Doi dintre cei mai mari actori români într-unul dintre cele mai de succes spectacole ai ultimilor ani. Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele ajung luna viitoare la Buzău cu spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte’n lună şi în stele”, o producţie care a avut premiera în anul 2012 şi de atunci s-a aflat în topul celor mai în vogă spectacole de teatru din ultima perioadă.
Duel de vorbe de duh, versuri alese, umor fin şi muzică desăvârşită, întâlnirile „Caramitru-Mălăele“ au devenit un reper fix pe agenda iubitorilor de teatru din Capitală. Dialogul este întregit de replicile muzicale pline de căldură şi culoare ale violoncelistului Adrian Naidin. Cu vocea sa deosebită şi tehnica desăvârşită, Adrian Naidin i-a impresionat întotdeauna şi pe iubitorii de muzică.
Spectacolul este mereu altul, ritmul este diferit, umorul tot mai spumos şi ingeniozitatea tot mai evidentă. Anul acesta, cei doi mari actori au început un turneu prin ţară şi vor ajunge şi la Buzău pe 27 noiembrie. Spectacolul va avea loc la sala Consiliului Judeţean, de la ora 19,00, iar preţul unui bilet este de 100 lei.
Spectacolul este o excelentă provocare pentru doi maeştri rostitori de versuri, eleganţi şi inteligenţi, care explorează cu umor subtilităţi ale minţii şi colţuri secrete ale sufletului. Caramitru recită răscolitor, imaginând, cu inteligenţă şi ingeniozitate, răspunsuri pe măsură unui Horaţiu Mălăele vulcanic, irezistibil şi plin de umor – demonstraţii de virtuozitate într-un duel de vorbe ai cărui martori sunt adesea Shakespeare, Topârceanu sau Nichita. Horaţiu Mălăele rămâne un geniu comic care a demonstrat din plin că are la îndemână toate subtilităţile minţii şi ale sufletului, pe care le atinge folosind toate mijloacele artei.
Jucat cu casa închisă în ţară şi străinătate
Aplaudat frenetic de publicul din toată ţara, spectacolul se joacă de fiecare dată cu casa închisă, atât în România, cât şi în turneele pentru românii din străinătate.
„Probabil este cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani”, mărturiseşte Ion Caramitru, iar neobositul Mălăele este într-o perpetuă căutare şi, de aceea, niciuna dintre apariţiile sale pe scenă nu este similară cu precedenta.
Ajuns la cel de-al patrulea sezon, răstimp în care a fost jucat de fiecare dată cu casa închisă, atât la reprezentaţiile din Bucureşti, cât şi în cadrul turneelor programate în ţară, spectacolul „Caramitru-Mălăele câte’n lună şi în stele” începe seria ediţiilor de gală.
Pentru bilete şi rezervări la spectacolul de la Buzău sunaţi la telefon: 0740.496.561.