Patru fraţi din comuna Topliceni s-au gândit să se căpătuiască pe seama unor bătrâni şi a unor persoane cu dizabilităţi, punând pe picioare o adevărată reţea de trafic de persoane. Începând din octombrie 2011 până luna trecută, aceştia au racolat, din mai multe comune buzoiene, şase persoane vârstnice sau cu dizabilităţi, pe care le-au dus în Franţa, unde le-au obligat să meargă la cerşit în beneficiul lor. Afacerea le-a mers foarte bine, cu o parte din banii adunaţi din cerşit cei patru fraţi cumpărându-şi chiar şi un imobil.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii buzoieni de la Crimă organizată, coordonaţi de procurorii DIICOT, au efectuat percheziţii la domiciliile celor patru fraţi, trei dintre aceştia fiind reţinuţi şi urmând a fi prezentaţi astăzi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.Împotriva celui de-al patrulea suspect a fost dispună măsura obligării de a nu părăsi localitatea.