Primarul Cornel Enache susține că pentru această investiție este nevoie de circa două milioane de euro
Reprezentanții administrației publice din Pietroasele speră să obțină finanțarea necesară pentru realizarea canalizării în trei dintre satele comunei.
Primarul comunei, Cornel Enache, spune că pentru realizarea rețelei de canalizare în satele Pietroasele, Șarânga și Clondiru de Sus au fost inițiate formalitățile pentru evaluarea impactului asupra mediului, pentru această investiție fiind necesară o finanțare de la Ministerul Mediului.
“Avem realizat studiul de fezabilitate pentru înființarea rețelei de canalizare și a stațiilor de epurare în trei sate. Este vorba de șapte kilometri de rețea de canalizare, ceea ce reprezintă un început, deoarece cele mai mari cheltuieli sunt la stațiile de epurare. Așteptăm fonduri de la Ministerul de Mediu. Pentru ce ne-am propus să facem avem nevoie de circa două milioane de euro“,ne-a declarat primarul comunei Pietroasele, Cornel Enache.
Totodată, pe lângă actuala cerere de finanțare pentru derularea investițiilor menționate, reprezentanții Primăriei Pietroasele mai au cerere de finanțare pentru reabilitarea căminului cultural, investiție care urmează a se derula prin Compania Națională de Investiții (CNI). “Așteptăm licitația pe SEAP, deoarece este un proiect necesar pentru comunitatea noastră”, ne-a declarat primarul Cornel Enache.