Câinii roșii detașați la Buzău

Suporterii dinamoviști au dat o mână de ajutor locuitorilor din Scutelnici și Pogoanele

 

Suporterii formației Dinamo București au luat inițiativa în lupta cu viscolul și ninsoarea. Mai mulți susținători ai grupării roș-albe au sosit, duminică, în județul Buzău, unde "înarmați" cu lopeți și saci cu alimente, au dat o mână de ajutor locuitorilor din orașul Pogoanele și din comuna Scutelnici. "Înainte de a fi ultrași, suntem oameni, iar inițiativa noastră s-a bucurat de sprijinul mai multor persoane decât ne-am fi așteptat. Am încercat după posibilități să venim în ajutor celor care trec prin momente groaznice din cauza vremii. Nu puteam rămâne impasibili", a declarat unul din susținătorii formației din Ștefan Cel Mare. Ironia face ca membrii Peluzei "Cătălin Hâldan" să fie hotărât să ajute locuitorii orașului Pogoanele, exact localitate care l-a dat fotbalului pe Ilie Stan, fostul jucător al rivalei de moarte, Steaua București, actualmente tehnicianul grupării din Ghencea.