Nu mai faci studiu de fezabilitate dacă ai buzunarele goale

           * “Este o măsură bună, dar trebuia aplicată mai demult”, susţine Marian Muşat, preşedintele Asociaţiei Comunelor- Filiala Buzău

            Noii primari desemnaţi în urma alegerilor locale de duminică dar şi primarii cu experienţă reconfirmaţi în funcţii vor trebui să se gândească bine înainte de a comanda efectuarea de studii de fezabilitate, după ce reprezentanţii Guvernului au hotărât reducerea cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare, prin adoptarea unor serii de măsuri şi acte normative.

„Buletinul” de mall, modă care a prins la buzoieni

            Deşi la început a fost privită cu reticenţă, ba chiar luată în derâdere, mutarea sediului  Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei municipiului Buzău în Mall-ul Galleria se dovedeşte o mişcare care îi mulţumeşte atât pe cetăţeni, cât şi pe angajaţii instituţiei. Spaţiu mai mare şi condiţii mai bune pentru cetăţeni: acestea sunt principalele avantaje ale mutării în noul sediul din interiorul mall-ului.

Vor renunţa buzoienii la centralele de apartament?

            * Scumpirea gazelor şi a curentului, precum şi taxa de poluare impusă de UE, vor umfla facturile posesorilor de centrale de apartament, susţin autorităţile locale

            Primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, prevede că în următorii ani, buzoienii care au ales să se debranşeze de la sistemul centralizat de distribuţie a energiei termice s-ar putea întoarce la serviciile Regiei Autonome Municipale.

Pieton amendat pentru că sfida moartea pe şosea

         * A fost depistat la timp mergând pe mijlocul drumului european, având o alcoolemie în aerul expirat de 1,20 la mie

            Deşi s-a ales cu o amendă substanţială, un tânăr din Costeşti se poate considera norocos că a fost depistat de poliţişti şi îndrumat de aceştia să meargă către casă pe căi mai sigure, cel în cauză deplasându-se beat-mort pe mijlocul celei mai periculoase şosele din judeţ, DN 2 E 85.

Târgul Drăgaica şi-a deschis sâmbătă porţile (galerie foto)

          Mai bine de o mie de buzoieni au fost prezenţi, sâmbătă, la deschiderea ediţiei din acest an a Târgului „Drăgaica”, cu toate că nu a fost adus niciun element de noutate. Curiozitatea, dar şi faptul că în cadrul spectacolului organizat de Casa de cultură a municipiului la intrarea în bâlci era anunţat recitalul interpretului Ionuţ Dolănescu au constituit principalele motive pentru care buzoienii au decis să viziteze târgul tradiţional încă din prima zi.

O nouă reţea de traficanţi de droguri destructurată la Buzău (galerie foto)

            * Gruparea acţiona cu precădere pe raza municipiului, distribuind etnobotanice şi cannabis

          Sfârşitul săptămânii trecute a fost marcat de o acţiune în forţă a trupelor de intervenţie rapidă ale poliţiei şi a ofiţerilor de la Crimă Organizată, care au efectuat vineri şase descinderi simultane la adrese din municipiul Buzău, fiind pe urmele unei grupări de traficanţi de droguri a căror activitate era monitorizată încă din luna decembrie a anului trecut. Este vorba de cinci buzoieni care îşi procurau marfa din Ardeal, fiind în legătură cu un furnizor din Cluj care le trimitea etnobotanice şi cannabis, substanţe pe care aceştia le porţionau şi le vindeau apoi prin oraş.

Dosarele pentru fonduri europene depuse în ultima zi riscă să nu fie finanţate

          *„Din păcate, practica dovedeşte că şi la noi cei mai mulţi aplicanţi vin cu dosarele în ultimul moment”, susţine Nicuşor Zarzu, reprezentantul OJPDRP Buzău

         Depunerea dosarului de finanţare în ultima zi a sesiunii – risc major de nefinanţare, acesta este avertismentul funcţionarilor instituţiei ce gestionează derularea programului de finanţare europeană pentru dezvoltare rurală.

Cel mai cunoscut pugilist buzoian şi-a pus pirostriile

     Bogdan Dinu, unul dintre cei mai cunoscuţi pugilişti buzoieni, s-a căsătorit religios cu Claudia Georgiana, partenera sa, după ce în urmă cu o săptămână au organizat şi cununia civilă. Cei doi şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu sâmbătă după-amiază, alegând ca ceremonia religioasă să aibă loc la Episcopia Buzăului şi a Vrancei.

Buzăul, gazda etapei zonale a concursului echipajelor de Cruce Roşie

        În perioada 22 – 24 iunie, la Bisoca va avea loc etapa zonală a concursului echipelor de prim ajutor din cadrul detaşamentelor de intervenţie în cazuri de dezastre ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.

     Gazda competiţiei, organizată în acest an de filiala Buzău de Cruce Roşie, va fi Tabăra de vară de la Bisoca, aflată în administrarea Fundaţiei „Sf. Sava” Buzău. „La competiţie şi-au anunţat prezenţa echipe din cadrul detaşamentelor de intervenţie în cazuri de dezastre şi acordare a primului ajutor din şase judeţe. Este vorba de Constanţa, Brăila, Galaţi, Vrancea, Tulcea şi, bineînţeles, Buzău. Echipele prezente sunt câştigătoarele etapei pe  filială”, ne-a declarat Floarea Bârzu, directoarea filialei Buzău de Cruce Roşie.

Profesorii buzoieni îl amenință pe Ponta că de marți intră în grevă

Sindicaliștii din învățământul buzoian amenință că marți ar putea declanșa greva generală. Liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SÎP) Buzău, Ion Dobre spune că decizia nu are nicio legătură cu campania electorală, profesorii vrând doar să profite de puținul timp rămas până la finalul anului școlar.

         

 

Hoţii de fier vechi au lăsat fântânile din Scorţoasa fără lanţuri şi găleţi

* În plus, mai mulţi localnici au rămas peste noapte fără porţile din metal

          Situaţie nemaiîntâlnită până acum în comuna Scorţoasa, unde oamenii s-au trezit într-o dimineaţă că nu mai pot lua apă de la fântânile de pe uliţele din localitate, pentru că peste noapte le dispăruseră lanţurile şi găleţile, devenind astfel, pe moment, inutilizabile. Cu găleţile goale în mână, oamenii au umblat prin sat de la o fântână la alta, însă cei mai mulţi au apelat la bunăvoinţa consătenilor care aveau fântâni în curte, acestea rămânând cu toate accesoriile necesare.

Doi muncitori răniţi în accident pe DN 2 E 85 (galerie foto)

        * Şoferul maşinii în care se aflau nu s-a asigurat, iar vehiculul a fost izbit în plin  de un Logan

            Ieri dimineaţă, timp de aproape o oră, circulaţia pe DN 2 E 85 a fost îngreunată la limita cu judeţul Ialomiţa, cauza fiind un accident grav de circulaţie, care a blocat în tot acest timp sensul de mers dinspre Buzău către Bucureşti, deşi, paradoxal, avusese loc pe cealaltă parte a drumului.

Buzoienii s-au grăbit să îşi facă buletin înainte de alegeri

            Ghişeul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei municipiului Buzău este luat cu asalt, în această perioadă, de buzoienii care vor să îşi schimbe cartea de identitate. Numărul mai mare de solicitări vine ca urmare a apropierii alegerilor locale, mulţi dintre cetăţenii cu „buletinele” expirate dorind să aibă dreptul să voteze la alegerile locale de duminică.

În pragul isteriei, a băgat un tânăr în spital şi a luat la bătaie o maşină

        * S-a calmat doar după ce a dormit o noapte în arest

            Un tânăr de 18 ani este în prezent internat în spital cu multiple leziuni, iar un alt amic de-al său s-a ales şi el cu câteva vânătăi după ce au avut o întâlnire cu Radu Florea, un consătean de 24 de ani, căruia cele câteva pahare în plus i-au luat minţile complet.

Ionuţ Dolănescu va cânta la deschiderea Drăgăicii

            Ionuţ Dolănescu este invitatul special la deschiderea târgului tradiţional „Drăgaica”, eveniment organizat de Primăria, Consiliul Local şi Casa de cultură a municipiului Buzău. În cadrul spectacolului care va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, vor mai suţine recitaluri interpreţii Laurenţiu Cazan, Gabriela Bolocan, Ana Sorela Mladin şi George Mitrea, cel care va avea şi rolul de prezentator.

Vânători cercetaţi penal, pentru că nu au depus armele

            La începutul acestei săptămâni, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au efectuat o serie de controale pe raza municipiului Buzău, dar şi a comunelor Mărăcineni, Gherăseni şi Smeeni. Acţiunile de control i-au vizat atât pe deţinătorii legali de arme, care au fost verificaţi în privinţa modului în care îşi păstrează armele şi muniţia aferentă, dar mai ales pe cei care posedă arme şi muniţii contrar prevederilor legale.

A furat mâncarea de la gura unei bătrâne

          * A fost prins în timp ce se grăbea spre casă cu punga în care avea câteva felii de pâine şi nişte resturi de mezeluri

            Apărute la scurtă vreme după ce criza a început să se resimtă din plin şi la noi, aşa-numitele furturi de subzistenţă le dau şi acum serioase bătăi de cap poliţiştilor buzoieni, constituind un procent important din numărul total al infracţiunilor înregistrate pe raza judeţului. Sunt genul de fapte comise de autori pe care sărăcia, lipsa unui loc de muncă sau a vreunei surse de venit i-au adus la limita subzistenţei, respectivii apelând la furt pentru a avea ceva mărunţiş în buzunar sau pentru a avea ce pune pe masă.

Proiect de integrare pe piaţa muncii a femeilor rome

            Asociaţia Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate „Sastipen” derulează, în parteneriat cu Institutul Naţional de Sănătate Publică, proiectul „Programul de mediere sanitară: Oportunitate de creştere a ratei de ocupare în rândul femeilor rome”.