Puțini știu că celebrul solist Cătălin Crișan a absolvit facultatea de Teatru, dar nu a apucat să profeseze, fiind prea atras de muzică. Vrând parcă să demonstreze că ar fi putut face carieră și în teatru, artistul a scris cu mâna lui piesa „Cabina actorilor”, pe care buzoienii vor avea prilejul să o urmărească peste două săptămâni.
„Văd aproape toate spectacolele de teatru din București, iar, la un moment dat, am văzut o piesă mai slabă și am zis că pot să scriu una mai bună decât cea pe care o vizionasem. Așa a apărut <Cabina actorilor>, un ping-pong între ce se întâmplă în cabinele actorilor și comedia care se joacă pe scenă. Practic, sunt două piese într-una. Publicul a reacționat foarte bine la avampremieră și ne-a scos de opt ori la rampă. Satisfacția a fost enormă! Îmi place ceea ce fac și mă bucur că n-am uitat ce-am învățat în facultate“, a declarat Cătălin Crișan.
„Cabina actorilor“ este povestea a patru actori care trebuie să joace o comedie. Problemele apar în momentul în care întâmplările din viețile personale încep să îi afecteze nu doar în afara scenei, ci și în timpul spectacolului. Dramatismul de la cabine contrastează flagrant cu umorul spumos din timpul scenelor de „teatru în teatru“. Cortina nu se ridică doar pentru o simplă reprezentație pe scenă, ci și pentru a pătrunde în intimitatea actorului, cel care, înainte de toate, este un om.
Din distribuția spectacolului fac parte Olga Delia Mateescu, Tudorel Filimon (cunoscut publicului drept Nea Popa din serialul La Bloc) și Alexandra Sălceanu. Regia este semnată de Felix Crainicu.
Spectacolul „Cabina actorilor“ se joacă la Buzău, la Sala Consiliului Județean, sâmbătă, 21 martie, de la ora 18.00. Pentru bilete sunați la telefon 0740.496. 561.