Statistica autovehiculelor nou înmatriculate în prima jumătate a lunii iunie arată că buzoienii nu au preferinţă comună pentru o marcă de maşină sau motocicletă. Se cumpără în continuare mult mai multe maşini străine, decât cele de provenienţă autohtonă.
Statistica autovehiculelor nou înmatriculate în prima jumătate a lunii iunie arată că buzoienii nu au preferinţă comună pentru o marcă de maşină sau motocicletă. Se cumpără în continuare mult mai multe maşini străine, decât cele de provenienţă autohtonă.
Astfel, potrivit unei situaţii publicate recent de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, în primele 15 zile ale lunii iunie, au fost înmatriculate la Buzău zece autoturisme, două motocicluri şi patru remorci.
Au fost înmatriculate câte un autoturism fabricat de Chevrolet, Citroen, Dacia, Fiat, Ford, Mercedes Benz, Opel, Skoda, Toyota şi Wolkswagen. Când vine vorba de motociclete, Yamaha rămâne o marcă pe placul buzoienilor. O singură motocicletă fabricată de binecunoscuta firmă japoneză a fost înmatriculată la Buzău în primele 15 zile ale lunii trecute, dar şi un motoscuter, marca Piaggio.
Patru buzoieni au obţinut numere de înmatriculare pentru tot atâtea remorci achiziţionate din fabrică. Au fost înmatriculate două remorci normale marca Pongratz şi Rema, o remorcă agricolă sau cu folosinţă forestieră, tot marca Rema, precum şi o remorcă specială marca Kaeser.
La nivel naţional, în prima jumătate a lunii iunie, au fost înmatriculate nu mai puţin de 889 de autoturisme, motocicluri sau remorci, plasând Buzăul în a doua jumătate a clasamentului în ceea ce primeşte numărul înmatriculărilor.