Scriitori din toată țara au participat, pe 30 martie, în număr mare, în Sala Oglinzilor de la Cercul Militar Cluj, cu ocazia premiilor oferite de Liga Scriitorilor Români pentru cele mai bune cărți publicate în 2016.
Printre cele 129 de titluri premiate s-au aflat și volumele semnate de doi buzoieni: regizorul și publicistul Nicolae Cabel și Mihai Sălcuțan. Este vorba despre Premiul pentru „Cartea de poezie“, decernat lui Nicolae Cabel pentru volumul „În fracul de mălai” (Ed. Intact) și Premiul pentru „Cartea de proză“, decernat lui Mihai Sălcuțan pentru volumul de proză scurtă „Cumpăna dreptății” (Ed. Editgraph).
Liga Scriitorilor premiază anual cele mai bune produse editoriale care au văzut lumina tiparului în anul editorial precedent. Pentru ediția de anul acesta, au fost luate în considerare cărțile primite în concurs până la 13 martie 2017, adică 129 de titluri, făcându-se câte trei nominalizări pentru fiecare gen literar și, în final, au fost stabilite titlurile câștigătoare. Cele 129 de titluri selectate au apărut sub siglele unui număr de 31 de edituri din 17 de orașe din România.
Juriul a fost format din scriitorii Al. Florin Țene (președintele național al LSR), Iulian Patca (conducătorul Filialei Cluj a LSR, președinte al juriului), Antonia Bodea, Ion Constantinescu, Gavril Moisa și Voichița Pălăcean-Vereș.