Căminul de la Aldeni redeschis, dar deocamdată fără asistați

După două luni de când conducerea a anunțat mutarea asistaților, Căminul de Vârstnici și Adulți cu dizabilități de la Aldeni își redeschide

porțile. Evenimen­tul programat pentru zilele de joi și vineri (între orele 10.00 – 15.00) este, de fapt, doar o prezentare a modului în care au fost realizate lucrările de igienizate și modernizate, și asta pentru că vizitatorii nu vor avea ocazia să se întâlnească și cu asistații.

Reprezentanții căminului spun că, deocamdată, nu știu când și de unde vor fi aduși alți asistați, dar urmează ca instituția să se alinieze la noile standarde impuse de autorități. După finalizarea lucrărilor de igienizare și moderni­zare, capaci­tatea căminu­lui a crescut de la 63 de locuri, la 86.

Rămâne de văzut dacă odată cu modernizarea căminului, conducerea acestuia va reuși să facă uitate neregulile grave care au fost depistate în acest an acolo.