Un autoturism a fost lovit de tren

Trafic  blocat la trecerea la nivel cu calea ferată pe DJ203F, în localitatea Măgura, pe tronsonul trenului de persoane care se deplasa pe ruta Buzău-Nehoiașu. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Din datele de la fața locului a reieșit că trenul a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un brăilean de … Citește mai mult

COVID-19 / Cinci decese raportate marți

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Buzău au fost înregistrate 186 cazuri noi de infectare și alte două cazuri de reinfectare, din totalul celor 754 de teste efectuate. Pacienții au vârste cuprinse între 2 luni și 91 de ani. De asemenea, Direcția de Sănătate Publică a raportat și cinci decese. Este vorba despre … Citește mai mult

Prefectul Țiclea promite echilibru între restricțiile sanitare și funcționarea economiei

Noul prefect de Buzău, liberalul Daniel Marian Țiclea, a fost învestit, luni, în funcție în cadrul unei ceremonii re­strânse, determinate de constrângerile sanitare intrate în vigoare în aceeași zi. ,,Începând de astăzi am fost numit prefect al județului Buzău. Vin determinat, asumat în această luptă cu moartea. Ceea ce facem noi acum și ce vom … Citește mai mult

Ecran de proiecție performant pentru cinematograful din Parcul Tineretului, donație Green Group

Parcul Tineretului găz­­duiește un cinematograf educațional în aer liber, unde a fost implementat proiectul „Seri de Vară la Buzău”, care  s-a bucurat de un real succes. Primăria municipiului, prin Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, a adus publicul buzoian la acest cinematograf în aer liber, cu filme bune, de vineri până duminică, timp de o lună. Pentru … Citește mai mult

„Învățăcei” cu carte de muncă, la școala de olărit de la Colți

Tradiția ceramicii pe Valea Buzăului are șanse să dăinuie prin deschiderea școlii de olărit de la Colți. Iulia Sîrbu, fondatoarea Aluniș Art Center, a demarat în acest sens un proiect al cărui program educațional este derulat de organizația neguvernamentală pe care o coordonează și finanțat prin programul „În Stare de Bine”, susținut de Kaufland România … Citește mai mult

Comunicat: Compania de Apă, măsuri de prevenire și combatere a efectelor pandemiei

În vederea respectării măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID – 19 și în contextul H.G. 1130/2021, vă informăm că activitatea de Relaționare cu Clienții a Companiei de Apă Buzău se va realiza în intervalul orar 08.00-16.00, exclusiv prin intermediul: numărului de telefon 0238. 938, unde răspundem pentru orice întrebări sau sesizări; … Citește mai mult

Aproape 60 de permise reţinute în week-end

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic. În urma activităților  au aplicat 364 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 59 de permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate. În urma acțiunilor desfășurate pe tot parcursul week-end-ului, 202 șoferi au depistați depășind limita … Citește mai mult

FOTO / Ziua Armatei, sărbătorită la Buzău

Ziua de 25 octombrie a fost marcată la Buzău printr-o serie de activități dedicate Zilei Armatei Române. La Cimitirul Eroilor din municipiu s-a desfășurat o ceremonie militară și religioasă și au fost depuse coroane în cinstea eroilor militari. Militari activi, în rezervă și în retragere au fost alături de militari de Ziua Armatei, iar  invitați … Citește mai mult

Cozi interminabile la centrele de vaccinare

Numărul buzoienilor care aleg să se imunizeze a crescut în ultimele zile ca urmare a numărului mare de cazuri noi de Covid-19 dar și a impunerii de noi restricții. Buzoienii au luat cu asalt centrele de vaccinare pe tot parcursul weekend-ului, iar luni cozile nu par să se sfârșească. La primele ore ale dimineții buzoienii … Citește mai mult

Expoziție omagiu Armatei Române, la Muzeul Județean

Muzeul Județean Buzău îi invită pe buzoieni să viziteze o expoziție inedită dedicată  eroilor militari care au eliberat Transilvania de Nord de sub ocupaţie horthystă. Expoziția este un omagiu adus Armatei Române a cărei zi o sărbătorim astăzi.  „Sărbătorim, astăzi, Ziua Armatei Române, cinstindu-i pe eroii care, la 25 octombrie 1944, au eliberat Transilvania de … Citește mai mult

COVID-19 / 113 cazuri noi și 14 decese

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Buzău, au fost înregistrate 113 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, din totalul celor 768 de teste efectuate. Pacienții au vârste cuprinse între 7 și 86 de ani. Direcția de Sănătate Publică a raportat și 14 decese la pacienți cu vârste cuprinse între 51 și 81 … Citește mai mult

Posturi cu țârâita la Banca de Gene

Zilele acestea s-a făcut un pas mic spre punerea în aplicare a  proiectului „Banca de Gene Bu­zău”. Directorul instituției, cercetătorul Costel Vînătoru, spune că au mai fost aprobate șapte posturi. De aceea, pe lângă procedurile pe care trebuie să le rezolve legate de aceste posturi, în momentul de față este preocupat și de achizițiile minime … Citește mai mult

O nouă șansă pentru tinerii NEET’s

Un nou proiect menit să-i ajute pe tinerii necalificați să își găsească un loc de muncă va fi demarat în curând în județele Buzău și Vrancea. Proiectul, intitulat PROMIT (PROmovarea Muncii și Integrării Tinerilor), va dura 24 de luni și îi vizează pe tinerii din categoria NEET’s, adică pe cei cu vârste cuprinse între 16 … Citește mai mult

Un cetățean beat a fost lovit de tren

Un bărbat de 47 de ani din Chiliile a supraviețuit după ce a fost lovit de un tren în timp ce încerca să traverseze calea ferată. Accidentul s-a petrecut în la intrarea în Gara Buzău dinspre Râmnicu Sărat, în zona din spatele Liceului „Henri Coandă”. Trenul de persoane care circula – cu viteză mică, corespunzătoare … Citește mai mult

Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic: Belgia, Grecia și Austria intră în zona roșie

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat joi lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, pe coduri de culori, listă care este valabilă începând de duminică, ora 00.00. În zona roșie au intrat Belgia, Austria, Grecia, Belarus și Jersey; În zona galbenă au intrat: din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Israel, Palestina, Insulele Feroe, Guyana, Bermuda, Saint Lucia … Citește mai mult

Ceremonial militar și religios de Ziua Armatei

Ca în fiecare an, Garnizoana Buzău va organiza activități menite să amintească și să cinstească lupta și jertfa Armatei Române. Prin urmare, luni, 25 octombrie, începând cu ora 10.00, va fi organizat un ceremonial militar şi religios la Cimitirul Eroilor, din municipiul Buzău. La activitate sunt invitate să participe oficialităţi locale civile şi militare, cadre … Citește mai mult

Nou prefect la Casa Albă

Guvernul a numit, vineri, un nou prefect pentru județul Buzău. Este vorba despre liberalul Daniel Țiclea, care a trecut la conducerea Casei Albe după ce Silviu Iordache a fost demis de mai bine de o lună. Daniel Țiclea este vicepreședinte PNL Buzău. De profesie economist, acesta ocupă un post în cadrul Secției Drumuri Naționale Buzău, … Citește mai mult