Ori de câte ori mă gândesc la plecarea lui Constantin Boșcodeală din Primăria Buzău – pe ușa din dos, cu o condamnare încasată ieri și cu un alt dosar aflat pe rolul instanței, dosar ce-l poate ajunge rapid din urmă, dar și cu o interdicție care îl face să devină un simplu cetățean atunci când urcă treptele Palatului Comunal -, nu mă pot abține să fac o paralelă cu Ion Iliescu.
Da, cu acel președinte sărac și cinstit, la umbra căruia s-a dezvoltat o caracatiță – printre ale cărei mici ventuze se numără și (încă) primarul buzoian – care a secătuit, pur și simplu, România și a transformat corupția într-un veritabil cancer de ale cărui metastaze se luptă acum procurorii să o scape, măcar parțial.
Așa cum nu m-a încălzit cu nimic dispariția fostului șef al statului din prim-planul politicii românești, așa nu mă încălzește dispariția lui Constantin Boșcodeală din Palatul Comunal. Simpla lui plecare din Primărie nu va rezolva cu nimic problemele maligne ale Buzăului. Pentru că, din păcate, Boșcodeală pleacă singur. Lasă în urmă o încrengătură care știe deja să funcționeze singură, fără coordonarea sa, și care va mulge, în continuare, muncipiul, de bietele resurse care au mai rămas de luat cu japca. Încrengătura formată de Boșcodeală funcționează singură atât de bine încât, acum, toți cei care fac parte din ea, cu toții creații ale lui Boșcodeală și ale partidului pe care l-a condus la Buzău, acum se bucură că vor împăți bucatele între mai puțini.
Așadar, nimeni nu-l va plânge pe primarul Boșcodeală. Va pleca tot așa cum a venit în prima zi în Palatul Comunal, în timp ce caracatița pe care a creat-o își va vedea liniștită de treabă.