Un proverb spune că nimic nu e sigur în viață, în afară de moarte și de taxe. În România e doar pe jumătate adevărat.
Plata taxelor și a impozitelor datorate statului se transformă, de cele mai multe ori, fie într-o ceață birocratică, fie în întâmplări desprinse parcă din serialul SF, când vine vorba despre nesincronizarea Legii Sănătății cu Codul Fiscal. Spre exemplu, în comuna Valea Salciei, zeci de localnici care, luna trecută, s-au trezit acasă cu decizii de impunere de la ANAF, prin care au fost înștiințați că trebuie să plătească statului câte 468 de lei impozit pentru așa zise „venituri din investiții“ aferente anului 2012, au cerut ajutorul reprezentanților Primăriei, care au adunat înștiințările, au scris contestații și le-au trimis Fiscului de la Buzău.
Unele situații, sunt însă, de-a dreptul ridicole. Spre exemplu, Eugenia Crângașu, în vârstă de 67 de ani, care primește de câțiva ani o pensie de handicap de nici 300 de lei, și aceea prin grija consătenilor, trebuie să dea fiscului 468 de lei drept CASS pentru „venituri din investiții“ de 180 de lei. Vecinii care au grijă de ea și de mama ei, Maria, de 92 de ani spun însă că femeia nu a avut vreodată vreun cont la bancă sau vreun alt venit de pe urma căruia statul să-i ceară acum vreo contribuție. În plus, femeia abia dacă poate avea grijă de ea și trăiește în condiții greu de imaginat.
Anica Păduraru este decedată din 2007, dar Fiscul îi cere să-și plătească contribuția la sănătate. „M-am trezit luna trecută cu două decizii de impunere. Una pe numele soției, care nu mai lucrează de ani de zile și una pe numele mamei mele, care este decedată de opt ani. Pe a soției am primit-o dar pe a mamei a luat-o poștașul înapoi. A scris pe plic <decedat> și a returnat-o“, ne-a precizat Viorel Păduraru. Bărbatul spune că nu are cu ce plăti nici banii care i se cer soției și a făcut contestație pe care reprezentanții Primăriei Valea Salciei au trimis-o la Buzău odată cu alte aproximativ 50. Acum așteaptă răspunsul. Soția bărbatului, Victorița Păduraru, nu înțelege de ce i se cere contribuție la Sănătate, mai ales că, neavând niciun venit, a plătit fiecare consult la medic.
Și mai ciudată este situația unui alt localnic din Valea Salciei. Gheorghe Negoiță este plecat la muncă în Spania de 12 ani. Tot acolo are și familia și vine în țară foarte rar. „L-am anunțat că are o înștiințare de la ANAF, dar mi-a spus că nu are de ce să plătescă aici dacă el își plătește toate dările în Spania“, spune Ioniță Negoiță.
Iar toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă sistemul finanțelor nu ar fi fost un organism „găunos“, mâncat de birocrație și pentru care calculatoarele sunt un dușman de moarte. Însă, în timp ce funcționarii se opun modernizării, pentru că o dată cu ea și-ar putea pierde scaunele, oamenii fără carte și posibilitate de acțiune sunt buni de plată.
Prezent la Anunarea Generală a Asociației Comunelor din România, care se desfășoară zilele acestea la București, primarul comunei Valea Salciei, reprezentantul ACoR în județul Buzău, a cerut explicații oficialilor Guvernului, invitați la întrunirea aleșilor locali. „Legea Sănătății și Codul Fiscal nu sunt în ordine și este anormal să plătești 468 de lei când poate ai avut doi lei încasați de undeva odată. Am ridicat această problemă pentru că noi avem în comună oameni în vârstă care sunt speriați de când au primit aceste decizii. Nu înțeleg. Sunt oameni care nu au acces la informații și nu știu ce să facă. Noi am adunat deciziile, am făcut contestații la ANAF în numele lor, dar măsurile trebuie luate la nivel guvernamental“, a precizat Marian Mușat, primarul comunei Valea Salciei.
O soluție ar fi, spune reprezentantul ACoR în județul Buzău, fie să nu se mai calculeze CASS pentru venituri care nu depășesc salariul minim pe economie, fie contribuția să fie calculată la valoarea venitului obținut, chiar dacă acesta este de un leu.
Unele situații au fost deja reglementate de Guvern prin ordonanță de urgență, iar în alte cazuri, neconcordanțele ar urma să fie remediate odată cu un nou Cod Fiscal. Deocamdată sunt doar promisiuni.