Buzoienii sunt aşteptaţi luni în audienţă la Avocatul Poporului

            În prima zi a săptămânii viitoare, buzoienii vor avea din nou ocazia să se prezinte cu jalba-n proţap la Avocatul Poporului, un expert din cadrul instituţiei urmând a se deplasa în acest scop la Buzău.

            În prima zi a săptămânii viitoare, buzoienii vor avea din nou ocazia să se prezinte cu jalba-n proţap la Avocatul Poporului, un expert din cadrul instituţiei urmând a se deplasa în acest scop la Buzău.

            Audienţele vor fi acordate de Mirabela Mălăescu, expert în cadrul Biroului Teritorial Ploieşti al instituţiei, birou căruia îi este arondat şi judeţul Buzău.  Astfel, orice persoană care se consideră nedreptăţită de o autoritate publică, cu exceăţia celei judecătoreşti, se poate prezenta luni în audienţă, la sediul Instituţiei Prefectului, unde va fi pus la dispoziţie un birou în acest scop.

            Acordarea audienţelor este gratuită iar cererile adresate instituţiei sunt scutite de taxă de timbru. Totodată, pentru primirea în audienţă nu este necesară programare prealabilă, toate persoanele care se vor prezenta luni la sediul Prefecturii, urmând a fi primite.

            Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. De asemenea, asigură protecţie oricărei persoane fizice faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor publici, autorităţilor centrale sau instituţiilor publice.

            Audienţele se vor desfăşura între orele 10,00 şi14,00.