este un festival de o … Citește mai mult

ISTORII | Parcuri din Buzău – Marghiloman și Tineretului

Pentru noțiunea de parc, Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) dă mai multe definiții: spațiu verde de utilitate publică, cu plantații, alei și diferite construcții amenajate pentru agrement și odihnă; suprafață de teren întinsă, cu plantații, cu alei, cu bănci, adesea cu lacuri și bazine, cu diferite construcții adecvate, amenajate ca loc pu­blic de odihnă … Citește mai mult

Fondatoarea Grupului Univers XXL: „Mă întorc cu drag, la Buzău, unde, în urmă cu 50 de ani, am participat la concursul de muzică ușoară ”

Fondatoarea Grupului Univers XXL, Elena Toma, a lansat vineri, 20 august, la Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu”   antologia „Caleidoscop-Universul Românesc XXL”, în paginile căreia sunt elogiați toți cei care au susținut concursul organizat de Grupul Univers XXL, inclusiv oamenii de cultură buzoieni. Întâlnirea cu reprezentanții Grupului Univers XXL din Pitești, un grup care își propune să … Citește mai mult

ISTORII | Parcuri din Buzău – Crângul (II)

Pentru noțiunea de parc, Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) dă mai multe definiții: spațiu verde de utilitate publică, cu plantații, alei și diferite construcții amenajate pentru agrement și odihnă; suprafață de teren întinsă, cu plantații, cu alei, cu bănci, adesea cu lacuri și bazine, cu diferite construcții adecvate, amenajate ca loc pu­blic de odihnă … Citește mai mult

Medalion literar / Șlefuitorii de cuvinte – Ioanid ROMANESCU

Am avut oarecare dubii privind încadrarea acestui important poet în marea echipă a scriitorilor români boemi. Mi-a risipit ceața un articol evocator din revista „Ramuri”, scris de Nichita Danilov și intitulat „Un poet al uriașilor: Ioanid Romanescu”. Voi folosi mai multe citate din această impresionantă evocare. Cum este descris Ioanid la prima întâlnire: „Pe la … Citește mai mult

Eleva Clara Anastasia Posea, expoziție personală la Galeriile de Artă

Astăzi, între orele 16.00 și 20.00, va avea loc, la Galeriile de Artă, deschiderea expoziției de pictură ,,Clara în culori”, a Clarei Anastasia Posea, elevă la Liceul de Arte ,,Margareta Sterian”, îndrumată de Adina Stă­nescu. Expoziția va putea fi vizitată de luni până vineri în perioada 20 – 31 august 2021, orele 10.00 – 16.00, … Citește mai mult

ISTORII / Parcuri din Buzău – Crângul (I)

Pentru noțiunea de parc, Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) dă mai multe definiții: spațiu verde de utilitate publică, cu plantații, alei și diferite construcții amenajate pentru agrement și odihnă; suprafață de teren întinsă, cu plantații, cu alei, cu bănci, adesea cu lacuri și bazine, cu diferite construcții adecvate, amenajate ca loc pu­blic de odihnă … Citește mai mult