Sportul românesc nu este unul prea bogat, iar cu siguranţă finalul de an 2012 nu a fost prea darnic cu el, două dintre campioanele sale olimpice spunând adio performanţei.
Sportul românesc nu este unul prea bogat, iar cu siguranţă finalul de an 2012 nu a fost prea darnic cu el, două dintre campioanele sale olimpice spunând adio performanţei.
Camelia Potec n-a putut face pasul definitiv al despărţirii de sportul care i-a oferit laurii olimpici chiar în Eliada la Atena în 2004. Brăileanca ce a obţinut acum opt ani aurul la 200 m liber speră să mai adune câteva titluri naţionale, renunţând însă la cariera internatională.
Camelia, ambiţioasă cum o ştim, va încerca să se implice şi în conducerea înotului românesc, fapt interesant, mai ales că funcţia vizată este cea de secretar general al federaţiei, ceea ce sper să nu fie o pălărie managerială prea mare pentru tinereţea şi lipsa sa de experienţă.
Camelia Alina Potec nu pleacă însă singură din sportul de performanţă, ci însoţită de o altă Alina, Dumitru după numele ei de familie şi Pitzi după cel de alint, pe care-l folosesc apropiaţii ei.
Un pumn de fată de 48 kg, cu ochi jucăuşi, dar şi privire dârză, fără frică pe salteaua de concurs, ne-a făcut mândri că suntem conaţionalii ei, prin ceea ce a realizat în lumea judo-ului. Folosim mai mereu termenul de o “salbă de madalii” când sportivii nostri reuşesc performanţe, dar Alina Dumitru a realizat-o singură în ani de muncă nevăzută decât de colegii de sală şi antrenorii săi, iar de noi doar în concursurile unde mai mereu a fost pe podium. Salba carierei sale cuprinde opt medalii europene de aur, alte două de bronz, trei medalii mondiale tot de bronz, un argint olimpic cucerit la Londra şi piesa de rezistenţă, cea de aur olimpic de la Beijing. Ce poţi dovedi mai mult decât atât, în condiţiile în care ai reuşit să-ţi învingi cele mai puternice adversare de pe mapamond?
Alina a hotărât să se oprească într-un domeniu pentru care a dat totul, inclusiv o parte din sănătatea ei, dar nu va renunţa la lumea judo-ului, ci va deveni antrenoare pentru a le oferi celor din jur experienţa şi puţin din harul ei pentru acest sport, pentru care a obţinut singurul titlu olimpic românesc.
Două mari campioane ce au dovedit că pot fi cele mai bune din lume în ramuri sportive în care românii nu au excelat. Şansa celui care scrie este că a asistat de pe locul de comentator la ambele performanţe olimpice întâmplate la patru ani distanţă, Camelia a ştiut să se concentreze în proba ei favorită de 200 m liber şi să-şi învingă adversarele, handicapul unui culoar mărginaş şi propriul record, mai adăugând apoi, în bazinul olimpic descoperit al Atenei, câteva lacrimi de bucurie.
Patru ani mai târziu, Alina Dumitru reuşea cea mai importantă serie de victorii întâmplate într-un concurs pentru ea. Era cel olimpic, de la Beijing, iar în semifinale ploieşteanca de buzunar şi-a dovedit inteligenţa şi disciplina tactică, învingând-o în prelungiri pe Ryito Tani, campioana judo-ului neînvinsă din 1996. Alina a avut răbdare să se apere corect şi să obţină punctul victoriei care a propulsat-o în finală, unde n-a avut nevoie decât de 80 de scunde pentru a o pune cu umerii pe saltea pe cubaneza Zamet Bernoy, cea care o necăjise în semifinalele mondialului de la Rio din 2007.
A urmat apoi cel mai dificil interviu pe care l-am realizat, cu un reprezentant al Federaţiei Internaţionale de Judo, fost luptător la categoria Open, care mai adăugase câteva kilograme peste cele iniţiale şi care a încercat prin mai multe procedee să mă îndepărteze de prima campioană olimpică a judo-ului românesc. Am scăpat pentru că nasturii cămăşii au cedat la un moment dat, dar bucuria din ochii Alinei a meritat pericolul înfruntării cu bătrânul cerber al porţilor olimpice.
Două campioane spun adio sportului de performanţă, dar nu pleacă de lângă el, continuându-şi astfel carierele. Nu putem decât să le mulţumim, să le urăm succes în viaţa de după sport şi să le spunem că atunci când imnul s-a auzit pentru ele, l-am ascultat toţi cu mândrie şi recunoştinţă pentru tot ce-au făcut. Iar când eşti cel mai bun din lume şi eşti român, atunci chiar ai făcut totul!
Ştefan ALECSIU este Redactor-şef adjunct la Radio România Actualităţi