Participanţii vor fi găzduiţi sâmbătă de Hanul „Moara Veche” din Berca
Retromobil Club România relansează în perioada 16-18 august un eveniment de tradiţie, „Retromobil vine în oraşul tău”, ediţia din acest an urmând să se desfăşoare la Buzău.
Evenimentul s-a bucurat de un mare succes încă de la lansare, printre oraşele care au găzduit evenimentul numărându-se Sibiu, Craiova, Slobozia, Constanţa, Focşani şi Sinaia.
Evenimentul de la Buzău debutează vineri cu întâlnirea participanţilor, începând cu ora 14, pe platoul Dacia şi continuă sâmbătă cu o vizită la crama din Merei şi la Mănăstirea Ciolanu. Următoarea oprire va fi la Tabăra de sculptură de la Măgura, iar de acolo caravana va pleca spre Berca, unde vor lua prânzul la Hanul Moara Veche. Gazda participanţilor la Retromobil le-a pregătit deja un meniu ales din care nu vor lipsi celebrii cârnaţi de Pleşcoi. În aceeaşi zi, caravana automobilelor de epocă va ajunge şi la Vulcanii Noroioşi. Spre seară, este programat un tur al municipiului Buzău, iar apoi autovehiculele vor putea fi admirate pe Platoul Dacia.