Puţini au fost cei care au crezut că fostul senator social-democrat de Buzău Eugen Orlando Teodorovici va mai avea vreun cuvânt de spus în politica mare, mai ales după ce mentorul său în arta minciunii adusă la rang de a doua natură, Victor Ponta, a fost scos în brânci din rândul pesediştilor, pe motiv că s-a jucat de-a guvernul împreună cu Sorin Grindeanu.
Că fostul ministru-dandy de la Fonduri Europene şi de la Finanţe, părintele impozitării bacşişului, a trădat rapid cauza celor care, timp de o săptămână, s-au baricadat în Palatul Victoria, nu este o surpriză pentru nimeni. Aşa cum nu este nicio surpriză nici recompensa pe care a primit-o în schimbul trădării, respectiv funcţia de consilier al premierului pe probleme economice.
Surpriza mare a fost însă faptul că, din postura respectivă, Teodorovici a emis singura observaţie de bun simţ din cariera sa, pe un subiect de care toată lumea fuge precum necuratul de tămâie: necesitatea impozitării Bisericii Ortodoxe, acea gaură neagră în care se scurg, de ani de zile, resurse publice şi private a căror destinaţie nu o ştie mai nimeni. Probabil doar acelaşi personaj care, de obicei, fuge de tămâie.
Numai că, drept răsplată pentru accesul său de bun-simţ, Teodorovici a avut aceeaşi soartă ca şi mentorul său: un şut în spate pe treptele Palatului Victoria. Sunt absolut convins că aşa ar fi păţit oricine care ar fi avut o asemenea îndrăzneală, indiferent ce partid s-ar fi aflat la butoane. Nimeni nu riscă să piardă găina cu ouă de aur care se cheamă uriaşa maşină de propagandă electorală numită Biserica Ortodoxă Română. Chiar cu riscul de a perpetua la nesfârşit cea mai mare evaziune fiscală legalizată din istoria României. Că aşa-i în politică.