Buzoienii au sărbătorit împlinirea a 110 ani de la înființarea Clubului Rotary (FOTO)

La eveniment au luat parte istorici, profesori, scriitori și viceguvernatorul Marta Maria Mocanu

Lume multă, marți, în aula Bi­bliotecii Județene, acolo un­de reprezentanții Clubului Rotary Buzău au marcat îm­pli­nirea a 110 ani de activitate pe care clubul o are la nivel inter­național. Foști sau actuali membrii, colaboratori sau oameni de cultură, profesori și întreprinzători au participat la vernisajul expoziției care a reunit lucrări de pictură, grafică și fotografie a trei rotarieni din trei orașe di­ferite. Este vor­ba despre Valeriu Șuș­nea din partea Bu­zăului, Alice Ne­culea din Plo­iești  (director adjunct la Muzeul de Artă din Ploiești) și Nicolae Dan Manea din Buș­teni (arhitect, artist fotograf). Expoziția urmează să fie  deschisă, pe rând, câte două zile, în Ploiești, Bușteni și Târgoviște, cu sprijinul cluburilor din aceste localități.

           Invitat special la evenimen­tul de la Buzău a fost vi­ce­guvernatorul (fost guver­nator) al Districtului Rotary România-Republica Moldova, Marta Maria Mocanu.

 

Peste 1.200.000 de membri în toată lumea

           În deschiderea manifes­tării a vorbit, despre istoria Rotary Club, Dan Camer (asistent al guvernatorului Districtului 2241 „România și Republica Moldova“).

          „Astăzi Rotary este cea mai importantă și cea mai răs­pândită organizație de servicii în folosul comunității din lume, cu peste 30.000 de cluburi, însumând 1.200.000 de membri din 200 de țări și zone geo­grafice. La noi în țară, eu cred că primul rotarian a fost Mir­cea Eliade, iar acest lucru poate fi dedus din romanul Maitreyi, roman cu puternic caracter autobiografic. În Ro­mânia s-a înființat primul club în 1929, la București, iar în 1936 s-a format Districtul 84 România format la aceea dată din nouă cluburi. Club Rotary Buzău s-a înființat la data de 10 septembrie 2001, iar în 2002 am primit carta (n.r. – documentul de recunoaștere) de la Chicago, din partea Rotary Internațional”, a declarat Dan Camer, asistent al guvernatorului Districtului 2241 „Ro­mânia și Republica Moldova“, a declarat Dan Camer.

         În continuarea evenimentului profesorul George Ta­rara a realizat o prezentarea a lucrărilor expuse, apreciind creațiile artistei Alice Neculea drept „grupaje de portrete realizate cu mare minuțiozitate, cu tușe fine de o eleganță cromatică remarcabilă”.(…) „Artis­tul trece dincolo de exactitatea surprinderii figurilor pen­tru a plonja cu acuratețe stilistică în spiritualitatea personajelor. Fiecare personaj din tablo­u­rile doamnei Necu­lea are în spa­te un simbol: fluturi, pă­sări, flori, copaci etc.“, a spus George Tarara. Cu­nos­cutul profesor buzoian a mai făcut referire la fotografiile artistice ale lui Nicolae Manea și la tablourile realizate de președintele UAP Buzău, Valeriu Șușnea.

        „Valeriu Șușnea ne pre­zin­tă combinații baroce de elemente bizare și capricioase. Artistul filtrează o informație culturală complexă printr-o lentilă cu utilizări expresio­niste. Evident că sunt pre­zente viziunile bidimensionale, lipsite de adâncime și stilizări specifice spațiului oriental, cu imagini zoomorfe și antropomorfe”, a mai spus George Tarara.

          Artista Alice Neculea a mărturisit că se simte onorată că poate contribui prin cre­ațiile sale, la sărbătorirea Rotary Internațional. Totodată s-a vorbit despre vernisaj ca despre un mod de a veni în întâmpinarea publicului larg, care nu știe ce reprezintă cu adevărat Rotary Club. „Expoziția se vrea un omagiu pe care clubul nostru îl aduce împlinirii celor 110 ani de activitate în folosul oamenilor. Încercăm să punctăm în comunitatea buzoiană rolul acestei organizații, să ridicăm vălul care se pune, voit sau nevoit, asupra activității Clubului Rotary“, a declarat Valeriu Șușnea.

         La finalul evenimentului, viceguvernatorul Marta Maria Mocanu le-a înmânat buzoienilor un document din partea Rotary Internațional.

 

Ce este Rotary Club?

 

            În urmă cu 110 ani, la 23 februarie 1905, avocatul Paul Harris, împreună cu trei clienți ai săi, au înființat la Evanston (Chicago) Club Rotary, un club de prieteni care se întâlneau pe rând, prin rotație, la biroul fiecăruia dintre ei (de unde și denumirea clubului). Foarte curând, Clubul Rotary adaugă la preocupările sale o componentă deosebit de importantă, și anume aceea de „servicii în folosul comunității“, iar exemplul acesta a fost urmat de multe alte cluburi de acest gen înființate ulterior.

          La Buzău, Clubul Rotary a luat ființă la 10 septembrie 2001, iar în momentul de față reunește 17 membrii din diferite domenii de activitate. Unul dintre cele mai importante proiecte ale Clubului ROTARY Buzău a fost realizarea, în 2003, a primei ediții a festivalului de teatru de la Buzău (investiția totală s-a ridicat la 2 miliarde de lei vechi, iar ROTARY a contribuit cu aproape 90 la sută din sumă). Au urmat proiecte derulate pe baza fondurilor strânse de la balurile de cari­tate: instrumente muzicale pentru Liceul de Artă, imprimantă Braille pentru cei de la Liceul de Nevăzători, un scaun special de peste 100 de mili­oane de lei vechi pentru un sportiv care a rămas paralizat în urma unei agresiuni, iluminarea Bisericii Banu – prima ctitorie brâncovenească din }ările Române – concursuri pentru elevi, tabere pentru olimpici, operații gratuite de cataractă pentru bătrâni nevoiași etc. Anul trecut, clubul buzoian a suportat costurile realizării unei copii a celebrei Rugăciuni a lui Brâncuși, sculptură furată din Cimitirul Dumbrava.

{vsig}articole/2015/02/19/rotary{/vsig}