Casa de Asigurări promite că vor fi bani pentru spitale

* La ora actuală, există buget  pentru  noiembrie, iar pentru decembrie va exista o nouă rectificare bugetară

* La ora actuală, există buget  pentru  noiembrie, iar pentru decembrie va exista o nouă rectificare bugetară

     Salariaţii din spitalele buzoiene pot sta liniştiţi. Teama că nu vor exista bani pentru salarii în noiembrie şi decembrie nu mai este de actualitate. Casa de Asigurări de Sănătate promite că există, deja, buget asigurat pentru plata salariilor, fără a garanta însă că vor exista  şi fonduri suplimentare pentru achitarea facturilor către furnizorii de medicamente, materiale sanitare şi utilităţi.

     Potrivit directorului de contractări al CJAS, Simona Anghel, “există deschidere bugetară pentru 150 de milioane de lei pentru lunile noiembrie şi decembrie, astfel încât se vor putea asigura veniturile cabinetelor cu care CJAS are contract, o parte din facturile emise de farmacii vor fi decontate, se vor asigura medicamentele pentru programele naţionale de sănătate, iar salariile în cele şapte unităţi sanitare cu paturi (cinci bugetare şi două private) vor fi date la timp. Astfel, avem disponibil pentru Spitalul Judeţean de urgenţă  3,6 milioane de lei pentru luna noiembrie şi 2,35 milioane de lei pentru decembrie, iar la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat se vor aloca 688.700 lei pentru noiembrie şi 40. 973 de lei pentru decembrie. Pentru Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Săpoca avem disponibilităţi de 1,577 milioane de lei pentru noiembrie şi 571.500 pentru decembrie, la Spitalul de Boli Cronice Smeeni se vor vira 75.000 de lei pentru noiembrie şi 4.000 de lei pentru ultima lună a anului în curs, iar la Nehoiu s-au prevăzut 90.000 de lei pentru luna aceasta şi 6.800 de lei pentru luna viitoare. Sume corespunzătoare serviciilor prestate şi cheltuielilor medii lunare vor fi virate şi la cele două spitale private aflate în contract cu Casa, Sf. Sava din Buzău şi Ecomed din Vintilă Vodă”, a declarat Simona Anghel, menţionând că se aşteaptă o nouă rectificare bugetară în urma căreia există semnale că vor fi alocate noi fonduri pentru Sănătate, astfel încât sumele deja existente să poată fi suplimentate.

     Pe de altă parte, managerii unităţilor sanitare cu paturi susţin că au nevoie să li se deconteze toate serviciile prestate către bolnavi, pentru că altfel riscă să aibă mari probleme cu furnizorii. În cea mai grea situţie se află Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde, pe lângă faptul că s-au epuizat fondurile pentru o serie de servicii, iar stocul de medicamente şi materiale sanitare este limitat, Electrica ameninţă cu sistarea furnizării energiei electrice dacă nu se achită facturile restante. Cea mai mare unitate sanitară cu paturi din judeţ are, la ora actuală,  datorii de aproximativ 10 milioane de lei.