Muncitori puşi pe treabă au furat toate cablurile de pe şantier

            * Miza afacerii: 240 de lei, atât cât au obţinut de la un centru de colectare a fierului vechi

            În loc să îi fie recunoscători unui proprietar care le dăduse de muncă, angajându-i să facă nişte lucrări la o casă de vacanţă pe care şi-o construia la Spătaru, trei muncitori s-au lăcomit spunându-şi că n-ar strica să mai „ciupească” ceva pe lângă banii pentru care se tocmiseră.

Judecătoria şi Tribunalul Buzău, în clădirea dată în folosinţă exact acum 100 de ani

            * Subdimensionat şi cu săli de şedinţă insuficiente, imobilul ar trebui să se alinieze prevederilor legale ale noului Cod Civil, în vigoare de la 1 ianuarie 2013, în ceea ce priveşte respectarea arhitecturii sălilor de judecată

            Toate sălile de judecată ale instanţelor din judeţ vor suferi modificări arhitecturale, în sensul că în fiecare va exista o bară a martorilor, unde vor depune mărturie cei care sunt angrenaţi în procese şi pot aduce completări care ajută la soluţionarea cu celeritate a unei cauze.

Câţiva secretari de comună, viitori clienţi ai Comisiei de Disciplină

            Câţiva secretari de comună din judeţ vor da cu subsemnatul cât de curând în faţa Comisiei de Disciplină înfiinţate la nivelul judeţului. Asta, după ce concluzia preliminară trasă în urma controalelor efectuate de reprezentanţii Prefecturii pe la primăriile din judeţ pentru verificarea legalităţii actelor a fost că lucrurile nu sunt în ordine tocmai pe la câţiva responsabili cu legalitatea.

Auditorul Adrian Vintilescu Belciug este noul şef al Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială Buzău

            * “Să aveţi grijă la dosarele de încălzire. Atenţie mare la anchetele sociale”, i-a transmis subprefectul Vasile Alecu după ce l-a învestit în funcţie

            Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Buzău este condusă începând de ieri de Adrian Vintilescu Belciug, director în cadrul Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială.

Anchetă a Poliţiei, după ce o femeie a coborât din autobuz cu dureri la umăr

         * Pasagera de 82 de ani a insistat să călătorească ţinându-se de bară şi susţine că o frână bruscă i-a provocat suferinţa

            La jumătarea acestei săptămâni, poliţiştii rutieri au primit o sesizare mai puţin obişnuită venită din partea unui şofer de autobuz, îngrijorat că o pasageră de 82 de ani acuza dureri acute la un umăr după ce călătorise ţinându-se de un inel de susţinere atârnat de o bară transversală a autobuzului.

Ucisă pe marginea şoselei de şenila unui buldozer

       * Utilajul era transportat pe platforma unui trailer şi depăşea cu aproape 30 de centimetri gabaritul impus în legislaţie

            O localnică de 39 de ani din Poşta Câlnău şi-a pierdut viaţa ieri dimineaţă, în urma unui accident stupid, fiind lovită de şenila unui utilaj care era transportat dinspre Bucureşti pe platforma unui trailer, transport ce ar fi trebuit efectuat în regim special, fiind vorba de un utilaj cu gabarit depăşit.

Gălăţeancă, prinsă la furat de haine pentru bebeluşi

          * Şi-a motivat fapta, precizând că nu îi ajungeau banii să cumpere tot ce ar fi vrut

            De când au fost date în folosinţă, hipermarket-urile din Buzău şi Râmnicu Sărat au fost în dese rânduri destinaţii preferate de practicanţii turismului infracţional, indivizi care colindă prin ţară şi fac popasuri scurte prin localităţi pentru a fura din magazine sau pentru a păcăli oamenii mai creduli.

Intravilanul comunei Merei, extins cu şapte hectare

            * “Am reactualizat tot ce s-a operat prin planuri urbanistice zonale în ultimii zece ani”, susţine primarul Ştefan Chircă

            Orăşenii care sunt tentaţi să se mute la ţară şi vor să îşi construiască locuinţe “pe pământ” ar putea să opteze pentru a se muta în Merei, suprafaţa de intravilan din comuna vecină municipiului Buzău urmând a se extinde după ce aleşii locali au iniţiat formalităţile necesare reactualizării Planului Urbanistic General (PUG).

Primarul din Florica, recunoscut după voce de operatorii de la Electrica

            Dacă pentru primarii abia instalaţi în funcţie, schimbarea profilului de activitate şi intrarea în administraţia publică vin “la pachet” cu surpriza de a deveni omul care trebuie să asculte pe mai toţi sătenii din comună, cu probleme care de care mai diverse – de la banale certuri în familie şi până la cazurile în care în mod normal petiţionarii ar trebui să se adreseze instanţelor – pentru primarii cu mai multe mandate vechime plângerile oamenilor nu sunt o noutate.

Portarul Dani Coman a rămas fără permis la Poşta Câlnău

           * Fotbalistul a fost prins de radar gonind cu 158 de kilometri pe oră

            După ce în vara anului trecut apărea în presa mondenă fotografiat alături de noua sa maşină despre care tabloidele scriau că ar valora în jur de 60.000 de euro, fostul portar al echipei naţionale, actualmente jucător la F.C. Vaslui, Dani Coman, va trebui să stea timp de 90 de zile departe de volan, această pauză  fiindu-i impusă de poliţiştii buzoieni de la circulaţie.

Bătaie în instanţă pe Căminul Cultural Lipia

            * “In loc de activităţi culturale, baluri şi nunţi, salonul de dans a ajuns depozit de marfă”, spune primarul din Merei, care a început procesul

            Căminul Cultural Lipia a ajuns pricina unui litigiu în instanţă între reprezentanţii Primăriei Merei şi o firmă locală, aleşii locali din comuna buzoiană dorind să aloce bani pentru reabilitarea şi modernizarea acestui obiectiv, astfel încât să poată fi folosit  pentru activităţi culturale şi recreative.

Telefon de ultimă generaţie, găsit de un anonim cu spirit civic

            Venit cu treburi în oraş, un localnic de 65 de ani, din Berca, a dat dovadă de o modestie şi un spirit civic de care nu mulţi ar fi capabili dacă s-ar afla în situaţia de a găsi pe jos un telefon performant, având posibilitatea să îl culeagă să îl ascundă în buzunar şi să îşi vadă de drum.

Judecători din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, instruiţi la Buzău pe noul Cod de Procedură Civilă

            În vederea pregătirii judecătorilor pentru intarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă, Tribunalul Buzău organizează în data de 2 octombrie, în colaborare cu Institutul Naţional al Magistraturii, seminarul cu tema “Acţiunea civilă, participanţii la procesul civil, competenţa instanţelor judecătoreşti în procedura în faţa primei instanţe”.

Luna în care hoţii de animale au picat ca muştele în mâinile poliţiştilor

            * Printre cei 61 de infractori prinşi de poliţişti se numără şi membrii unei reţele organizate, care au transformat găinăriile într-o afacere profitabilă

            Luna trecută a fost una nefastă pentru hoţii de animale, atât pentru cei autohtoni, cât şi pentru cei veniţi din alte judeţe pentru a da lovitura la coteţele gospodarilor buzoieni, fenomen care în ultima vreme începuse să recapete amploare. Astfel, încă din luna septembrie, poliţiştii au început să primească din ce în ce mai multe sesizări din partea cetăţenilor care se plângeau că le-au dispărut animalele din ţarcuri şi păsările din coteţe, multe dintre sesizări venind din partea păgubiţilor din localităţi din zonele de graniţă cu judeţele limitrofe, în special judeţul Ialomiţa.

Cinci gospodării cuprinse de flăcări în urma unui scurtcircuit

            Noapte agitată pentru locuitorii străzii Lupeni din cartierul Mihai Viteazul, care s-au temut pentru siguranţa lor şi a bunurilor aflate în gospodărie după ce un incendiu a izbucnit în zonă şi a afectat cinci proprietăţi, lăsând câteva familii fără acoperiş deasupra capului chiar acum, în prag de iarnă.

Pacient mort şi medici răniţi într-o ambulanţă în misiune (galerie foto)

            * Şoferul care a provocat accidentul dă vina pe maşina lui Văcăroiu junior

            Misiune dificilă ieri dimineaţă pentru lucrătorii Serviciului de Ambulanţă Buzău, care au fost puşi în situaţia de a acorda îngrijiri unor colegi de la Brăila şi unui pacient în stare gravă, pe care aceştia îl transportau în regim de urgenţă către spitalul SRI de la Baloteşti.