Casele de vacanţă ale bucureştenilor, ţinte predilecte ale hoţilor autohtoni

            * Doar de la începutul lunii au fost comise trei astfel de fapte

            Acum, când ultimele zile de concediu sunt pe sfârşite, se pare că încep să se apuce de treabă şi hoţii care operează prin casele de vacanţă construite în zonele mai pitoreşti ale judeţului, aceştia având acum mână liberă să acţioneze, după ce proprietarii s-au retras în localităţile de domiciliu pentru a se întoarce la muncă. Aşa se face că de la 1 septembrie până în prezent, poliţiştilor le-au fost sesizate trei astfel de furturi, din fericire, autorii fiind identificaţi şi prinşi la scurt timp.

            Două dintre furturi au fost comise pe raza comunei Glodeanu Siliştea de către Alexandru Ilie şi Marius Stanciu, care au acţionat în echipă, cel din urmă dând şi o lovitură pe cont propriu. Cei doi luaseră în colimator o locuinţă din comună care aparţinea unui bucureştean, proprietarul locuind aici temporar, ori de câte ori voia să scape de tumultul Capitalei şi să se retragă la ţară. În ultima perioadă, omul petrecuse aici câteva zile bune, iar la începutul lunii plecase înapoi la Bucureşti, fapt ce nu le-a scăpat din vedere celor doi localnici.

            Odată plecat proprietarul, aceştia au pătruns fără nicio reţinere în locuinţa acestuia, plecând cu două drujbe, un cazan de ţuică, un aspirator şi două butelii, totul în valoare de 2.000 de lei.

     În zilele următoare, unul dintre ei, încurajat de succesul primei lovituri, a atacat o altă casă de vacanţă aparţinând tot unui bucureştean, dar, de această dată, prada nu a mai fost aşa de bogată, furând doar o maşină de tuns iarba, în valoare de 400 de lei.

            În acest timp, la Beceni, un alt hoţ se bucura de plecarea spre Capitală a proprietarilor unei case de vacanţă din localitate. Nu a stat mult pe gânduri şi a forţat intrarea în locuinţa respectivă, furând mai multe bunuri în valoare de câteva sute de lei.

            Toţi păgubiţii au constatat relativ repede lipsa bunurilor furate şi au făcut plângeri la Poliţie, autorii fiind identificaţi şi prinşi, în prezent fiind cercetaţi penal.