Buzoienii şi brăilenii au sărbătorit împreună, la Pietroasele, Zilele Europene ale patrimoniului

            Reprezentanţii Direcţiei pentru Cultură Buzău alături de colegii lor de la Brăila au sărbătorit sâmbătă Zilele Europene ale Patrimoniului (ZEP), manifestare instituită în 1985, dar sărbătorită de către toate ţările europene abia din 1999. Scopul ZEP este de a deschide clădiri istorice care sunt în mod normal închise publicului şi de a aduce  în prim-plan meşteşugurile şi tradiţiile.

Pentru că brăilenii aveau la dispoziţie mai puţine obiective de vizitare au apelat la sprijinul Direcţiei pentru Cultură Buzău care a organizat cu această ocazie o vizită la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasele.

„Anul acesta Zilele Europene ale Patrimoniului au fost dedicate anul acesta patrimoniului viticol şi pomicol. Ca şi în anii precedenţi, Direcţia pentru Cultură Buzău a organizat această acţiune în parteneriat cu Direcţia pentru Cultură Brăila. În acest context, am mers la staţiunea de la Pietroasele, unde beneficiind de explicaţiile inginerului Dragoş Matei am văzut exact ce înseamnă viticultura română prin prisma staţiunii de excepţie de atunci. Ni s-au prezentat istoricul staţiunii şi clădirilor monument istoric, procesul de cultivare a viţei de vie şi de vinificare a strugurilor pe fluxul tehnologic cu vizionarea unor procedee tradiţionale. Apoi, ni s-a prezentat în sala de protocol a staţiunii unde se află fresca Tezaurului de la Pietroasele, iar la final a avut loc o degustare”,a declarat Ionel Stănuţă, consilier superior al Direcţiei pentru Cultură Buzău.