Cum testau braconierii din Nehoiu vigilenţa poliţiştilor

Braconierii sunt tot mai inventivi în a fenta, dar şi în a testa vigilenţa oamenilor legii. În plus, ei au metode tot mai eficiente pentru a identifica vânatul. O astfel de situaţie au descoperit-o anchetatorii dintr-un dosar de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muni­ţiilor, concretizat la sfârşitul lunii mai cu reţinerea a trei bărbaţi … Citește mai mult

FOTO | Ajutor neaşteptat pentru asociaţiile care refac marcajele pentru traseele turistice din Munţii Buzăului

• Voluntarii Asociaţiei Zenit din Cislău au fost ajutaţi  de jandarmii montani pentru a marca trasee în Munţii Buzăului. Cel mai recent demers de acest fel a avut loc în week-endul trecut. „Fiind în patrulare pe traseul Poarta Vânturilor – Lacul Vulturilor – Vf. Mă­laia, jandarmii montani din cadrul postului Nehoiu au dat o mână de … Citește mai mult

Buzoianul care a donat a doua oară plasmă autoimună a fost polițist de proximitate

La sfârșitul lui august se ajunsese la 19 donatori de plasmă, dintre care 18 s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine în decurs de o lună, Buzăul înregistrând astfel și cea mai mare creștere a numărului de recoltări în ultimele trei săptămâni. Directorul Centrului de Transfuzii Buzău  anunță și o premieră. Este vorba de un … Citește mai mult

Buzoienii care nu şi-au făcut vize de flotant până pe 4 septembrie vor putea vota la alegerile locale doar în localitatea de domiciliu

Biroul Electoral Central (BEC) a decis luni că românii care nu şi-au făcut vize de flotant până cel târ­ziu la data de 4 septembrie 2020 nu vor putea vota la alegerile locale din 27 septembrie decât în localitatea unde îşi au domiciliul. Astfel, potrivit articolului 2, alin (2) din hotărârea nr. 81 adoptată luni seară … Citește mai mult

Direcția de Sănătate Publică Buzău: 23 cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV-2

În ultimele 24 de ore, în  județul Buzău au mai fost confirmate 23 cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV-2 (8 pacienți au fost testați și diagnosticați într-un laborator privat de analize), TRANSMITE DirecȚia de Sănătate Publică Buzău. Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 15 și 86 de ani. Întrucât la acest moment, … Citește mai mult

VIDEO | Ce misiuni au executat pompierii buzoieni în primele opt luni ale anului

În primele opt luni ale anului, personalul din cadrul inspecţiei de prevenire a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău a executat un număr de 374 controale, în care au fost cuprinşi 226 operatori economici,  53 instituţii,  5 localităţi, 56  obiective de investiţii şi 28 audituri la persoane autorizate care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva … Citește mai mult

Familia unei tinere decedată într-un accident pe ,,drumul morţii”, plimbată în instanţe de firma de asigurare la trei ani de la tragedie

O firmă de asigurare din România consideră că 450.000 lei este prea mult pentru suferinţa familiei unei tinere buzoience care în urmă cu aproape trei ani îşi pierdea viaţa într-un cumplit accident rutier  provocat pe DN2E85 de un şofer prea grăbit. Dimineaţa zilei de 19 noiembrie avea să fie una dintre cele mai negre din … Citește mai mult

Buzăul, în topul județelor cu mulţi beneficiari de ajutor social

Venitul minim garantat, unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei, rămâne în continuare singura sursă de  bani pentru mai bine de 9.000 de buzoieni. Cel puțin așa arătau datele statistice  centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) în luna iulie. Actul normativ care … Citește mai mult

Ce asociaţie buzoiană doreşte să-i ajute pe părinţii de copii cu autism

• Invitat special, preşedintele Asociaţiei Puzzle România, Mihaela Stan, mamă a doi băieţi gemeni diagnosticaţi cu autism Considerat drept una dintre cele mai frecvente tulburări ale copilăriei, mai frecventă decât cancerul, diabetul şi sindromul Down, autismul afectează 1 din 68 de copiii, de pe mapamond, spun statisticile, datele înregistrate în ultimii ani în România indicând o … Citește mai mult

Funcţii de conducere din două instanţe buzoiene, ocupate cu delegaţie până anul viitor

Tribunalul Buzău va avea şi în următoarele luni vicepreşedinte cu delegaţie. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis prelungirea delegării în funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Buzău a judecătorului Gabriela ­Nicu­la, începând cu data de 7 februarie, până la reve­nirea titularului pe post, dar nu mai mult de şase luni. Judecătorul Gabriela … Citește mai mult

12 focare de Covid 19 la Buzău. S-a dispus suspendarea temporară a activității la Oficiul Județean de Zootehnice Buzău

Direcția de Sănătate Publică transmite că la nivelul județului Buzău, sunt active următoarele focare de infecție cu SARS-CoV-2: Spitalul Județean de Urgență Buzău- Secția ATI: 15 persoane confirmate pozitiv. Căminul pentru persoane vârstnice ”Sfinții Constantin și Elena” Costești: 34 persoane confirmate pozitiv. Azilul de bătrâni ”Încredere, speranță, înțelegere” din Tisău: 36 persoane confirmate pozitiv. Complexul … Citește mai mult

Record de îmbolnăviri cu Covid 19

După ce duminică județul Buzău a raportat doar două cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, astăzi numărul celor diagnosticați a atins un nou maxim de la debutul pandemiei. Creșterea se datorează testărilor făcute la căminele de bătrâni de pe raza județului. Astfel, 72 de buzoieni au fost raportați luni, 7 septembrie, de DSP Buzău ca fiind infectați … Citește mai mult

Carambol la intrare în Buzău dinspre Ploiești. Doi șoferi au ajuns la spital

Trafic dirijat pe DN1B, la intrare în municipiul Buzău, în urma unui accident rutier. În timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Ploiești către Buzău, un șofer gălățean de 45 de ani nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de autovehiculul care circula înaintea sa și la volanul căruia se afla un conducător auto … Citește mai mult

Astăzi s-a redeschis Policlinica Spitalului din Râmnicu Sărat

Deschiderea Policlinicii Spitalului  din Râmnicu Sărat a avut loc astăzi și este un act de normalitate și a fost anunțată pe pagina de socializare de primarul Sorin Cîrjan. Este „ un prim act de normalitate privind activitatea medicală din municipiul nostru! După cinci luni în care râmnicenii au fost privați de serviciile medicale oferite de … Citește mai mult

Au condamnări grele, dar nicio zi de puşcărie! Cum trăgea ţepe un râmnicean fugit acum în Iordania, de unde dă cu tifla autorităţilor judiciare

Au condamnări grele, dar nicio zi de puşcărie din cauză că au scăpat de sub suprave­gherea autorită­ţilor înainte de a fi pronunţate condamnări în cazul lor. Autorităţile judiciare buzoiene se pot ,,lăuda” cu o listă generoasă a celor mai căutaţi infractori în libertate. Potrivit site-ului Poliţiei Române, 13 buzoieni se numără printre românii urmăriţi naţional … Citește mai mult

FOTO | Expediţie în locuri de basm din Buzău, organizată de Societatea Exploratorilor

Locurile de basm ascunse în Munţii Buzăului ar putea fi accesibile tot mai multor buzoieni, o ofertă în acest sens fiind lansată de Societatea Exploratorilor din Buzău, care  ne invită să luăm parte la o expediţie în week-end-ul 25-27 septembrie. De fapt, preşedintele Societăţii Exploratorilor Buzău, Carol Georgescu, dă asigurări că şi această iniţiativă face … Citește mai mult

Direcția de Sănătate Publică anunță astăzi două decese și două noi confirmări cu Covid

Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în  județul Buzău au mai fost confirmate   două cazuri noi de îmbolnăvire cu noul Coronavirus. Pacienții nou confirmați au vârste de 66 și 68 de ani. Au fost înregistrate două decese in rândul pacienților confirmați Covid-19: Este vorba despre o pacientă în vârstă de … Citește mai mult

Foto/ Lecție de prim-ajutor la Conacul Cândești

La această oră,  la  Conacul Cândești se desfășoară activități în cadrul proiectului „Universal Language „, proiect ce are ca scop dezvoltarea aptitudinilor de supraviețuire și acordare de prim-ajutor în situații de urgență. Echipa Kara Dog Search & Rescue  transmite pe pagina sa de socilaizare mulțumiri tuturor celor care s-au înscris pentru a lua parte la … Citește mai mult

Ce spune Direcția de Sănătate Publică despre situația de la Buzău

Direcția de Sănătate Publică transmite că astăzi, 5 septembrie, situația epidemiologică la nivelul județului Buzău se prezintă astfel: numărul persoanelor confirmate pozitiv Covid-19 de la începutul pandemiei este de 2375, iar cel al persoanelor vindecate  de Covid-19 de la începutul pandemiei este de 1769. De la începutul pandemiei au  decedat 86 de buzoieni, la acest … Citește mai mult

Clienții RAM, încă cinci zile cu dușuri reci

Buzoienii racordați la sistemul centralizat de furnizare a apei calde și căldurii, cu excepția celor care locuiesc în cartierul Micro IV, vor sta fără apă caldă cinci zile în plus față de termenul la care se preconiza încheierea lucrărilor de revizie și reparații a sistemului de distribuție a agentului termic, lucrări care trebuiau finalizate vineri. … Citește mai mult