Membrii birourilor electorale de circumscripție au sărbătorit ziua de 1 Mai „full time”, programul de lucru fiind până la ora 24.00, în așteptarea tuturor celor care au dorit să-și încerce șansa la alegerile din 10 iunie.
Astfel, Biroul Electoral de Circumscripție Municipală a mai înregistrat, până la miezul nopții, un candidat pentru funcția de primar, pe Alexandru Iancu, din partea Partidului Verde. De asemenea, au mai depus liste incomplete cu candidați pentru funcțiile de consilier local, Alianța Civică Democrată a Romilor (un candidat), Partidul Verde (18 candidați) și Forța Civică (5 candidați).
La Biroul Electoral de Circumscripție Județeană s-au mai înscris doi candidați pentru funcția de președinte al Consiliului Județean: Vasilică-Edmond Buga-Sfinteș (Partidul România Mare) și Nicolae Voinea (Partidul Verde). De asemenea, au depus liste pentru funcția de consilier județean Partidul România Mare (listă completă), Partidul Verde (35 candidați), Partidul Popular și al Protecției Sociale (9 candidați), Alianța Civică Democrată a Romilor (un candidat), Forța Civică (36 candidați), precum și candidatul independent Mircea Ion.
Pentru Consiliul Local Municipal Buzău, lista completă de consilieri conține 29 de candidați (23 consilieri și 25 la sută supleanți), iar pentru Consiliul Județean Buzău, lista completă de consilieri conține 40 de candidați (32 consilieri și 25 la sută supleanți).