Tragedia rutieră petrecută în urmă cu câteva săptămâni în apropiere de Oreavu[…]
Tragedia rutieră petrecută în urmă cu câteva săptămâni în apropiere de Oreavu, când patru oameni aflaţi într-o căruţă nesemnalizată au fost ucişi în timp ce atelajul traversa şoseaua, se pare că nu le-a dat prea mult de gândit celor care, asemenea victimelor, obişnuiesc să iasă pe şosele fără a-şi dota căruţele măcar cu cel mai mărunt element de semnalizare. Atelajele „invizibile” continuă să circule nestingherite pe drumurile publice, fiind zărite în ultimul moment în luminile farurilor de către şoferii care abia pot să le evite. Când se întâmplă ca cel care mână caii să fie şi serios ameţit de băutură, situaţia e şi mai gravă, o nouă nenorocire de genul celei de la Oreavu putându-se întâmpla oricând.
Cel mai recent accident produs în astfel de circumstanţe a avut loc miercuri seară, la Căldărăşti, unde un localnic aghezmuit a scăpat ieftin după ce căruţă i-a fost izbită de un autoturism.
Paul Moise se întorcea de la câmp, unde muncise din greu, dar şi băuse bine, în jurul orei 17.30 mergând cu căruţa pe drumul naţional ce tranzitează localitatea. Nu avea nici măcar un felinar sau un „ochi de pisică” agăţat de coada căruţei şi nici el nu purta vesta reflectorizantă, atelajul fiind astfel din ce în ce mai greu de zărit în întunericul ce se lăsase deja. Căruţaşul nu conştientiza acest lucru şi îşi vedea de drum mergând pe mijlocul benzii, fără să-i pese de claxoanele insistente ale şoferilor care veneau din urmă şi reuşeau să îl ocolească în ultima clipă. Unul dintre ei nu a mai apucat totuşi să îl evite şi a lovit puternic atelajul din spate, şocul impactului aruncându-l de pe capră pe căruţaşul care nici n-a avut timp să-şi dea seama ce se întâmplă. Contactul cu asfaltul a fost unul dur, căruţaşul suferind leziuni ce îl vor ţine o perioadă în spital.
Poliţiştii sosiţi la locul accidentului au constatat că atelajul nu era în niciun fel semnalizat şi, mai mult de atât, căruţaşul avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,73 la mie, vina pentru cele petrecute aparţinându-i în cea mai mare măsură.