Buzoienii sunt asteptaţi duminică, 23 aprilie 2017, începând cu orele 10, în Parcul Crâng din Buzău la un concert de promenadă oferit de către Muzica reprezentativă a Diviziei 2 Infanterie „Getica” şi un exerciţiu de mânuire armă – Drill Team cu ocazia Zilei Fortelor Terestre române.
La 23 aprilie, militarii Armatei României sărbătoresc Ziua Forţelor Terestre, al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe-Purtătorul de Biruinţă. Cu acest prilej, Comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getica” a fost vineri, 21 aprilie, gazda unui simpozion dedicat sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre Române. În cadrul simpozionului au fost citite Ordinul ministrului Apărării Naţionale privind sărbătorirea Zilei Forţelor Terestre, mesajele şefului Statului Major General şi al şefului Statului Major al Forţelor Terestre cu prilejul sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre. Apoi a urmat o incursiune în istorie cu referire la rolul, locul şi perspectivele forţelor terestre în rândul categoriilor de forţe ale Armatei României.
Tot în cadrul activităţilor desfăşurate la sediul diviziei, s-au înmânat diplome, câştigătorilor concursurilor sportive desfăşurate în garnizoana Buzău şi organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre. Simpozionul încheie seria activităţilor iniţiate şi desfăşurate de către Divizia 2 Infanterie „Getica” la nivelul Garnizoanei Buzău, în semn de omagiere a jertfelor înaintaşilor şi de evocare a tradiţiilor de luptă ale unităţilor.
Ziua de 23 aprilie a devenit în conştiinţa poporului român o sărbătoare cu dublă semnificaţie: prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă şi, totodată, aniversarea Forţelor Terestre ale Armatei României. Datorită virtuţilor sale deosebite (curaj, bărbăţie, demnitate) pe care le-a dovedit în timpul patimilor sale, Sfântul Gheorghe (fost general roman şi comandant al gărzii împăratului Diocleţian, persecutat de către acesta pentru credinţa la care nu a renunţat până la moarte) a devenit în scurt timp cel mai iubit şi cel mai cinstit mucenic creştin. Marele voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, care avea o evlavie deosebită faţă de acest sfânt, l-a considerat ocrotitorul oştirii şi al întregii ţări a Moldovei. Această atitudine s-a extins în întreg spaţiul românesc, iar în zilele noastre, ca dovadă a cinstirii deosebite de care se bucură în creştinismul românesc, Forţele Terestre din Armata României au reînnoit evlavia domnitorului moldovean şi a oştirii sale adoptându-l pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ca ocrotitor şi patron spiritual.