Campania pentru referendum, campanie pentru recuperarea statului de drept

        * Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda consideră că împotriva suspendării lui Traian Băsescu vor vota şi inamici politici ai acestuia ori ai democrat-liberalilor

            Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal Cezar Preda a declarat, duminică, pe parcursul unei conferinţe de presă, că nu preşedintele suspendat al României va fi „actorul principal” al campaniei pentru referendum, ci ideea de recuperare a statului de drept din mâinile „golanilor politici” care încearcă să-şi aservească instituţiile statului:

        * Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda consideră că împotriva suspendării lui Traian Băsescu vor vota şi inamici politici ai acestuia ori ai democrat-liberalilor

            Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal Cezar Preda a declarat, duminică, pe parcursul unei conferinţe de presă, că nu preşedintele suspendat al României va fi „actorul principal” al campaniei pentru referendum, ci ideea de recuperare a statului de drept din mâinile „golanilor politici” care încearcă să-şi aservească instituţiile statului:„Paradoxal, nu Traian Băsescu este actorul principal în această campanie (pentru referendum, n.r.). Traian Băsescu, ca persoană, ca preşedinte suspendat, este eclipsat, în acestă campanie, de lupta pentru recuperarea statului de drept. Nu contează cine-l iubeşte sau cine nu-l iubeşte pe Traian Băsescu, nu contează acum dacă Traian Băsescu a făcut lucruri numai bune sau a făcut lucruri mai puţin bune, contează că, indiferent cine este preşedintele României, statul de drept este în pericol. Iar împotriva acestor golani trebuie să se ridice toată lumea care crede în statul de drept şi în Justiţie în România, repet, indiferent dacă-l au la inimă sau nu pe Traian Băsescu.

            Confiscarea acestor instituţii uneşte astăzi în România partide, societate civilă, oameni obişnuiţi, oameni care nu cred că este bine ca aceşti comunişti să pună din nou mâna pe putere şi să-şi aservească Justiţia şi statul de drept. Vor fi oameni – şi sunt convins de acest lucru – care nu l-ar vota pe Traian Băsescu, oameni care sunt încă nemulţumiţi de măsurile dure luate, oameni care, chiar dacă înţeleg explicaţiile preşedintelui şi partidului meu, nu acceptă să-i mai dea votul. Dar, acum nu mai este vorba despre un vot pentru Traian Băsescu, nu este vorba de un vot pentru Partidul Democrat Liberal, acum este vorba de un vot pentru o Românie europeană, este vorba despre un vot care menţine statul de drept. Şi, aşa cum am văzut în ultimele două zile şi cum sunt convins că vom vedea în campanie, vor fi împreună, pentru realizarea acestui deziderat, categorii sociale total diferite, oameni care au opţiuni politice total diferite, oameni care nu au opţiuni politice, dar oameni care îşi dau seama unde poate să ajungă România sub guvernarea aceasta grăbită, golănească şi care nu ţine cont de nimic”, a spus liderul democrat-liberal buzoian.

 

     „Victor Ponta este mort în Europa ca lider politic”

 

            Deputatul Cezar Preda l-a comparat pe premierul de astăzi, Victor Ponta, cu primul-ministru din anul 2004, Adrian Năstase: „Ieri vedeam agenţiile de presă; este incredibil. Este incredibil să spui în ţară că toată această reacţie a Europei şi a lumii are ca plecare anumite sesizări făcute de anumiţi oameni, în speţă europarlamentari PDL sau alte personalităţi din România care ar fi sesizat aceste instituţii. Este iarăşi o lipsă crasă de cunoaştere a modului cum funcţionează reacţia politicienilor adevăraţi. Sursele de informare ale Europei şi ale lumii se află aici, la Bucureşti, unde sunt specialişti în analize politice în toate ambasadele europene şi ale statelor puternice din lume şi care văd exact ce se întâmplă şi cum se întâmplă. Se duce la Bruxelles domnul Ponta şi la Berlin; pe cine păcăleşte, pe Barosso, pe Merkel? Nici măcar pe preşedintele francez n-a putut să-l păcălească, pentru că reacţia Ministerului de Externe francez a fost dură şi rapidă. El ne minte în continuare pe noi, el ne minte că înseamnă ceva. Eu vreau să vă spun o frază care poate este plină de semnificaţii: aşa cum Năstase, ca politician, din 2004 era mort în Europa şi viu în România, Victor Ponta, la ora aceasta, este mort în Europa ca lider politic şi încă în agonie în România. Sfârşitul domnilor guvernanţi este foarte aproape”.

 

            Ultima oră: Reacţie dură a Berlinului

 

            Cancelarul german Angela Merkel a declarat ieri că statul de drept a fost încălcat “în mod inacceptabil” în România în timpul luptei pentru putere dintre liderii ţării, relatează Bloomberg. Merkel a discutat, luni, la telefon cu preşedintele român Traian Băsescu, iar acesta i-a confirmat motivele îngrijorării, a anunţat biroul de presă al Guvernului german. Valorile comune ale Uniunii Europene se aplică şi României, a subliniat acesta.

     “Cancelarul consideră inacceptabil ca principiile de bază ale statului de drept să fie încălcate într-o ţară membră a Uniunii Europene”, potrivit comunicatului. “Demersurile Guvernului român condus de premierul Victor Ponta şi procedura de destituire a preşedintelui Traian Băsescu sunt inacceptabile”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert.

     Administraţia germană a urmărit evoluţia politică din România cu mare îngrijorare şi se aşteaptă ca autorităţile să restabilească încrederea în ţara lor, cancelarul Angela Merkel considerând că acţiunile împotriva preşedintelui Băsescu sunt inacceptabile, transmite postul public de radio ORF Austria. Într-un articol în care se precizează de la început că Angela Merkel a criticat acţiunile declanşate împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pe care le-a caracterizat drept “inacceptabile”, şi a făcut apel pentru schimbarea acestei situaţii, purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert, este citat spunând că autorităţile române trebuie să restabilească încrederea în ţara lor. “Noi aşteptăm ca autorităţile române să restabilească încrederea în ţara lor şi în principiul statului de drept. Administraţia germană a urmărit evoluţia cu mare îngrijorare. Suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi iniţierea referendumului, toate acestea au avut loc într-o manieră care a ignorat principiile statului de drept, fiind lipsită de respectul pentru structurile constituţionale”, afirmă Seibert, citat de ORF. În articol se mai arată că, anterior iniţierii acestor proceduri, Curţii Constituţionale din România “i-au fost reduse” din drepturi şi competenţe şi se insistă asupra faptului că independenţa şi echilibrul dintre cele trei puteri ale statului trebuie garantate în continuare.