Propunerile „ministrului copy-paste”, senator social-democrat de Buzău, jignesc inteligenţa
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, a lansat, la finalul săptămânii trecute, o nouă iniţiativă discutabilă, atât prin inconsistenţă, cât mai ales prin prejudiciul pe care l-ar putea aduce încă o dată ţării din partea Comisiei Europene.
Prezent la o conferinţă privind achiziţiile publice în România, acesta a anunţat că este posibilă unificarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) cu Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice (UCVAP), direcţie generală ce funcţionează în cadrul Ministerului Finanţelor.
„Avem astăzi, totuşi, prea multe instituţii pentru ceea ce trebuie să fie făcut. Luăm în considerare inclusiv să unificăm ANRMAP cu UCVAP, cum ar fi normal. Recunosc că iniţiatorul ideii de a aduce UCVAP pe piaţa din România am fost chiar eu, în 2006, când delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti îşi încheia activitatea, în iunie. Dorinţa şi speranţa mea la acea vreme a fost ca România să aibă o structură care să înlocuiască delegaţia CE la Bucureşti şi să vegheze asupra modului în care se fac achiziţiile publice în România. Una a fost dorinţa, alta a fost putinţa”, a spus Teodorovici.
El a apreciat că rolul acestei structuri s-a diluat puţin şi este posibil să nu îşi mai justifice prezenţa. „Sunt elemente care trebuie armonizate, trebuie schimbate şi, mai ales, adaptate la situaţia actuală. Dacă vom porni pe acelaşi sistem, foarte închistat şi foarte greoi, în ce înseamnă achiziţii publice, vom începe următorul cadru financiar cu stângul”, a explicat Teodorovici.
El a mai afirmat că în septembrie-octombrie trebuie definitivat cadrul legislativ, iar abordarea trebuie să fie una foarte simplă, astfel încât în cazul în care Directiva Europeană în domeniu este clară, să fie tradusă şi transpusă la nivel naţional.
Din start trebuie spus că afirmaţiile lui Eugen Teodorovici nu conţin niciun element care să presupună şi o valoare adăugată, ci doar maschează neregulile, întârzierile şi neîndeplinirile care descriu astăzi atât procesul de absorbţie al fondurilor europene, administrate direct de el, cât şi situaţia din domeniul achiziţiilor publice.
Mai mult decât atât, declaraţiile şi propunerea ministrului-senator social-democrat de Buzău trebuie analizate într-un context specific anului 2013, atât în plan naţional, cât şi european.
Cum am pornit deja cu stângul
Pe plan intern, problemele cu accesarea fondurilor europene s-au acutizat: gradul de absorbţie este de 15%, POS Competitivitate este presuspendat cu perspectiva unei suspendări totale – beneficiarii fiind plătiţi din buget, nu din bani europeni -, iar proiectul României pentru utilizarea fondurilor în viitorul exerciţiu financiar al UE ne-a fost returnat cu eticheta „imatur”. Şi la achiziţii publice situaţia s-a înrăutăţit vizibil, Bruxelles-ul ne-a auditat şi ne-a aplicat serioase penalităţi financiare.
Să nu uităm că Eugen Teodorovici a fost supranumit de presă, în această vară, drept „ministrul copy/paste”, după ce Comisia Europeană, printr-un răspuns dezonorant pentru Ministerul Fondurilor Europene, a respins proiectul Acordului de Parteneriat, documentul-cheie care va reglementa modul de utilizare a banilor comunitari în perioada 2014-2020. Situaţia jenantă în care ne-a aruncat ministrul Teodorovici a fost cu atât mai mare cu cât Serviciile Uniunii Europene nu numai că au caracterizat documentul ca fiind incoerent şi fără priorităţi clare, ci au şi acuzat România că, în locul listei cu propuneri de investiţii, a copiat documentaţia comunitară, adică recomandările specifice de ţară. De asemenea, experţii europeni au criticat Guvernul că nu a învăţat lecţiile eşecului implementării programelor europene din perioada de finanţare 2007-2013, care au ajuns în prezent, spun ei, la doar 15% absorbţie.
În mod normal, ministrul Teodorovici, cu un CV care abundă în posturi ocupate în domeniul accesării fondurilor europene, dar şi coordonatorul Acordului „copy/paste”, ar fi trebuit să-şi prezinte demisia în secunda următoare. Prin intermediul unui comunicat de presă, el a încercat însă să minimalizeze reproşurile fără precedent ale Comisiei Europene, explicând că dialogul cu Bruxelles-ul a fost unul normal şi că este firesc ca „autorităţile române să primească încă din stadiul incipient al elaborării recomandările şi orientările Comisiei”. Reamintim că aceste „recomandări şi orientări” au sunat precum admonestările profesorilor din sesiunea de vară: „Mai vii, dumneata, la toamnă!”.
În realitate, se vede clar că deja am pornit cu stângul în pregătirea noului cadru financiar. Şi nu pentru că sistemul de achiziţii este greoi şi închistat, precum spune Eugen Teodorovici, ci pentru că însăşi capacitatea autorităţilor române de a prezenta programe de dezvoltare este limitată şi lipsită de viziune. Practic, România ar putea să piardă din nou un an din alocarea europeană următoare, aşa cum
s-a întâmplat şi în exerciţiul 2007-2013. Dacă retrimite Acordul în noiembrie, va fi luat în discuţie în ianuarie, ceea ce va împinge tocmai în decembrie 2014 prima absorbţie de fonduri pentru perioada 2014-2020.
Achiziţiile publice, o problemă sistemică
Nu trebuie să uităm nici faptul că, în acest an, România trebuie să returneze Uniunii Europene 800 de milioane de euro din cauza unor proceduri incorecte de achiziţii publice, deşi acestea au fost aprobate sau avizate iniţial de ANRMAP sau UCVAP. Cu alte cuvinte, România este deja etichetată ca ţara care nu dă doi bani pe modul în care se cheltuiesc nu numai fondurile publice din bugetul naţional, ci mai ales pe acelea din bugetul UE.
Iar exact după acest scandal, ministrul Teodorovici aruncă ideea unificării celor două instituţii de reglementare şi control pe considerentul… reducerii birocraţiei! Este o problemă şi aceasta, dar una minoră în comparaţie cu lipsa transparenţei post-licitaţii, care macină procesul de cheltuire a banului public. Acesta trebuie să fie motivul principal pentru care Eugen Teodorovici ar trebui să iniţieze fuziunea, mai ales că are în faţă experienţa celor 800 de milioane de euro deja pierduţi de la buget.
Birocraţia Comisiei Europene a devenit legendară, dar ea a fost perpetuată tocmai pe considerentul unui control strict al cheltuirii banilor strânşi din impozitele şi taxelor milioanelor de contribuabili din UE. Ministrul Teodorovici ignoră o astfel de abordare, iar însuşi ministerul pe care îl conduce este de abia pe locul 6 în „Indexul transparenţei privind derularea achiziţiilor publice”, întocmit de Institutul pentru Politici Publice (IPP).
De altfel, încă de anul trecut, IPP a avertizat că peste 60% din volumul achiziţiilor publice se derulează în afara Sistemului Public de Achiziţii (SEAP), deci nu este monitorizat.
Mai mult decât atât, în SEAP se înregistrează anual peste 80.000 de proceduri de atribuire de contracte din bani publici, însă informaţiile despre derularea acestora nu sunt disponibile într-un mod centralizat şi accesibil publicului. Prin urmare, în lipsa controlului post-licitaţii nu este de mirare că un contract pentru o lucrare de modernizare a unui drum judeţean în valoare de peste 40 de milioane de euro, încheiat de un consiliu judeţean cu firma care, întâmplător, câştigă cei mai mulţi bani din contracte cu statul, să fie modificat de nu mai puţin de 10 ori, iar valoarea însumată a actelor adiţionale la contract să fie mai mare decât valoarea contractului însuşi. În acelaşi registru, o estimare a IPP arată că dacă ar fi existat şi o minimă preocupare pentru standardizarea, în intervale rezonabile, a preţurilor la care autorităţile publice achiziţionează diferite servicii şi produse, am fi avut o economie din bugetul total de achiziţii de 23% – adică aproximativ 4,5 miliarde de euro în doi ani, o economie care ar fi acoperit un sfert din bugetul anual de pensii.
Cu o legislaţie extrem de stufoasă, care abundă în excepţii şi cu o arhitectură instituţională în care majoritatea autorităţilor cu competenţe în domeniu se limitează doar la a verifica legalitatea procedurilor şi nu modul efectiv de cheltuire a banilor publici, România are astăzi un sistem de achiziţii publice care prezintă deficienţe majore, devenind una dintre cele mai grave probleme sistemice cu care se confruntă statul. „O estimăm a fi cu mult mai severă decât consumul de resurse cu salariile în sectorul bugetar”, spun reprezentanţii IPP.
Recurs la „teatrul absurdului“
Este limpede, deci, că în domeniul achiziţiilor publice, Comisia Europeană este cu ochii pe Guvern, România având nevoie, în primul rând, de proceduri riguroase de control şi apoi de reducerea birocraţiei. Cu alte cuvinte, este necesară o instituţie care să reglementeze şi să verifice nu numai alocarea banilor publici – organizarea licitaţiilor şi respectarea procedurilor -, ci şi modul în care sunt ei utilizaţi.
Dar în declaraţia făcută vineri, ministrul Teodorovici se delimitează clar de acest principiu, punctând faptul că tocmai instituţia cu atribuţii de verificare a aspectelor procedurale din procesul de atribuire a contractelor, Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice, este posibil să nu îşi mai justifice prezenţa. Cu alte cuvinte, ne-am rezolvat atât de bine problemele, încât controalele… neîncepute nici nu mai sunt necesare. În materie de forţare a graniţelor realităţii, ministrul Fondurilor Europene chiar intră în competiţie cu Eugen Ionescu.
Revenind la experienţa extrem de costisitoare a returnării celor 800 de milioane de euro, este clar că UCVAP ar trebui
restructurată, iar funcţia sa de control întărită şi extinsă, dar în niciun caz desfiinţată.
Marota Guvernului Ponta
Oricum, ideile ministrului Teodorovici converg perfect cu cele ale Guvernul din care face parte. Puţine, dar fixe? Dacă ne referim la achiziţiile publice, totul se limitează la „flexibilizarea procesului” şi nu se face nimic pentru transparenţa şi corectitudinea sa. Să ne amintim faptul că, de la 1 iulie, pragul pentru achiziţii publice directe a fost dublat, la 30.000 de euro pentru produse/servicii, şi la 100.000 de euro pentru lucrări. Cu alte cuvinte, pentru o paletă largă de contracte, statul nu va mai fi obligat să organizeze licitaţii, ci le va încredinţa direct. La mijloc sunt cel puţin 4 miliarde de euro/an, fonduri asupra cărora contribuabilul nu va mai avea niciun fel de control şi informaţii. Clientela politică va fi singura avantajată, iar porţile corupţiei vor fi larg deschise.
În acelaşi registru, poate fi analizată şi propunerea similară a ministrului Teodorovici. Conform acesteia, beneficiarii din mediul privat ai fondurilor europene care vor achiziţiona produse/servicii în valoare de cel mult 30.000 de euro şi lucrări de cel mult 100.000 de euro vor putea să îşi aleagă partenerii contractuali prin achiziţie directă, fără parcurgerea procedurilor impuse de legislaţia în vigoare, OUG 34/2006. Practic, Eugen Teodorovici a vrut să elimine însăşi Comisia Europeană de la controlul suplimentar al unei părţi din proiectele finanţate din bani comunitari. În ochii unora, propunerea ministrului Fondurilor Europene ar părea riscantă. În ochii altora, ar putea fi, eufemistic spus, insuficient gândită, dat fiind că faptul ne-ar putea aduce, din partea UE, mai multe necazuri decât beneficii. Şi asta pentru că suspiciunile privind preţul vor fi inerente.
Comisia Europeană modifică legislaţia
Afirmaţiile ministrului Teodorovici privind unificarea celor două instituţii, trebuie privite şi în contextul european din 2013, un an-cheie pentru reglementările din domeniul achiziţiilor publice. Noul pachet legislativ, care conţine trei directive, a fost deja aprobat în cadrul Comisiei „Piaţa internă şi protecţia consumatorilor“ din Parlamentul European, votul în plen fiind programat pentru luna noiembrie. Noile reglementări vor da posibilitatea autorităţilor publice să nu ia în considerare doar preţul propus, ci şi anumite beneficii sociale sau idei inovative incluse în oferte. Principiul a fost sintetizat prin sintagma „best value for money“, ceea ce confirmă tendinţa autorităţilor europene de a limita cât mai mult aplicarea criteriului „preţul cel mai scăzut“.
Noile directive europene vor include, de asemenea, reguli mai dure pentru oferte sau subcontractări cu preţ „anormal de scăzut“. Accesul la procedurile de achiziţii va fi simplificat prin
existenţa unui „Document unic european privind achiziţiile“, care va obliga autorităţile să publice detalii legate de ofertanţii eligibili. Sistemul de ofertare va fi bazat pe declaraţii pe propria răspundere şi numai ofertantul câştigător va trebui să furnizeze documentaţia în original.
Noile reguli vor mai încuraja, de asemenea, divizarea contractelor în loturi, pentru a face mai accesibile procedurile pentru IMM-uri, iar prevederi speciale pentru utilităţi publice vor fi fost incluse într-o directivă dedicată acestui sector.
Cele trei directive care vor fi votate în luna noiembrie sunt: Directiva privind achiziţiile publice – denumită „clasică“; Directiva privind sectorul utilităţilor publice; Directiva privind contractele de concesiune. În paranteză fie spus, Eugen Teodorovici continuă să creadă că are de transpus doar o singură Directivă. Iată o veste proastă pentru el: sunt trei.
În plus, Bruxelles-ul a cerut deja statelor membre crearea unei agenţii unice de reprezentare în domeniul achiziţiilor publice, structură care să aibă competenţe de monitorizare, verificare şi control atât ex-ante, în etapa de atribuire, cât şi ex-post, prin păstrarea unui istoric al dosarului achiziţiei într-un format electronic, accesibil tuturor celor interesaţi, pe un website unic.
Miza supremă: banii contribuabililor
Pare absurd, dar din tot acest context european, în care abordarea procedurilor din achiziţii publice trece la un nivel superior, ministrul Teodorovici extrage doar ideea unificării instituţiilor pe motiv că „procesul este greoi şi închistat”. Sigur, arhitectura sistemului românesc are nevoie de o îmbunătăţire serioasă, dar lipsa de transparenţă, precum şi ineficienţa în cheltuirea banului public nu pot fi ignorate. La cât de nepregătiţi suntem nu numai pentru viitoarele reguli europene, ci şi pentru cele aflate încă în vigoare, nu putem aplica simplul şi eficientul model austriac, al cărui admirator entuziast a devenit ministrul Fondurilor Europene, dacă nu există şi corectitudine.
O instituţie nouă ca formă, dar neschimbată pe fond nu va rezolva niciuna dintre multiplele probleme ale României la Comisia Europeană. De fapt, lucrurile sunt mai simple decât par. Bruxelles-ul are doar o singură preocupare excesivă: banul public. Este greu de crezut că ministrul Teodorovici nu îşi dă seama că, de fapt, aceasta este miza în relaţiile cu experţii europeni. Şi s-a văzut deja că nu pot fi amăgiţi sau fraieriţi din acest punct de vedere. A încercat cu proiectul de Acord „copy/paste”, în care a cerut fără nicio motivare şi studiu de impact, 7 miliarde de euro pentru proiecte regionale. Şi nu i-a reuşit. Ba dimpotrivă….
Ministrul mai spunea, în declaraţia sa de vineri, că sunt multe de făcut. De fapt, este singurul lucru adevărat. Are de salvat POS Competitivitate, de prezentat un Acord de parteneriat coerent şi cu propuneri de investiţii motivate şi de transpus legislaţia comunitară în domeniul achiziţiilor publice. Celelalte propuneri ale sale jignesc inteligenţa.