Consilier județean, accident cumplit pe un drum comunal

Consilierul județean PSD Iulian Nicoare a rămas luni fără mașina de teren după ce a fost implicat într-un accident de circulație, pe drumul comunal 71, în localitatea  Aluniș, comuna Colți. Un șofer de 28 de ani a pierdut controlul volanului și ar fi pătruns pe contrasens, izbind violent mașina condusă de Nicoare. După impact, mașinile … Citește mai mult

Un dosar celebru bate pasul pe loc și la instanța de apel

Dosarul “Orizont”, în care fostul primar al Buzăului a scăpat de răspunderea penală după ce procesul a fost întârziat nejustificat la Tribunalul Dâmbovița, merge din amânare în amânare și la Curtea de Apel Ploiești. Apelurile au ajuns la instanța prahoveană în luna mai, iar la primul termen s-a dat o amânare de trei luni pentru … Citește mai mult

Echipa Kara Dog Search @ Rescue îi învață pe tineri cum să reacționeze la cutremur

Echipa Kara Dog Search @ Rescue a finalizat  al treilea modul de pregătire în cadrul proiectului „Tine­rii buzoieni sprijină comunitatea în situații de urgență”. Activitatea implementată în perioada 20 iulie – 15 septembrie a pornit de la o situație generată de un cutremur, care a produs distrugeri de clădiri și în care este necesar a … Citește mai mult

Aleșii Buzăului, la “Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni” din Republica Moldova

O delegație a Consiliului Județean Buzău a participat, în week-end la “Festivalul Cultural al Ro­mânilor de Pretutindeni”, organizat în raionul Stră­șeni din Republica Moldova. Festivalul a reunit români din toate colțurile țării, dar a fost și o reuniune festivă a autorităților centrale și locale din România și R. Moldova. La eveniment a participat Ambasadorul României … Citește mai mult

20 angajatori buzoieni, prinși în offside de inspectorii de muncă

20 de angajatori buzoieni au fost sancționați în urma controalelor organizate de inspectorii de muncă în cursul lunii august. Mai exact, inspectorii de muncă au aplicat 15 amenzi contraven­ționale în cuantum de 125.000 lei și 16 avertismente, fiind stabilite nu mai puțin de 250 măsuri pentru remedierea deficiențelor, cu termene precise de realizare. Din cei … Citește mai mult

Accident grav pe DN2E85, la Gura Câlnăului

Trafic dirijat, luni la prânz, pe DN2E85, la ieșire din Gura Câlnăului, spre Potârnichești, în urma unui accident rutier. Trei mașini au fost implicate și mai multe persoane necesită îngrijiri medicale. În timp ce conducea un autoturism pe DN2E85, pe raza localității Gura Câlnăului, din direcția Buzău către Râmnicu-Sărat, un buzoian în vârstă de 44 … Citește mai mult

Accident la Spătaru, cu trei mașini implicate

Accident, luni dimineață, la Spătaru, provocat de o buzoiancă grăbită. Femeia, de 31 de ani, a intrat cu mașina din DN2B pe DN2E85 fără să se asigure suficient, acroșând un alt autoturism, Audi, care se deplasa regulamentar, condus de o femeie de 49 de ani. După impact, mașina lovită a ricoșat într-o autoutilitară condusă de … Citește mai mult

De ce a ajuns la Instanța Supremă dosarul ,,Mită pentru permise”

Dosarul ,,Mită pentru permise” a ajuns pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Fostul primar al comunei Brăești, Adrian Perțea, condamnat la 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani, a depus un recurs în casație, iar cererea va fi luată în discuție … Citește mai mult

Pesta porcină africană continuă să se extintă îngrijorător în județ

Pesta porcină africană se extinde îngrijorător în județul Buzău. În numai o săptămână, numărul cazurilor a crescut de la 53, la 60 în gospodării, iar în mediul sălbatic a fost înregistrat încă un caz, ajungând la 22 de focare, potrivit unei situații făcută publică de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) care … Citește mai mult

Concurs de explorare urbană în Parcul Marghiloman

Societatea Exploratorilor organizează, pe data de 21 septembrie cea de-a II-a ediție a Concursului de Explorare Urbană, concurs de orientare adresat tuturor iubitorilor de activități în aer liber. Competiția se va desfășura de această dată în Parcul „Alexandru Mar­ghiloman” din Buzău. ,,Ești din afara Buzăului și vrei să-l cunoști? Te ajutăm! Ești buzoian și credeai … Citește mai mult

VIDEO/ Fetița dispărută, găsită teafără, la mare distanță de casă

Nicoleta Ploscaru, fetița de 8 ani și zece luni căutată de 200 de oameni după ce a dispărut, vineri seara de acasă, a fost găsită într-o poieniță din Bisoca, la mare distanță de casă. A fost identificată din elicopterul Inspectoratului General de Aviație de copilot, cu ajutorul unui polițist de la Serviciul de Investigații Criminale, … Citește mai mult

Forțe impresionante mobilizate la Bisoca în căutarea fetiței dispărută vineri

Desfășurare impresionantă de forțe în zona de nord a județului, în căutarea fetiței de aproape 9 ani, din Bisoca, dispărută vineri seară. Fetița este căutată de 130 de polițiști, 50 de jandarmi, circa 20 de pompieri, dar și de peste 30 de voluntari  localnici, de paznici de vânătoare care scotocesc pădurile din zonă alături de părinții … Citește mai mult

Fetiță dispărută!

Oamenii legii, în alertă, după dispariţia unui copil de 8 ani. La data de 13 septembrie,în jurul orei 21.00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, PLOSCARU NICOLETA , de 8 ani şi 10 luni, din comuna Bisoca, sat Recea, județul Buzău, a plecat în jurul orei 17.00 de la domiciliu către o … Citește mai mult

Comunicat I Ce spun responsabilii Companiei de Apă despre avaria majoră de joi, din municipiul Buzău

„Ne simțim datori să furnizăm mai multe detalii cu privire la problema tehnică ce a determinat avaria majoră care s-a produs joi, 12.09.2019, în municipiul Buzău. Avaria a fost sesizată în dispecerat la ora 12,15, în zona Policlinicii CFR de pe b-dul Republicii. Porțiunea de conductă (cca. 30 ml) pe care s-a produs avaria face … Citește mai mult

„10 PENTRU SIGURANȚĂ” – sfaturi pentru elevi de prevenire a consumului de droguri și a traficului de persoane

Campania de informare și prevenire ,,10 PENTRU SIGURANȚĂ” a continuat și ieri. Conform calendarului activităţilor planificate a se desfăşura în unităţi de învăţământ din judeţul Buzău, joi au fost desfăşurate activităţi preventive la Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” Rm. Sărat, Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Buzău şi Școala cu clasele I-VIII nr.11 Buzău. Activităţile s-au desfăşurat în … Citește mai mult

Polițiștii au făcut prăpăd la gaterele din nordul județului

Sancţiuni de 26.000 de lei aplicate şi material lemnos în valoare de peste 18.000 de lei a fost confiscat de poliţiştii buzoieni în urma unei acțiuni de amploare desfășurată joi. Efective de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice şi a faptelor ilegale asociate … Citește mai mult

De ce întârzie sentința în dosarul fraudelor informatice de la Direcția Economică a Primăriei Buzău

De mai bine de trei ani de la trimiterea în instanță, dosarul fraudelor informatice de la Primăria Buzău bate pasul pe loc. După mai bine de jumătate de an, rezultatul expertizei informatice a ajuns la dosarul cauzei, însă, între timp s-a constatat că expertiza contabilă finalizată la sfârșitul anului trecut și care, de asemenea, a … Citește mai mult

24 octombrie, ziua în care ucigașul Valentinei Nica va povesti cum și-a ucis fosta iubită

Ucigașul Valentinei Nica va fi audiat luna viitoare. Joi a fost primul termen în dosarul în care Cosmin Dan este judecat pentru omor cu premeditare, iar după studierea actelor cauzei, judecătorul de caz a decis ca procesul să înceapă cu mărturia inculpatului și a primilor patru martori din acte. Audirea se va face pe 24 … Citește mai mult

Restricții de circulație din cauza Turului Ciclist al României

În ziua de 13 septembrie, se va desfăşura Etapa a III-a a competiției de ciclism TURUL ROMÂNIEI, pe traseul Buzău – Mizil – Albeşti-Paleologu – Valea Călugărească – Bucov – Centura Ploieşti. Astfel, echipaje de poliţie rutieră, ordine publică şi poliţişti locali vor acţiona pentru fluidizarea traficului şi prevenirea oricăror evenimente ce s-ar putea produce … Citește mai mult

Restricții de circulație în zona Marghiloman

Având în vedere începerea lucrărilor de ”Reabilitare Pasaj Horticolei peste strada Alexandru Marghiloman”, Primăria municipiului Buzău aduce la cunoștință participanților la traficul rutier  închiderea temporară a circulației rutiere  pe ambele artere de circulație situate sub pasajul rutier, în data de 12.09.2019 în intervalul orar 18,00 – 22,00, astfel : -autovehiculele care se deplasează pe strada Alexandru … Citește mai mult